Medicul a purtat 65 de ani halatul alb, cu convingerea că întinerirea biologică este o știinţă și cu grija pentru a le reda oamenilor sănătatea și speranţa.
Ana Aslan face parte din istoria poporului, a personalităţii noastre colective și individuale. A creiona în cuvinte chipul și sufletul său este un lucru dificil, dar nu imposibil.
Lumea Anei Aslan are un aer de atemporalitate, timpul stă suspendat în căușul clepsidrei, molcom după înfăţișare și atmosferă. Dacă, prin magie, am reuși să intrăm în cabinetul său de lucru, am observa pe birou tratate medicale, ziare, reviste de specialitate, poate o vază cu trandafiri, iar pe pereţi, zeci de diplome, titluri știinţifice, fotografii. Ana Aslan a visat că va aduce prin munca sa schimbări majore în viaţa semenilor. Și a reușit.

Bătrâneţea – „un parazit al vieţii”

Se naște în Brăila, părinţii fiind intelectuali de origine armeană. De multe ori își amintește că în copilărie îi plăcea să observe deopotrivă mediul înconjurător și oamenii. Absolvă în București Școala Centrală, iar în 1915 se înscrie la Facultatea de Medicină.
În timpul Primului Război Mondial, îngrijește soldaţii în spitalele militare din spatele frontului de la Iași, lucrând ca student medic extern, apoi intern. După absolvire, în 1922, profesorul Daniel Danielopolu, unul dintre marii specialiști ai lumii în domeniul fiziologiei, îi propune să practice la Spitalul Filantropia, condus de el. Ana Aslan primește provocarea. Îi plăcea modalitatea interesantă și incitantă de a pune un diagnostic, de a gândi fiecare caz în parte, de a avansa soluţii de tratament îndrăzneţe pentru acele vremuri. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, între anii 1945 și 1947, a fost șef de secţie în acest spital. Din anul 1946, se ocupă, împreună cu profesorul Danielopolu, de cercetări farmacodinamice, formându-și și întărindu-și, în timp, ideea că novocaina va fi un element de bază în intervenţia ei.
Punctul de plecare în cariera de gerontolog îl constituie anul 1949, când începe să lucreze la Institutul de Endocrinologie. Părerea Anei Aslan era că „bătrâneţea este un parazit al vieţii, care se dezvoltă încet și, fie că o știi sau nu, pune stăpânire pe tine”. Tot ea spunea însă că geriatria și gerontologia dispun de suficiente arme pentru a încetini și amâna acest proces. Gerovital H3 este descris chiar de ea ca fiind mai mult decât un tratament, este o „speranţă, iar unde nu e speranţă, nu e nimic”.
Începe să experimenteze procaina în afecţiunile reumatice, în cazul unui student ţintuit la pat din cauza unei crize de artroză. Apoi continuă cercetările într-un azil de bătrâni și evidenţiază importanţa procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă. Obţine rezultate remarcabile ce vor fi comunicate Academiei Române.
În anul 1952, Ana Aslan prepară vitamina H3 (Gerovital), produs farmaceutic cu acţiune în tratamentul fenomenului de îmbătrânire, precum și în bolile bătrâneţii, în ateroscleroză, vitiligo, sclerodermie, oboseală cronică, tulburări ale somnului, reumatism, osteoporoză, boală Parkinson, afecţiuni ale părului și pielii etc. Gerovital H3 a fost brevetat în peste 30 de ţări, fiind considerat un medicament miraculos.

Libertatea de a lupta și de a alege

Munca și lupta sunt cuvintele-cheie pentru victoriile ei profesionale. La începutul carierei a avut șansa de a lucra cu cei mai mari specialiști și savanţi din acest domeniu: „Dacă ar fi să-mi caracterizez viaţa, ar trebui să recunosc că tot timpul a trebuit să lupt ca să-mi realizez visul de a îngriji oameni, de a le reda sănătatea”*.. Lupta a dat un sens pozitiv și evolutiv vieţii ei profesionale și personale.În prezent se vorbește tot mai mult despre nevoia de libertate a personalităţii. Ana Aslan crede că libertatea totală nu există sau că poate aparţine doar închipuirii individului, dar că în viaţă există multe condiţii obiective sau subiective care o îngrădesc ori o determină: mediul, semenii, educaţia, legile. Când ești un om moral, în sensul tradiţiilor, nu simţi nevoia libertăţii totale, trăiești înconjurat de o libertate cuminte, plăcându-ţi propriile limite: „Din considerente morale, libertatea mi-am îngrădit-o uneori singură. Cu alte cuvinte, omul trebuie să știe să-și îngrădească libertatea tocmai pentru a se simţi liber”.
În prelegerile ei, le transmite tinerilor cercetători sfatul și convingerea că vor reuși, dacă își urmăresc cu ambiţie principiile. Ei trebuie să fie pasionaţi, corecţi în munca lor de cercetare și perseverenţi, dacă sunt convinși că ideile lor duc la progres. În plus, nu a pregetat niciodată să se mândrească în lume cu neamul său, atunci când își prezenta munca de cercetare. „Fiecare tânăr”, spunea ea, „să aibă convingerea că trebuie să facă ceva pentru ţara în care s-a născut. Nu toţi au, poate, acest noroc, de a da ceva cu totul deosebit, dar au datoria de a căuta să o facă. Și nu înseamnă că dacă cineva nu a descoperit ceva cu totul deosebit, nu poate contribui la dezvoltarea știinţei sau la progresul societăţii.”

Curaj, intuiţie și șansă

Întrebările „De ce îmbătrânesc oamenii?” și „De ce să nu fie posibilă și întinerirea?” au fost piatra de temelie a descoperirii tratamentului cu procaină și a medicamentului Gerovital H3. Ana Aslan va spune: „În general, drumul nu a fost nici ușor, nici scurt. La început părea o aventură. În tot ce am întreprins, am avut mult curaj, multă intuiţie, dar și șansă, tot timpul am fost susţinută și ajutată de oameni cu înaltă ţinută știinţifică, cum au fost profesorii D. Danielopolu și C.I. Parhon, alături de care am lucrat mulţi ani”.
Considera că întinerirea biologică nu este fantezie, ci știinţă: „Dacă admitem că știinţa nu are limită, de ce am limita progresul în acest domeniu, în care deja există rezultate convingătoare?”. A susţinut înaintea multor specialiști că omul ar putea să trăiască între 100 și 125 de ani. Argumentează știinţific această longevitate prin studii, cercetări experimentale în domenii diferite și moderne. Ulterior, geneticieni, biochimiști, imunologi, nutriţioniști, gerontologi au clarificat multe dintre secretele îmbătrânirii organismului.
Preţuind la un alt nivel frumuseţea vieţii, a înţeles sentimentele pentru cei în vârstă și a luptat pentru a le îmbunătăţi viaţa. Și-a dorit întotdeauna ca oamenii să-și păstreze optimismul, să fie fericiţi, activi, să nu se mai războiască cu acea cădere a timpului din clepsidra vieţii. Datorită succeselor muncii ei în lumea întreagă, au beneficiat de tratamentul său personalităţi ca Charles de Gaulle, J. F. Kennedy, Marlene Dietrich, Claudia Cardinale, Charlie Chaplin, Kirk Douglas, Salvador Dali etc.
Ana Aslan a primit în timp numeroase distincţii: Erou al Muncii Socialiste, România, 1971; Merito della Republica, Italia, 1971; Crucea de Merit, Germania,1971; Cavaler al Ordinului Les Palmes Academiques, Franţa, 1974 etc. A fost un geniu, dar și un om printre oameni, lăsându-se foarte greu pe mâinile medicilor. S-a operat de cancer de colon, în fază incipientă. Intervenţia chirurgicală propriu-zisă, realizată de profesorul Setlacec, a decurs normal. Însă, în noaptea de 19 mai 1988, când în curtea institutului ploua cu flori de magnolie, fatalitatea își spune ultimul cuvânt: este operată din nou, din cauza unei infecţii cu bacilul piocianic, luat din spital. Și asta a fost tot. La venerabila vârstă de 91 de ani, distinsa doamnă închide ochii, convinsă, probabil, că a fost răpusă de boală, nu de bătrâneţe.

SĂ DĂM VIAŢĂ ANILOR ȘI ANI VIEŢII

Bunurile materiale nu au fost o prioritate pentru Ana Aslan. Într-un interviu, prezintă simplu acest lucru: „Pentru că am avut un număr suficient de mare de pacienţi, mi-am permis să acord mai mult timp spitalului și laboratorului. N-am făcut niciodată schimb între munca profesională și avantajul material. Și, ca să spun sincer, niciodată n-am avut bani puși deoparte, depozitaţi, cum se zice”. Vom descoperi, cu plăcută surprindere, și faptul că este o femeie căreia îi plac bijuteriile fine sau care își permite să se bucure de eleganţa blănurilor. În spatele formulelor chimice găsim o romantică: „Să dăm viaţă anilor și ani vieţii”, spunea ea. A crezut cu putere în ideea că „nu se moare de bătrâneţe,
ci de boală”.