În 1914, se publica, în limba română, în
tălmăcirea Margaretei Miller-Vergi, volumul de poezii „Grădinarul“ al
laureatului Nobel pentru literatură din anul precedent, Rabindranath Tagore. I.
Constantinescu-Delabaia – traducătorul cărţii „Mama şi copilul“ (Ed. Eminescu,
1921) –, Nichifor Crainic, Al. Philippide, Nicolae Iorga, Lucian Blaga, Petru
Comarnescu, Tudor Arghezi, Tudor Vianu, Henriette Yvone Stahl, Zoe D. Buşulenga
şi medicii Sergiu Al-George şi Petre Burnea s-au ocupat de introducerea, în spaţiul
cultural al limbii române, a „sufletului Bengalului şi profetului Indiei
moderne“, prin traduceri, exegeze sau conferinţe.
Născut
în Bucureşti, la 18 iulie 1880, Petre
Burnea a făcut studii liceale la Turnu-Severin şi a revenit în Capitală
pentru a urma Facultatea de Medicină. Teza de absolvire, „Despre Palignosa“,
studiu psiho-clinic al tulburărilor recunoaşterii, a fost apreciată de comisie
cu „magna cum laude“. Tânărul medic a plecat în străinătate, unde, timp de
patru ani, a trăit în atmosfera spitalelor de psihiatrie europene, cu precădere
în cele din München şi Berlin, urmărind cu interes şi admiraţie prelegerile
profesorilor Theodor Ziehen (1862–1950) şi Emil Kraepelin (1856–1926), care
l-au marcat şi pe care avea să-i aducă în discuţie cu orice prilej de-a lungul
vieţii sale. Preocupat de cultură, dr. Burnea a frecventat teatrele germane,
i-a cunoscut pe interpreţii personajelor lui Henrik Ibsen, August Strindberg,
Oscar Wilde, l-a fascinat Faust, s-a preocupat de evoluţia muzicii moderne şi a
picturii acelor vremuri, formaţiei medicale adăugându-i-se şi o solidă temelie
culturală.
La
revenirea în ţară, dr. Petre Burnea a fost remarcat şi repede promovat în
clinicile de psihiatrie din Capitală, medic, dar şi asistent universitar.
Interesul şi lucrările publicate în sfera asistenţei sociale au condus la
numirea sa ca medic şef al Asociaţiunii patronale a Casei Centrale a Asigurărilor
Sociale, director al Muzeului Social şi medic al Casei Centrale a Meseriilor.
Biroul
său era descris, de cei care l-au cunoscut, ca semănând cu un muzeu. Pereţii
erau acoperiţi de tablourile personalităţilor pe care dr. Burnea le admira –
Wilhelm Wundt, Henri Bergson, Lassa F. L. Oppenheim, Nicolae Vaschide – şi de
opere de artă, unele purtând chiar semnătura sa.
„Graţie
inteligenţei sale vii, el era tentat de chestiuni mari, spiritul său, în veşnică
frământare, ataca continuu alte probleme ale sfinxului ce este sufletul
omenesc. (…) În momente de recreaţiune şi de reculegere sufletească sau de
nemulţumiri pe care, ca suflet cinstit şi curat, le resimţea de multe ori în faţa
vreunui caz de imperfecţiune a artei medicale, dr. Burnea caută refugiu în
studii de psihologie sau de filosofie. Se pasionase de filosofia budistă, iar
pentru operele literare, filosofice nepieritoare ale lui Rabindranath Tagore,
avea o nesfârşită admiraţie“ (Dr. Birman Bera, Spitalul, 1921). Dr. Petre Burnea îi spunea dr. Bera: „Sunt imense
frumuseţi în operele lui Tagore şi trebuie neapărat citite. Am convingerea că
este prea puţin cunoscut la noi. Am de gând să ţin o conferinţă la Fundaţia
Carol despre Tagore şi filosofia lui, pentru a-l face mai cunoscut publicului
bucureştean“. Acest proiect, ca şi multe altele, nu a mai fost adus la viaţă,
pentru că existenţa sa pământească a fost întreruptă în 1921.
S-a
preocupat de misterele inteligenţei normale şi patologice, a ţinut conferinţe,
a pictat, dar a şi scris literatură. O piesă, inspirată din legenda Meşterului
Manole, urma să-i fie pusă în scenă şi, aşa cum nota o cronică a vremii, „ar fi
văzut cu suces lumina rampei, dacă soarta nu l-ar fi răpit, şi cu el nu ar fi
zdrobit atâtea proiecte frumoase“.
În scurta sa carieră devenise psihiatru cunoscut, cu
bună reputaţie, presa şi colegii considerându-l „o inteligenţă vie, suflet bun şi
nobil, personalitate complexă şi nobil membru“ al lumii medicale.