Newsflash
Istoria Medicinei

Școala cantacuzinistă – 120 de ani în serviciul naţiunii române

Școala cantacuzinistă – 120 de ani în serviciul naţiunii române

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” a fost, încă de la întemeierea sa, mai mult decât o școală medicală. A fost un fenomen știinţific medical, cultural și de civism, poate unic în istoria poporului român.

Școala cantacuzinistă este rezultatul muncii și al calităţilor umane ale celei mai impresionante personalităţi a vieţii știinţifice, culturale și sociale din România de la începutul secolului trecut: profesorul Ioan Cantacuzino. Dubla sa formaţie, de naturalist și medic, i-a orientat cercetările și modul de a concepe biologia și medicina. A aplicat avant la lettre medicina translaţională, de la laboratorul bio-medical spre clinica medicală, practicând o medicină bazată pe dovezi cu mult înainte de apariţia acestui termen.

        Calităţile sale de om de acţiune cu energie debordantă și de organizator, dublate de fondul său de generozitate, care nu putea suporta suferinţa altuia, l-au făcut să se implice în numeroase acţiuni pentru sănătatea naţiunii. A creat cinci laboratoare de sănătate publică remarcabil de bine echipate pentru acea epocă.

        În timpul Primului Război Mondial, profesorul Cantacuzino a fost numit medicul şef al armatei și al serviciilor de sănătate civile, cu funcţia de director general al Sănătăţii Publice militare și civile. Acesta nu apare în galeria cu portretele șefilor Direcţiei Medicale a MApN, deoarece era șeful ierarhic al acestora, iar Regina Maria îl numea „Medicul naţiunii”. Este singurul caz cunoscut în Europa când o persoană a îndeplinit o asemenea sarcină complexă. Rezultatele obţinute au fost cu totul remarcabile, în condiţiile extrem de dificile cauzate de calamităţile care au însoţit războiul: epidemii, lipsuri de tot felul, deplasări masive de trupe și de populaţie civilă refugiată etc.

Liantul dintre sute de medici

        Profesorul Cantacuzino asigura și co­operarea cu Misiunea Militară Franceză și Misiunea Medicală Franceză, coordonând cooperarea extrem de eficientă cu peste o sută de medici militari francezi, cu experienţă de război, comandaţi de locotenenţii medici Coulland și Gauthier. Toţi aceștia se subordonau Misiunii Militare Franceze, comandată de generalul Henri Berthelot. Majoritatea erau chirurgi care lucraseră pe frontul franco-german, dar și radiologi, infecţioniști și alţii. Alături de medicii români au plătit un tribut greu ca victime ale bolilor infecţioase. Numai de tifos exantematic (transmis de păduchi) s-au îmbolnăvit 15 medici francezi, dintre care cinci au și murit. Un monument frumos din marmură albă, amplasat în Parcul Cișmigiu, îi omagiază (Foto 1).

Foto 1. Monumentul militarilor francezi căzuţi în război alături de români (în Parcul Cişmigiu)
Foto 1. Monumentul militarilor francezi căzuţi în război alături de români (în Parcul Cişmigiu)

        În ansamblu, dintre toate „armele” (specialităţile militare) participante la război, cele mai mari pierderi umane, exprimate procentual, le-a avut serviciul sanitar, care, deși are un efectiv mic și dispersat, constituie o „grupă de risc”, atât pe linia frontului, cât și în spatele acestuia. Pentru omagierea medicilor și infirmierelor Armatei Române din Primul Război Mondial a fost ridicat un grup statuar impresionant la intrarea în Bulevardul Eroilor Sanitari din București (Foto 2).

Foto 2. Monumentul Eroilor Sanitari din Războiul de Întregire a neamului 1916-1920 (pe cheiul Dâmboviţei, la Bucureşti)
Monumentul Eroilor Sanitari din Războiul de Întregire a neamului 1916-1920 (pe cheiul Dâmboviţei, la Bucureşti)

 

Militant pentru intrarea în război

        Înainte de intrarea României în război alături de aliaţi, în 1916, profesorul Cantacuzino a fost unul dintre militanţii cei mai activi în favoarea acestei decizii, împreună cu alte personalităţi marcante ale ţării. A contribuit și la obţinerea sprijinului aliaţilor pentru o soluţie favorabilă la problema vitală a românilor din acea epocă: unificarea naţională. Articolul său excepţional publicat în martie 1915 la Paris în „Revue hebdomadaire”, intitulat „Question nationale roumaine”, discută și argumentează chestiunea naţională română, fiind o capodoperă istorică și literară. Articolul, de o frumuseţe tragică, demonstrează că autorul, ca și majoritatea românilor, se simte responsabil de testamentul politic vechi de secole al înaintașilor.

        Mai târziu, după încetarea luptelor, Cantacuzino pleacă în Franţa, în fruntea Misiunii Române a Crucii Roșii, care va lucra timp de doi ani la Filiala Institutului Pasteur de la Marsilia. Întors în ţară, începe să făurească proiectul său cel mai important și emite textul legii aferente, care vor conduce la crearea operei vieţii sale: Institutul Cantacuzino, inspirat de Institutul Pasteur din Paris. De fapt, era vorba despre construcţia casei care trebuia să primească echipa pe care el o constituise încă din 1901, și care era deja implicată în cercetarea știinţifică, în producerea de seruri și vaccinuri, în lupta contra bolilor infecţioase și în învăţământul de profil. Era conștient că nu instituţia formează specialiștii, ci invers, specialiștii formează instituţia. Iar orice încercare de a crea sau de a redresa o instituţie fără specialiști adevăraţi este sortită eșecului. Echipa se axa pe cei patru poli de interes, integraţi după modelul pasteurian: sănătate publică, cercetare, producţie și învăţământ, care au rămas orientarea institutului până aproape de zilele noastre și sperăm să rămână și în continuare.

Școala-fenomen știinţific

        Școala cantacuzinistă nu a fost numai o școală medicală, a fost un fenomen știinţific medical, cultural și de civism, poate unic în istoria frământată a poporului român. Ea a supravieţuit fondatorului său, a cărui influenţă o regăsim până în zilele noastre. Și totuși, această școală despre care atâta lume a vorbit și continuă să vorbească nu figura ca atare în niciun act. Era „uzina vie” a medicinei românești. Liantul care i-a dat viaţă și i-a conferit perenitate a fost extraordinara personalitate a fondatorului său, cu strălucirea sa care atrăgea numeroși discipoli și admiratori, tineri medici militari și civili, dar și artiști.

        Centrul acestei școli în devenire este mai întâi Catedra de Medicină experimentală a Facultăţii de Medicină, iar apoi Institutul pe care profesorul l-a fondat și unde mulţi dintre elevii săi au continuat să înveţe, să trăiască și să lucreze, să formeze la rândul lor discipoli, conform tradiţiei întemeietorului. Școala cantacuzinistă a supravieţuit schimbărilor politice, sociale și economice, războaielor, revoluţiilor, crizelor de diverse feluri, și astăzi se prezintă cu mândrie ca un continuator al acestei tradiţii. Sperăm să fie din nou ce a fost, și chiar mai mult decât atât.


Notă autor:

Bibliografie
1. Ionescu-Mihăești C. „În amintirea profesorului Ioan Cantacuzino” M.O. Imprimeria Naţională, București, martie 1934
2. Ionescu-Mihăești C., Ciucă M. „Handbook of Infectious Diseases with notes on prophylaxis, serum treatment and vaccination” League of Nations Publications, Geneva, 1945
3. Ilea T., Ghelerter I., Duţescu B. „Învăţământul medical și farmaceutic din București” Institutul de Medicină și Farmacie București, 1963
4. Spătaru E-D. „Medicul general de brigadă în rezervă Ioan Cantacuzino” Revista Misiunea (Academia Oamenilor de Știinţă din România) anul VI nr. 1(6) 2019, p.80-83
Constantiniu Fl. „O istorie sinceră a poporului Român” Univers Enciclopedic Gold, București 2011, p.270
5. Ciufecu C., Neguţ M. „Profesorul Cantacuzino – personalitate de excepţie în conștiinţa poporului român” Total Publishing, Bucureşti, 2013
6. Alexandrescu V. „Profesorul Ion Cantacuzino – Centenarul Marii Uniri 1918-2018” Editura Medicală, București, 2018
7. Ordeanu V. „Activitatea medico-militară a profesorului Ioan Cantacuzino” comunicare la Societatea de Istoria farmaciei, UMF București, noiembrie 2012
8. Ordeanu V. „Aspecte medico-militare ale activităţii prof. Ioan Cantacuzino” Simpozion aniversar „150” profesor dr. Ioan Cantacuzino, Academia Română și INCDMI Cantacuzino, 19 noiembrie 2013
„Ioan Cantacuzino” Wikipedia, 30 decembrie 2019
„Ion Cantacuzino” Wikipedia, 11 iunie 2019
„156 de ani de la nașterea Profesorului Ion Cantacuzino” site Internet MApN IC, 26.11.2019
9. Mesrobeanu I. „Opere alese” Editura Academiei RPR, 1965
10. Colecţii de fotografii de epocă: Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” și prof.dr. Viorel Alexandrescu

ETICHETECantacuzino

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe