Reputat chirurg urolog, fondator al spitalului clinic care-i poartă numele şi profesor universitar în specialitatea sa, Theodor Burghele a fost, în timpul dictaturii comuniste, şi preşedinte al Academiei, ministru al sănătăţii şi membru supleant al CC al PCR. Raporturile sale cu puterea administrativ-politică a vremii sunt descrise de dr. Mihail Mihailide, la rubrica Medicii şi morbul puterii.

"> Un rector în dosarele Securităţii (1) - Viața Medicală
Istoria Medicinei

Un rector în dosarele Securităţii (1)

de Dr. Mihail MIHAILIDE - iul. 1 2013
Un rector în dosarele Securităţii (1)

Reputat chirurg urolog, fondator al spitalului clinic care-i poartă numele şi profesor universitar în specialitatea sa, Theodor Burghele a fost, în timpul dictaturii comuniste, şi preşedinte al Academiei, ministru al sănătăţii şi membru supleant al CC al PCR. Raporturile sale cu puterea administrativ-politică a vremii sunt descrise de dr. Mihail Mihailide, la rubrica Medicii şi morbul puterii.

   Ieşeanului Theodor Burghele (n. 12 feb. 1905, d. 3 iun. 1977), elev al profesorului Hortolomei, destinul i-a hărăzit să devină nu numai un chirurg-urolog reputat, dar şi să acceadă la funcţii didactice, academice şi administrativ politice de prim rang. A urcat în ierarhia medicală, devenind profesor universitar în specialitatea sa la Facultatea de Medicină din Bucureşti (1946), după ce fusese şef de lucrări (1937) şi conferenţiar (1940) la Spitalul Colţea în Clinica chirurgicală şi urologică a mentorului său, ambii sosind, în diferite etape, de la Iaşi. A devenit rector al Institutului de Medicină şi Farmacie din Bucureşti (1957–1972). A fost ales membru corespondent (1955) apoi membru titular al Academiei Române (1963) şi, finalmente, a devenit preşedintele acestui înalt forum de ştiinţă şi cultură (1976–1977). De la crearea „noii“ Academii (1948) şi până în prezent, niciun alt medic nu a mai ocupat fotoliul de preşedinte al Academiei Române. De la crearea acestei instituţii, au fost medici-preşedinţi doar: Nicolae Kretzulescu (de două ori) şi C. Istrati (care era şi chimist). C. I. Parhon a fost numit, prin Decret al Consiliului de Miniştri, preşedinte de onoare (12 aug. 1948 – 9 aug. 1969), precedându-l pe Nicolae Ceauşescu, „ales“ în 1985 şi exclus la 26 dec. 1989, în baza unui Decret-lege privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române. Profesorul Th. Burghele a fost ministru al sănătăţii (1972–1975) în guvernul condus de Ion Gheorghe Maurer, preşedintele Comisiei naţionale pentru demografie (1974–1975) şi membru supleant al Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Este fondatorul spitalului clinic ce astăzi îi poartă numele – unitate medicală (cu paturi şi policlinică) pe care a condus-o decenii la rând, încercând şi, de cele mai multe ori reuşind, să o aducă şi să o menţină la nivelul standardelor europene de dotare tehnologică. Dar, mai ales, a ştiut să se înconjoare cu elevi şi colaboratori valoroşi, creând o adevărată pepinieră de chirurgi-urologi, mulţi dintre aceştia devenind, la rândul lor, şefi de clinici, nume de notorietate în profesie, în ţară sau peste hotare. A înfiinţat una din primele secţii ATI de la noi (1952); a dezvoltat Laboratorul de radiologie, ulterior devenit secţie de medicină nucleară şi RMN. A creat un compartiment de medicină experimentală şi a iniţiat, imediat după prima operaţie de rezolvare a unui caz de stenoză mitrală de către profesorul Hortolomei la Spitalul Colţea, o activitate de chirurgie cardiovasculară. Apoi, a început pregătiri pentru transplantul renal – o serie de medici din clinică fiind trimişi din vreme în străinătate, la specializare în promiţătorul domeniu. La „Panduri“ – cum se numea în acel moment spitalul – a fost efectuată prima hemodializă din ţară. Unul dintre conferenţiarii profesorului, specializat la Boston, Harvard şi Londra, anume Eugeniu Proca, transferat la Spitalul Fundeni, unde a devenit conducătorul Clinicii de urologie, a realizat, începând din 1980, primele homotransplanturi renale din România; profesorul Proca era în acel moment şi ministrul sănătăţii.
   Th. Burghele a scris relativ puţin şi, în general, a redactat, împreună cu unii dintre colaboratorii săi, manuale pentru studenţi (Lecţiuni de chirurgie, 1950; Chirurgie – cap, gât, torace, 1951; Curs de urologie, 1964), dar şi: Urgenţe în urologie, în colab. cu D. Bocancea, D. Dimitriu, V. Neagu, P. Simici, I. Temeliescu – 1956; Rinichiul de şoc, în colab. cu Erwin W. Rugendorf – 1962; Tuberculoza uro-genitală, împreună cu C. Blaja, I. Temeliescu, I. Albescu – 1969 ş.a. A făcut parte, ca membru activ sau de onoare, din societăţi savante: Societatea internaţională de chirurgie, Academia de chirurgie din Paris, Asociaţia franceză de urologie.
   Nu intenţionez şi nici nu am resurse pentru a evalua opera sa chirurgicală propriu-zisă. Mă preocupă – în baza proiectului anunţat la iniţierea acestei rubrici – raporturile lui Th. Burghele cu puterea administrativ-politică. Din cei 72 de ani ai existenţei sale, 43 i-a petrecut sub cele două dictaturi comuniste. Dacă, sub Gh. Gheorghiu-Dej, Securitatea (înfiinţată în 1948) i-a întocmit dosare de urmărire operativă, cuprinzând sute de pagini, şi tot atunci a fost exclus din Partidul Muncitoresc Român, în care se grăbise a se înscrie (eliminat ca având origine burgheză, legături cu un personaj al ambasadei Turciei, ba chiar fiind bănuit de spionaj în favoarea Franţei (!), unde i se expatriase un frate, în 1948), sub Nicolae Ceauşescu, a cărei politică înşelătoare de liberalizare şi deschidere îl sedusese, lăudând-o în gura mare, a continuat să fie rector, a devenit preşedinte al Academiei, a fost numit ministru, prin Decretul 351/1972, semnat de N. Ceauşescu, apoi, preşedinte al Comisiei naţionale de demografie şi a fost „ales“ membru supleant al CC al PCR. Curând, atenţia acordată de structura opresivă amintită a încetat. Voi arăta în ce împrejurări. Din diferite surse, (mai) rezultă că a devenit medic personal al secretarului general al partidului (acesta suferea de unele disfuncţii ale aparatului urinar) şi că l-ar fi avut pacient pe Ion Gheorghe Maurer, suspectat la un moment dat de o proliferare malignă prostatică.
   Într-adevăr, Th. Burghele era de origine „burgheză“: „atât tatăl său, cât şi sus-numitul (Th. B.) au fost moşieri expropriaţi de regimul democrat“1. După cum relata istoricul şi genealogistul Mihai Sorin Rădulescu în studiul „Despre genealogia lui Theodor Burghele“, apărut la rubrica „Inedit“ din săptămânalul Viaţa medicală2, viitorul chirurg-urolog era fiul inginerului Theodor Burghele şi al Fenaretei (n. Stoianovici). Citând din „Arhondologia“ paharnicului C. Sion, profesorul Mihai Sorin Rădulescu arată că Burgheleştii, vechi mazâli şi răzeşi, au fost ridicaţi la boierie de Alexandru Moruz [Moruzi], de domnul Călimah [Scarlat Calimah], de Ioan Vodă Sturza, unul dintre ei ajungând spătar. Bunicii paterni au fost Nicolae Burghele, cu studii la Dresda şi Berlin, cu moşii în judeţul Vaslui, şi Zoe Cerchez. Pe linia tatălui său, toţi unchii au făcut cariere în armată, diplomaţie şi medicină. Între aceştia, medicul militar Neculai Burghele, despre care am găsit păstrate la Biblioteca de istoria medicinii din Bucureşti interesante date biografice. Fenareta Stoianovici era sora profesorului Constantin Stoianovici de la Facultatea de Drept din Bucureşti, iar o soră a acestuia a fost căsătorită cu unul dintre fraţii Doamnei Elena Cuza. Bunicul matern al doctorului Th. Burghele era fiul postelnicului Pavel Stoianovici, familie înrudită prin căsătorii cu numeroase alte familii boiereşti: Capşa, Diamandi, Burbure de Wesenbeek, Nasta, Sturdza ş.a. Toate aceste informaţii lipsesc (din fericire) din „biografiile“ consemnate în dosare de tovarăşii de la Secu’; cert este că viitorul membru supleant al CC al PCR se trăgea dintr-o familie de boieri moldoveni intelectuali. Încât mirarea genealogistului este justificată: „Theodor Burghele constituie un caz rarisim, de urmaş al unei vechi familii boiereşti care a ajuns la înalte demnităţi înainte de 1989. Ascensiunea lui se datorează în bună măsură calităţilor sale profesionale deosebite (dar nu numai…) şi nu poate arunca o lumină negativă asupra clasei sociale din care provenea şi care a avut cel mai mult de suferit de pe urma ocupaţiei sovietice şi a consecinţelor ei“2. Th. Burghele a avut doi fraţi – Constantin, inginer, căsătorit cu Paulina Elisa Negulescu; Alexandru, funcţionar de bancă – şi o soră, Maria, soţia generalului Dumitru Antonescu2. Soţia profesorului se numea Valentina Evghenia; se născuse la 12 mar. 1903, în URSS; era la a doua căsătorie, soţul murindu-i în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Informaţia e consemnată pe una dintre paginile dosarelor de urmărire alcătuite de Securitate, unde se mai arată că aceasta „a fost o perioadă femeie de serviciu în casa dlui Th. Burghele“ şi că, în 1964, cei doi s-au căsătorit. (Un informator scria într-o notă că profesorul „nu ar putea trăi o clipă fără «Valentina», soţia sa, care îl dirijează în toate, fiindu-i cel mai bun sfătuitor“.) Singurul care a avut urmaşi a fost Constantin Burghele (frate). Aceştia trăiau la Bucureşti şi la Frankfurt (în 2000, n.n.)2.
   Nenumărate sunt meritele profesionale, dar mai ales cele organizatorice ale profesorului Th. Burghele. Anumite trăsături de caracter – voinţă, tenacitate, ştiinţa compromisului „diplomatic“ utilizat în atingerea şi realizarea unui anumit scop – au fost prielnice dezvoltării unei personalităţi puternice, de lider. Opera sa importantă şi perenă, spre care şi-a canalizat cea mai mare parte a inteligenţei şi energiei sale, a fost crearea spitalului care astăzi, pe drept, îi poartă numele. Şi nu miră faptul că demolatorii, descoperiţi acum în dosarele Securităţii, prin delaţiuni, urmăriri pe stradă, în locuri publice, prin terţi infiltraţi în casă, ascultări telefonice şi transcrieri ale celor mai banale convorbiri, interceptarea corespondenţei, au avut în vedere, începând din 12 iulie 1957, când i se deschide primul dosar de „sesizare şi de verificare a materialelor pe care le posedăm“, iniţial o dublă ţintă: omul şi spitalul, clinica de chirurgie generală şi de urologie, unitate medicală pe care – cu toate vicisitudinile – Th. Burghele o va edifica. Apoi, activitatea sa ca rector.
   Cu siguranţă (certitudine dobândită prin frecventarea multor texte similare), capitolul „Istoricul Spitalului «Prof. Theodor Burghele»“ semnat de dr. Cezar Vlad în „Istoria urologiei româneşti“3 este o relatare iatroistoriografică ireproşabilă a evoluţiei în timp a aşezământului medical la fondarea căruia s-a aflat Th. Burghele. Numai parcurgerea integrală a celor vreo zece pagini ar oferi cititorului interesat informaţii complete şi fiabile, bazate pe documente din arhiva spitalului, asupra legăturii indisolubile dintre chirurgul şi omul Th. Burghele, personalitate puternică, voluntară, cu o excepţională forţă de muncă, şi opera vieţii sale – spitalul, care abia după 14 ani de la decesul fondatorului va căpăta numele său.
   Încă din 1939, guvernul român autorizează Congregaţia surorilor de caritate „Saint-Vincent de Paul“ – ramura germană, să achiziţioneze un imobil aflat în construcţie pe şoseaua Panduri din Capitală, pentru a deschide o casă de sănătate, scrie dr. Cezar Vlad. Din actul de vânzare-cumpărare (1937), Magdalena Gussi, Fernanda Apostoleanu şi Anton Cincu vând Arhiepiscopiei romano-catolice o parte a terenului pe care îl au în proprietate. În 1942, spitalul este ridicat de congregaţia de călugăriţe, împuternicit pentru edificare şi legăturile cu Arhiepiscopia fiind monseniorul Pieger. După 23 august 1944, imobilul spitalului este transferat, în urma unor înţelegeri asupra cărora nu mă opresc, Congregaţiei surorilor oblate assompţioniste din Bucureşti, pentru o perioadă de nouă ani, numindu-se Spitalul „Sf. Iosif“. Administrator general va fi numit (de către Arhiepiscopia romano-catolică) părintele Louis Barral. La 2 februarie 1948, Th. Burghele se asociază părintelui Barral la administrarea şi conducerea acestui spital. Devenit profesor (1948) şi obţinând imobilul pentru noua sa clinică, Th. Burghele se transferă de la „Colţea“, unde lucra sub conducerea profesorului N. Hortolomei, la Spitalul „Sf. Iosif“. N-a fost simplu, dr. Cezar Vlad arătând diligenţele făcute de profesor în acest scop: aprobarea conducerii sanatoriului „Saint-Vincent de Paul“, acordul ambasadei Franţei pentru clinica pe care urma s-o conducă, obţinerea de fonduri de la Ministerul de Finanţe, pentru terminarea construcţiei, demers facilitat prin faptul că ministrul (Al. Alexandrini) era văr cu profesorul… „În perioada îndelungată în care a condus clinica şi spitalul, de drept până în 1974 şi de fapt până la sfârşitul zilelor sale, în iunie 1977, a realizat următoarele: odată terminate lucrările de construcţie a spitalului, a extins clinica de chirurgie şi urologie; a mărit numărul de paturi, adăugând secţia de urologie bărbaţi de la etajul 2; la scurt timp de la începerea activităţii în clinică, în 1952, a înfiinţat secţia de anestezie-terapie intensivă care, împreună cu secţia similară de la clinica de chirurgie generală din spitalul Colţea, au fost primele secţii de ATI din ţara noastră“3. La „Panduri“, cum se chema spitalul, s-au dezvoltat laboratoare paraclinice; în 1953, a fost iniţiată o activitate de chirurgie cardiovasculară (întreruptă în 1958). S-au format specialişti de marcă (inclusiv în transplant renal) în clinica profesorului Burghele ori trimişi de acesta la specializare peste hotare (Eugen Proca, Mihai Neagoe, Dragoş Momiceanu, Dan Costescu, Cezar Vlad). În 1959, a fost efectuată prima hemodializă (E. Proca, Sergiu Crivda, Mihai Neagoe), într-o secţie special înfiinţată pentru această activitate. Spitalul condus de profesorul Burghele a continuat să se dezvolte şi după dispariţia sa fizică. În istoricul menţionat, sunt citate numele unor urologi români stabiliţi în străinătate, care au făcut cinste Şcolii româneşti de urologie: Mircea Golimbu, Ion Albescu, Erwin Rugendorf, Dinu Dimitriu, Louis Chitlaru, Hari Ivănescu. Relatarea doctorului Cezar Vlad, participant la această fabuloasă istorie, se opreşte în 2006.
   Profesorul Th. Burghele, directorul Spitalului „Panduri“ şi rectorul IMF Bucureşti, intră în vizorul Securităţii pentru următoarele acuze şi suspiciuni: legături prin corespondenţă şi prin vizite ocazionale cu fratele său stabilit în Franţa; „sprijin al mişcării (sic) assompţioniste din cadrul spitalului, menţinând în serviciu călugăriţe assompţioniste“ (assomption – dogmă creştină potrivit căreia Fecioara a fost ridicată la cer; se sărbătoreşte anual, la 15 august; n.n.); „sprijină elemente duşmănoase din rândul personalului administrativ şi al corpului didactic din Institutul Medico-Farmaceutic, opunându-se comitetului de Partid“; legături cu un membru al Ambasadei Turciei. Primele „materiale informative“ provin de la agentul „Sterian“, din corespondenţa interceptată, dar mai ales din scrisoarea uni vigilent portar al spitalului, „numitul Constantin Nicolae“. Oferim alăturat, ca primă mostră, această misivă imundă trimisă tovarăşului Dej însuşi, care – evident – nu putea fi ignorată de Securitate, având în vedere înaltul destinatar4. Opinez că la redactarea scrisorii s-au asociat „binevoitori“ din spital, cu ceva mai multă carte decât semnatarul.
 

Tovarăşe Gheorghe Gheorghiu-Dej,

 

   Mă numesc Constantin Nicolae, salariat al Spit. de Stat nr. 19 din şos. Panduri nr. 20, în calitate (sic) de portar şi unde fac serviciu din 1955. Mă adresez dvs. deoarece vă cunosc şi am luat parte în apropierea dvs. la cîteva acţiuni din 1944 şi 1945. Astfel, în 1944 la înfiinţarea Uniunii Patriotice din str. Bibescu Vodă nr. 10. În 1945 am luat parte la pregătirea de pe stadionul Giuleşti timp de 3 zile pentru înlăturarea regimului antidemocrat Rădescu şi la demonstraţia din faţa palatului, unde a căzut eroic Ion Şulea tîmplar din Ferentari, Vaida rănit făcea parte din detaşamentele de sacrificiu şi pe care l-am păzit la Spit. Brîncovenesc. Împreună cu Ion Teşeleanu, luptător din ilegalitate şi erou al luptelor din Spania, Mitică Stanciu zis Papă Lînă, Constantinov Constantin, care era şi atunci om în vîrstă, totuşi luptător din ilegalitate, astăzi bibliotecar la Cdt. Mil. Capitalei (Comandamentul Miliţiei Capitalei, n.n.).
   În 1945 am fost cooptat în Miliţie unde mi-am făcut serviciul cu gradul de plut. până când a trebuit să ies din cauza vârstei înaintate şi a operaţiei de ficat şi rinichi, aşa că astăzi sunt portar la acest spital şi unde caut să-mi fac conştiincios serviciul, totuşi nu pot răbda să văd cum într-o instituţie de Stat, s-a făcut o organizare de stat în stat care este cu totul contrară intereselor poporului nostru şi din contră venind să dărîme realizările oamenilor muncii conduşi de partid.
   Şeful acestui spital este astăzi Dr. Burghelea, desigur un savant şi un om de mare valoare din punct de vedere medical, dar care nu priveşte cu ochi buni regimul nostru democrat. (Sublinierea aparţine ofiţerilor de Securitate, n.n.) Aceasta rezultă din acţiunile şi felul de a conduce spitalul acesta, din care nu a făcut decît un mijloc de a produce fonduri pe care le foloseşte pentru întreţinerea unui mare număr de familii de foşti burghezo-moşieri. Pentru aducerea la îndeplinire a acestor scopuri a făcut în aşa fel ca la naţionalizare să oprească din fostul personal catolic călugăresc, persoanele necesare care să-i rămînă credincioase şi să-i deservească scopurile. Apoi, au rămas un număr de călugăriţe catolice care deţin posturile de surori şefe ca: Alexandrina, soră şefă chirurgie; Agues (probabil Agnes, n.n.), soră şefă chirurgie; Soveva, soră şefă chirurgie; Ecaterina, soră şefă chirurgie; Georgina, soră şefă chirurgie; Polona, soră şefă chirurgie; Ana Bursuc, soră şefă autopsie; Liba, magazioneră la magazia de cazarmament; Tesea, funcţionară magazie; Schuaidea, soră şefă pediatrie, fostă membră a grupului etnic german şi cu activitate antidemocratică, fapt pentru care a fost deţinută vreo 2 ani de zile, după care s-a înapoiat; Mareş Ion, fost călugăr catolic şi astăzi electrician al spitalului. (Subliniere marginală a întregului paragraf, aparţinând „organelor“, n.n.) De 2–3 ori pe săptămînă sunt vizitate de preoţi catolici, care nu ţin seama de regulamentul spitalului şi neapărat trebuie să fie primiţi, mergînd pînă la a face scandal şi a mă reclama că nu i-am primit; am fost chemat de dr. Burghelea şi mi s-a dat dispoziţie că trebuie să le dau voie să intre oricînd ziua sau noaptea la orice oră. Aceşti călugări vin şi ţin şedinţe cu surorile, nu cunosc scopul acestor şedinţe, ei pretextează că sunt cu caracter religios, totuşi niciodată nu vin îmbrăcaţi în haine călugăreşti, ci civili. Toate aceste călugăriţe pleacă dimineaţa la 4 a.m. şi pînă la 7,30 a.m., precum şi seara 18–20 la biserică, cel puţin aşa se spune, totuşi este zilnic, deci de aici rezultă cam ce bună îngrijire au bolnavii în acest timp. Acelaş program este urmat şi de electricianul Mareş Ion la care mai vin o mulţime de persoane străine de spital sub pretextul unor reparaţii de aparate de radio. Deasemeni tot aceste călugăriţe vin foarte des cu autoturisme şi însoţite de geamantane foarte voluminoase, se pretextează că vin din concediu sau pleacă etc.
   Mîncarea este proastă, desigur nu fără motiv, achizitorul Lazarovici este aproape tot atît de vechi ca şi spitalul el se pretează să aducă din piaţă tot ceace este mai rău, bine înţeles mai ieftin, ex. pilaf cu murături, salată de ouă cu murături etc. Magazionerul de alimente Andreescu, şofer de meserie, stă cu 300 de lei pe lună ca magazioner, cînd la meseria sa ar putea căştiga mai mult, desigur că nu stă fără un interes bine determinat.
   Persoane cu trecut politic sau făcînd parte din familiile burghezo-moşiereşti sunt salariate ale spitalului ca: d-na Frumuşanu cca. 65 ani gaderopieră (sic) din familia fostului primar liberal Frumuşanu din Tg. Jiu, d-na Popovici 65 ani, funcţionară din familie moşierească etc. Şeful contabil Potzi este vechi, adică şi înainte de naţionalizare, astăzi şi soţia sa este salariată în calitate de dactilografă a contabilităţii, ambii unelte docile ale Dr. Burghelea, de altfel ca toţi cei enumeraţi mai sus.
   Serviciul de internări are aici cu totul altă particularitate, aceea că produce venituri serioase fiind pus la dispoziţia sorei Ana Ardeleanu, func. oficială a Dr. Burghelea şi al doilea şef al spitalului. Ana Ardeleanu prin funcţionara Miss Doina de la internări comunică locurile portarului Ion al Stanei, fost 16 ani sub vechile regimuri funcţionar al Asigurărilor sociale şi de 8 ani în postul de portar, cu toate că are casă şi pămînt la ţară în Oltenia com. Armăşel Dolj în suprafaţă de 3 ha şiprimeşte totuşi cartele şi celelalte, locuind în spital. (Semn de întrebare marginal, n.n.)
   Acesta la poartă spune celor care vin la internare că nu sunt locuri, însă dacă îi dau lui ceva s-ar putea face rost de loc. Astfel cu 5–6 găini şi ceva bani internarea se face. Cei care vin cu forme legale sunt respinşi de serviciul internări sub pretext că nu sunt locuri, dar dacă se duc şi dau darul portarului Ion al Stanei, se fac imediat locuri. Dar portarul Ion al Stanei nu este om de afaceri (sic)numai la internări, ci şi la vînzări de medicamente, streptomicină, auromicină etc., care îi sunt procurate desigur din spital de sora Ardeleanu sau altă soră şi la rîndul său le vinde bolnavilor care au nevoie. (Semn de întrebare marginal, n.n.)
   Portarul Ion al Stanei creşte în scop comercial porci cu hrana spitalului şi în incinta spitalului, care este nepermis, astfel că pentru aceşti porci a lăsat cîinii spitalului destinaţi experienţelor să moară de foame. (Semn de întrebare marginal, n.n.)
   Directorul administrativ Polac Izi nu ia nici o măsură deoarece şi el este ocupat cu alte afaceri, maşini cu materiale de construcţie, iar (probabil ies, n.n.) din spital fără nici o formă ele nu pot fi controlate la poartă deoarece pleacă din ordinul directorului Polac. Lucrările de reparaţii durează de ani de zile, ele sunt luate de maistrul mecanic Ştefan care este particular şi sunt executate de muncitori de la fab. Mao-Tze-Dun care vin seara cîte 2 ore. În cursul verii a fost construit un nou local pentru morgă, lucrarea a fost luată de inginerul Rădulescu, care a executat lucrarea cu salariaţi zilieri, totuş el cînd angaja de exemplu echipa de instalaţii apă, o angaja cu jumătate munci din deviz, cînd primeau banii semnau pentru suma întreagă, jumătate rămînînd în buzunarul ing. Rădulescu, aşa s-a procedat şi la zidărie şi la toate celelalte. Muncitorul zilier Dogaru Corneliu a anunţat controlul de Stat, dar intervenind directorul Polac Izi, totul s-a aplanat cu toate că erau date concrete.
   Dar dacă urmărim aceste furturi nu trebue să uităm că se mai întîmplă şi alte lucruri la acest spital care demască adevărul aspect al situaţiei din punct de vedere politic. În spital îşi găsesc cu uşurinţă refugiul persoane urmărite şi pe punctul de a fi arestate ex.: fostul col. Chihaia a fost angajat ca magazioner, stînd în spital cît timp a fost urmărit. Alţii sunt ţinuţi internaţi cum a fost cazul col. Popa care a stat internat în spital un an şi jumătate cînd în cele din urmă a fost arestat din spital. Alte persoane nu fac cinste spitalului şi Dr. Burghelea le ţine internate luni de zile ca: Guţă Tătărăscu care se află internat de 5 luni, întîi 2 luni şi apoi 3, aflîndu-se şi astăzi tot în acest spital; Titel Petrescu internat 2 luni; Dr. Ghiaţă din familia Ghiaţă foşti moşieri etc. (Următoarele nume sunt confidenţializate de CNSAS, prin ştergere cu o bandă neagră de tuş, neputând fi date publicităţii, n.n.) Pentru aceste persoane s-au dat dispoziţiuni la poartă că la orice persoană care vin la ele să li se dea drumul la poartă la orice oră la dispoziţia Dr. Burghelea. Aşa că toată ziua vin persoane care întrebate unde merg răspund la Dl. Tătărăscu, Titel Petrescu, Dr. Ghiaţă etc.
   Desigur că toate acestea sunt posibile deoarece activitatea organizaţiei de partid este substituită tot de Dr. Burghelea, care a ajuns să suspende şedinţa de partid atunci cînd este enervat, iar procesele verbale de şedinţă să se întocmească fictiv, secretarul C.B. P.M.R. tov. dr. Segal fiind cu totul substituit voinţei Dr. Burghelea, precum şi întreg biroul C.B. P.M.R.
  Comitetul de întreprindere nici el nu există, sau deasemeni este substituit dispoziţiilor dr. Burghelea prin însăşi preşedintele său Dr. Moiceanu (corectat cu cerneală de Secu’, Momiceanu, n.n.), fiul generalului Moiceanu astfel la cererea muncitorilor spitalului, ca ochelari de exemplu, li se răspunde că sindicatul nu are fonduri, se fac economii.
   Serviciul de cadre este şi el inexistent, deoarece această muncă s-a dat magazionerului cu alimentele Andreiesii care are ca funcţie şi pe aceea de şef de cadre, fiind însă incapabil sau cu totul aservit conducerii spitalului se lasă condus de Dr. Burghelea, director administrativ Polac Izi, şef contabil Potzi, soţia acestuia, iar funcţionara Frunză face lucrările serviciului cadre.
   Aşadar, acestea sunt unele date pe care le cunosc, totuşi chestiunea este cu mult mai adîncă şi de mai mare importanţă atît din punct de vedere politic, economic şi social.
   De aceia mă adresez dvs. tov. Gh. Gheorghiu Dej, deoarece oriunde mă voi adresa în altă parte persoanele sus-menţionate au atîta influenţă încît totul va rămîne neluat în seamă sau favorabil tot lor. Exemplu: în luna august 1956 moare electrocutat în uzină un muncitor de la izolarea conductelor de abur; conducerea spitalului a avut atîta influenţă chiar asupra procuraturii încît în concluziile de înmormîntare s-a spus că: «a mîncat prea mult pepene şi din cauza aceasta a căzut s-a lovit şi a murit».
   Este greu dar să poată cineva îndrepta răul din acest spital şi să ajungă să cunoască adevărul (adevăratul, n.n.) fond al lucrurilor.
   La venirea dvs. în vizită la acest spital, chiar în vara anului 1956, mă gîndeam că dacă aţi cunoaşte adevărul aşa cum se prezintă el în zilele cînd nu sunt aşteptaţi înalţi oaspeţi, desigur că răul s-ar remedia încă de la rădăcini.
   Desigur că vă aduc dvs. la cunoştinţă toate acestea nu pentru a dărîma pe dr. Burghelea care este o raritate a medicinei romîne, dar care trebuie bine păzit, deoarece aşa cum am arătat mai sus nu vede cu ochi buni Partidul, fapt care mai reiese şi din altceva. De multe ori Dr. Burghelea mi-a spus că dacă va fi căutat de către cineva din partea Comitetului Central sau Prezidiul Marii Adunări Naţionale, să spun că nu este în spital, aceasta se întămpla la început cînd eram nou angajat şi nu se ştia că sunt membru de partid.
   Despre felul în care Dr. Burghelea stoarce bani pacienţilor, vă voi relata un caz din cele multe care va fi destul de concludent.
   În luna ian. 1955 salariatul Olaru Gheorghe de profesie boiangiu, domiciliat în str. Ştirbei Vodă nr. 11 Rîmnicu Vîlcea Raionul Piteşti Reg. Piteşti, vine cu soţia suferindă de rinichi şi o internează în spitalul Panduri.
   Desigur că neavînd nici o cunoştinţă, protecţie etc. nu a fost internată pentru motivul că nu sunt locuri. Cineva a învăţat pe municitorul Olaru Gh. din Rîmnicul Vîlcea să se ducă şi să facă soţiei un consult chiar la Dr. Burghelea acasă, iar vizita să i-o plătească cu cel puţin 500 lei, în felul acesta a doua zi va fi sigur internată.
   Într-adevăr a fost la Dr. Burghelea acasă, consultaţia fiind fictivă şi numai în scopul de a primi cei 500 lei şi a obţine din partea Dr. Burghelea promisiunea că va fi internată lucru pe care Dr. Burghelea l-a făcut promiţînd solemn că a doua zi o va interna imediat, bine înţeles după ce şi-a încasat modetul (modestul, n.n.) onorariu de lei 500.
   A doua zi însă tov. Olaru nu a fost internată ci neglijată, astfel că a trebuit să iasă plîngînd înaintea Dr. Burghelea, oprindu-l cu maşina şi cerîndu-i să o interneze şi amintindu-i că a fost acasă la dînsul, astfel că abia a treia zi a fost internată, citez acest caz pentru a fi cercetat, deoarece sunt încă multe altele.
   Un alt caz tot atît de concludent, este cazul tînărului de cca. 22 ani anume Melinte Gheorghe din com. Săcele Reg. Constanţa care fiind salariat a fost internat în luna mai 1956 pentru rinichi. Dr. Burghelea îl încredinţează doctorilor Leibovici şi Vlad pentru a-l opera de rinichi cu indicaţiunea să nu îi deschidă rinichiul. Doctorii Leibovici şi Vlad fac tocmai contrariul şi în felul acesta nenorocesc pe acest tînăr care şi astăzi se află în spital, fiind operat a doua oară, iar în prezent în perspective de a fi operat a treia oară, deoarece în urma celei de a doua operaţii a rămas cu rana deschisă etc.
   Măsurile luate de Dr. Burghelea în acest caz, au fost numai o morală cu înjurături şi ţipete adresate doctorilor Leibovici şi Vlad şi atîta tot.
   Aşadar, aceşti doctori fac experienţe pe oameni, nenorocindu-i – sub auspiciile şi patronajul Dr. Burghelea.
   Purtarea Dr. Burghelea faţă de personal este extrem de arogantă şi bajocoritoare, astfel portarul Dobre a fost bătut şi înjurat de cîteva ori, eu însumi am fost ameninţat şi înjurat; acesta însă fără un motiv bine stabilit sau pentru vreo vină reală.
   Desigur că în cazul tînărului Melinte, Dr. Burghelea nu a luat nicio măsură decît să facă scandal, deoarece el este obligat prin diferite relaţii faţă de doctorii din spital şi aceştia la rîndul lor faţă de Dr. Burghelea aşa cum rezultă din faptele următoare:
   Dr. Placo a avut un frate deţinut politic, care s-a eliberat în vara anului 1956 şi căruia i-a cedat locuinţa sa. Astfel că Dr. Burghelea i-a admis dr. Placo să se mute în spital cu locuinţa.
   Dr. Linvici (dr. Pavel Simici, viitor profesor universitar, n.n.) este băiatul fostului general Linvici (general medic Dimitrie Simici, n.n.), este foarte arogant şi încrezut, foarte aspru cu bolnavii. Prins dormind în timpul serviciului de gardă şi în general în serviciu, nu se ia nici o măsură şi totul se şterge cu buretele.
   Dar acest spital mai are şi un comitet de sprijin, care spre deosebire de alte spitale este compus din oameni de onoare din timpuri apuse pentru acest popor, de exemplu: Dl. col. Popescu preşedinte, membre (sic)doamne colonei, generali, foste moşiere etc. Ele nu fac altceva în spital decît să se ocupe cu primirea şi conducerea persoanelor din fosta lor societate care vin să viziteze persoane internate tot de teapa lor. Intervenţii pentru internare şi servirea tot a persoanelor din vechea societate burghezo-moşierească, diferite ajutoare etc., acesta este comitetul de sprijin al Spit. Panduri.
   Convins că se vor lua măsuri drastice contra acestor nereguli, anexez un număr de 7 bilete de intrare toate cu semnătura Dr. Burghelea, pe care acesta le dă persoanelor pentru care dînsul are diferite obligaţii şi consideraţiuni pentru aşi (sic) putea vedea bolnavii în afara orelor legale de vizită şi persoanelor de care dînsul are nevoie în diferite scopuri, bine înţeles nu în interesul bolnavilor în spital. Biletele sunt depuse în copie, originalele fiind la subsemnatul.
   Dacă aţi putea să staţi de vorbă cu bolnavii care vin şi se tratează în acest spital, bineînţeles muncitori salariaţi nu cei care plătesc bani grei şi au un tratament cu totul deosebit, precum şi cei care sunt trataţi pentru reclama Spit. Panduri şi a Dr. Burghelea. Deoarece bolnavii sunt împărţiţi în trei categorii: I. cei care plătesc sume mari şi care au cel mai bun tratament; II. cei care prin funcţiile lor sunt puşi acolo unde ar putea să creeze o reclamă rea Dr. Burghele şi aceştia iarăşi sunt bine trataţi; III. salariaţi fără protecţii, bani sau intervenţii, care sunt rău trataţi dar sunt cei mulţi.
   Vă asigur tovarăşe Gheorghe Gheorghiu Dej de cel mai desăvîrşit devotament şi voi lupta totdeauna pentru cauza clasei muncitoare şi propăşirea R.P.R.

 

ss Constantin Nicolae

Bucureşti 7.II.1957


 
 
Notă autor:

1. CNSAS, dosarul nr. 34.874, vol. 2 (I 260739/2), Arhiva operativă Burghele Teodor (sic)

2. Mihai Sorin Rădulescu, Despre genealogia lui Theodor Burghele, „Viaţa medicală“ nr. 27, 7 iul. 2000

3. Istoria urologiei româneşti, coordonator acad. L. M. Popescu; autori prof. dr. I. Sinescu, prof. dr. V. Tode; coautori – şefi de clinici şi de secţii de urologie din ţară sau reprezentanţi ai acestora; lucrare apărută sub egida Academiei Române – Secţia de ştiinţe medicale şi sub cea a Academiei de Ştiinţe Medicale. Ed. Universitară „Carol Davila“, Bucureşti, 2009

4. Textul dactilografiat şi semnat de persoana care „sesizează“ provine din dosarul nr. 34874/CNSAS. Am respectat topica şi ortografia folosite. Sublinierile cu italice-aldine din întregul text ne aparţin

Din aceeași categorie
120 de ani de la nașterea chirurgului Constantin Andreoiu

120 de ani de la nașterea chirurgului Constantin Andreoiu

Academicianul Octavian Fodor: 110 ani de la naștere

Academicianul Octavian Fodor: 110 ani de la naștere

In memoriam… dr. Alexandru Trifan (15.11.1932 - 10.09.2021)

In memoriam… dr. Alexandru Trifan (15.11.1932 - 10.09.2021)

Profesorul Sandu Bologa la 95 de ani

Profesorul Sandu Bologa la 95 de ani

Zece medici americani care au scris istorie

Zece medici americani care au scris istorie

Ștefan Minovici și centenarul învăţământului farmaceutic la București

Ștefan Minovici și centenarul învăţământului farmaceutic la București

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei
Abonare (digital) Abonare (print+digital)

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe