Newsflash
Istoria Medicinei

Scriitorul medic şi harul artistic

de Prof. dr. C. D. ZELETIN - dec. 30 2013
Scriitorul medic şi harul artistic
   Arta îşi are limbajul ei, altul chiar – în cazul literaturii – decât limba prin care se exprimă. În acest caz, limba serveşte doar de fundament trezirii şi activării vocaţiei inventive a autorului, darului său euristic, în situaţia în care acest har există, căci el poate să nu existe şi totuşi autorul să scrie literatură. Talentul, căci de el este vorba, artistul ce va fi medic l-a primit odată cu zămislirea lui, într-un moment misterios pe care-l trăieşte locatarul definit gradual în universul amniotic. Însă poate să nu-l primească şi totuşi artistul să scrie literatură beletristică. În acest caz, primejdia e cu atât mai mare cu cât e mai ascunsă: textul pare plauzibil, poate chiar să placă ori să încânte, căci nu există cântar pentru imponderabil. În această situaţie de carenţă, foarte frecventă, triumfă geniul insesizabil al substituirii artei cu simili-arta. Cei din jur se grăbesc să aprobe ori chiar să aplaude, lucru pe care timpul n-are cum să-l facă, aprobând ori negând, deoarece el prin definiţie nu se grăbeşte.
   Căutătorii de comori în această simili-artă a medicului scriitor au o sarcină grea, desfăşurată pe buza de prăpastie a înşelării de sine. Căci el este înconjurat de opere de artă, dar şi de fantomele lor, care – o ştim de la Odysseus – sunt malign de înşelătoare. De aceea, separarea artei de simili-artă cere un efort al cugetului ori, dacă e posibil, fulgerul intuiţiei. Aceste opere te întâmpină – e firesc pentru medicină – cu emoţia fiziologică, o emoţie fundamentală, dar arta se află dincolo de ţara negurii emoţiei acesteia. Un călător nocturn mi se jura că tocmai îi răsărise la un cot al drumului, în bătaia lunii, o fantomă clătinătoare, ispitindu-l cu o expresie concretă a milei şi împiedicându-l să înainteze. A doua zi, m-a dus acolo să-mi arate locul exact; pe locul exact triumfa o tijă înaltă de cânepă (un hlăndan, cum se spune în Moldova), crescut din vreo sămânţă rătăcită, ce răsărise peste vară, înaltă fiindcă n-avea concurenţă, şi acum oscila sub adierea curenţilor văii.
   „Născut, nu făcut“, preceptul din Crez se apropie de subiectul nostru. Or, pruncul ce va deveni medic se naşte o singură dată, cu sau fără har, dar o viaţă întreagă se face şi se tot răsface, astfel că i-am putea numi proteica profesie o nesfârşită îmbogăţire a erudiţiei, asociată unei permanente scuturări active de caduc, într-o dinamică pe care cei din afara profesiei nu o înţeleg lesne, în timp ce harul rămâne genuin, aşa cum a apărut în lumea asta, eventual fortificat în timp prin exerciţiu. Şi mai este un paradox: prestigiul erudiţiei medicale, tinzând, în multe cazuri, la un elefantiazis exhibat, poate să ascundă sâmburele unui talent artistic precar, însă existent, ascunde indigenţa lui, substituind-o cu iradierile culturii. Dar şi produsul precipitat al acestei culturi îi poate juca feste, mai ales când cultura e mimată. Un exemplu. Un medic-scriitor, care n-a părăsit o viaţă tunelul sălii de operaţie, şi-a fixat drept motto la o carte apărută, nu-s zece ani, un vers din Le Pont Mirabeau, stabilindu-i drept autor pe Baudelaire şi nu pe Apollinaire. Orgoliul rece al creaţiei stă ascuns bine sub umbrarele foşnitoare ale închipuirii ori ale vanităţii. Apoi, oricât de echilibrat ori de rece ar fi medicul, el nu poate evada din imperiul emoţiei pe care i-o întreţine, ori numai cât i-o fixează pe retină, imaginea suferinţelor ori a rănilor trupeşti ori sufleteşti, crescându-i – printr-un fel de confuzie de identităţi – pragul de receptare a emoţiei artistice. Deci, făcându-l mai puţin sensibil. El poate întârzia în reflecţia intelectuală, în susurul soporific al erudiţiei ori în dezordinea furtunilor de idei, fără ca nimic să-l lege organic de fatala determinare a artei şi – mai ales – de originalitatea ei.
   Originalitatea constă într-o diferenţiere pe care n-o asigură o singură profesie, ci, la urma urmei, toate. Chiar medicina, atât de bogată şi felurită în specialităţi, deşi ea este beneficiara supremă a absolut tuturor disciplinelor cunoaşterii. Profesional, Ion Barbu a fost matematician, Bacovia nimic, Arghezi meşteşugar. Dar, întorcându-ne la medicină, ea plonjează în adâncurile şi în tainele genetice ale fiinţei umane şi, mai mult, chiar în existenţa omenească, ceea ce e altceva. Ea poate să descindă, prin una sau mai multe din disciplinele care-i pot fi socotite suzerane, exact acolo unde se săvârşeşte geneza impulsului artistic, având viziunea alfabetului limbii din afara limbilor care este arta, şi asupra căreia, cu toată magnificenţa ei, nu poate interveni. Exprimată printr-un oximoron, medicina este în acelaşi timp şi înălţime şi adâncime, şi creează fără a fi Creatorul. În sfârşit, medicului-scriitor medicina îi este o plăcută remanenţă, care nu-i hrăneşte încontinuu arta, ci doar îi aduce aminte de ea, ca un memento sonor în spaţiul obişnuinţei, al stereotipiei ori al cărturăriei, al indeciziei ori într-al efortului concentrării într-o problemă privitoare la viaţa ori non-viaţa unui om, în intersecţia nedefinită a tuturor sforţărilor posibile.

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe