Cu șapte decenii în urmă, la
mijlocul lunii lui Cuptor, presa românească și agențiile străine
anunțau decesul profesorului Dumitru Bagdasar, în „modesta-i
locuință din Podul-Vadului (Prahova)“. „Marți, 16 iulie, în
miez de zi, într-un sat din creierii munților Carpați, unde se
retrăsese în căutare de oxigen, profesorul universitar și
ministrul Sănătății, dr. D. Bagdasar, lucid până în ultimul
moment al vieții pământești, și-a dat, ca orice atom din
nimicnicia acestei lumi, spre chinuitoare durere a copilei lui, a
soției și alor săi, obștescul sfârșit. (…) Soarta, atât de
crudă și pentru el și pentru ai săi și pentru neam, a vrut ca
Maestrul să se stingă în floarea vârstei pe catedra nou
înființată, iar ministrul Bagdasar să închidă ochii, în somn
vecinic, tocmai atunci când trebuia să vegheze mai atent la
sănătatea publică“, scria medicul legist I. Stănescu, într-un
articol de primă pagină al ziarului „Universul“ (nr. 164,
duminică, 21 iulie 1946).
Gazetele centrale publicau anunțuri
primite de la diverse ministere, asociații, uniuni și sindicate,
prin care acestea își exprimau regretul față de dispariția
fizică a profesorului Dumitru Bagdasar (1893–1946), și-i rugau pe
colegi să participe la „ceremonia înmormântării“.
Mulți aveau să afle, lecturând
cotidianele, că urmau să participe la ceremonia incinerării
trupului marelui dispărut. Protocolul „celei mai semnificative
incinerări de după 1945“, cum a numit-o istoricul Marius Rotar, a
fost descris de „România liberă“, „Universul“ și alte
ziare, care au relatat fiecare moment.
Invitații au sosit sâmbătă, 20
iulie 1946, începând cu ora 16,30, la Facultatea de Medicină –
unde se afla catafalcul și sicriul înconjurat de coroane de flori.
Au semnat în registrul de condoleanțe și au așteptat ora 17, când
s-a oficiat un serviciu divin de către soborul de preoți, însoțit
de cor.
Sicriul pe catafalc, în holul Facultății de Medicină
Alături de familie au participat: comandor Traian Udriski,
Regele Mihai I, Petru Groza (președintele consiliului de miniștri),
Gheorghe Tătărescu (vicepreședinte al consiliului de miniștri și
ministru al afacerilor străine), general-colonel I. Z. Susaikov
(locțiitorul președintelui Comisiei aliate de control), S. I.
Kavtaradze (ambasador extraordinar și plenipotențiar al URSS în
România), Gheorghe Gheorghiu-Dej (ministrul lucrărilor publice și
comunicațiilor), Teohari Georgescu (ministrul afacerilor interne),
Ștefan Voitec (ministrul educației naționale), general Constantin
Vasiliu-Rășcanu (ministru de război), Mihai Ralea (ministrul
artelor), Gheorghe I. Nicolau (ministrul Asistenței și asigurărilor
sociale), viceamiral Petre Bărbuneanu (subsecretar de stat pentru
marină la Ministerul de Război), Gheorghe Vlădescu-Răcoasa
(subsecretar de stat pentru minorități), Simion Oeriu (comisar
general al guvernului pentru legăturile cu Comisia aliată de
Control), Gheorghe Vântu (subsecretar de stat pentru finanțele
locale la Ministerul Afacerilor Interne), Ion Burcă (subsecretar de
stat pentru administrație la Ministerul Afacerilor Interne), Aurel
Potop (subsecretar de stat la Ministerul Educației Naționale), Emil
Bodnăraș (subsecretar de stat la președinția consiliului de
miniștri), V. M. Korj (prim consilier al ambasadei URSS), S. A.
Dangulov (prim-secretar al ambasadei URSS), maiorul Skoda, Sava
Ganovski (trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al
Bulgariei la București), general Victor Dombrovschi (primarul
general al Bucureștiului), Alexandru Rosetti (rectorul Universității
din București), Pamfil Ripoșanu (secretar general al președinției
consiliului de miniștri), George Silviu (secretar general la
Ministerul de Interne), general Nicolae Cambrea, prof. Ioan Vască
(secretar general la Ministerul Cultelor), Vasile Luca (secretar
general al Frontului Național Democrat), medici, studenți și
reprezentanți ai muncitorilor.
La finalul serviciului religios,
începând cu ora 17,45, vreme de peste un ceas, s-au rostit
discursuri funebre. Gheorghe Vlădescu-Răcoasa, în numele
Partidului Național Popular (constituit în ianuarie 1946), a vorbit
despre activitatea politică a camaradului său. Din partea
Guvernului, ministrul artelor, Mihai Ralea, a amintit de „blândețea
fără margini“, de „bunătatea neînchipuită“, de „modestia
desăvârșită“, de „zbuciumul unei vieți interioare“, despre
omul Dumitru Bagdasar, care „n-a făcut umbră sau piedică
nimănui“, „savantul și marele technician – unul din cei trei
sau patru din câți există în lume astăzi“, care „n-a cătat
și n-a avut nici fotolii academice, nici reclamă universitară,
nici sgomot publicistic, nici înverșunare carieristică“ și a
cărui singură „grije, marea lui obsesie de orice clipă, a fost
aceea de a servi“. Prof. dr. Nicolae Ionescu Sisești a vorbit
despre regretul pe care-l avea față de pierderea prof. Bagdasar,
suferință resimțită de întreaga comunitate științifică
românească. S-au mai adresat celor îndoliați: dr. Anghel Radovici
din partea Societății Române de Neurologie, tânărul Ciucă,
student al Facultății de Medicină, în numele mediciniștilor
bucureșteni, Dumitru Moraru Slivna, reprezentant al bolnavilor
salvați de către profesorul Bagdasar.
După ce și-au luat rămas bun,
trecând fiecare prin fața trupului neînsuflețit al părintelui
neurochirurgiei românești, sicriul a fost ridicat de pe catafalc și
purtat de către colegi până la carul mortuar. După ora 19,
cortegiul a pornit încet, într-o atmosferă cernită, spre
crematoriul „Cenușa“. Coloana avea în față motocicliști de
la serviciul circulației, urmați de o mașină cu crucea și
coliva, o mașină cu preotul, două camioane drapate cu negru,
încărcate cu flori și coroane, mașina mortuară, membri familiei,
oficialități guvernamentale, profesori ai Facultății de Medicină,
membri ai diverselor organizații politice și sindicale și numeroși
oameni. Întristatul convoi a parcurs următorul traseu: bulevardul
Ardealului, bulevardul Elisabeta, bulevardul Brătianu, Piața
Națiunii, Calea Șerban Vodă, crematoriu.
La ora 20, corpul rece al
profesorului Dumitru Bagdasar a fost încenușat. Incinerarea
universitarului și demnitarului român venea să înmulțească
șirul intelectualilor care și-au încredințat flăcărilor
rămășițele pământești: Paul Zarifopol (1934), Garabet
Ibrăileanu (1936), Constantin Stere (1936), Anton Holban (1937),
Constantin G. Rătescu (1938), Ionel Fernic (1938), Grigore
Trancu-Iași (1940), Eugen Lovinescu (1943), Grigore Antipa (1944).
Despre medicii care au fost incinerați, ca Olga Secară-Tulbure
(1927), Socrate Lalu (1944), Marta Trancu-Rainer (1950), Iacob
Iacobovici (1959), Iuliu Nițulescu (1975), Constantin Bart (1978),
Ion Teodorescu Exarcu (1987), Oscar Franche (1988), Vlad Voiculescu
(2001), Ovidiu Vuia (2003), Florica Păun (2003), Radu Păun (2005),
George Emil Palade (2008) sau Maria Golăescu (2012), voi scrie
într-un studiu special dedicat poziției acestora față de
cremațiune.
Cortegiul funerar se îndreaptă spre crematoriu
Istoricul Marius Rotar susține, în
cartea „Eternitate prin cenușă. O istorie a crematoriilor și
incinerărilor umane în România secolelor XIX–XXI“ (Institutul
European, Iași, 2011, p. 356) că, în condițiile în care a
existat o continuă polemică în societatea românească în
privința cremațiunii, a prezenței preotului și a oficierii de
ceremonii religioase la căpătâiul celor care urmează a fi
incinerați, în cazul de față, s-a constatat „desfășurarea
fără nicio problemă a serviciului religios în memoria sa, deși
era vorba de o situație cunoscută de incinerare a cadavrului“.
Mai scrie autorul: „surprinde ora înaintată a incinerării
propriu-zise, însă acest aspect poate fi explicat prin grandoarea
manifestărilor comemorative ce s-au întins pe tot parcursul zilei
și au căpătat forma cea mai înaltă în după amiaza zilei de 20
iulie“. Dr. Florica Bagdasar anunța în presă diverse slujbe
religioase, ce urmau să se oficieze în locașuri creștine în
memoria soțului său. „Din nou, nu a fost nicio dificultate în
organizarea și desfășurarea acestora, familia doctorului Bagdasar
indicând de fiecare dată locul unde acestea se întâmplau
(Biserica)“, ține să precizeze Marius Rotar în lucrarea sa.
Este interesant că cel puțin patru
dintre membri asistenței aflate la ceremonia incinerării prof.
Bagdasar au fost incinerați: Nicolae Cambrea (1900–1976), Simion
Oeriu (1902–1976), Florica Bagdasar (1901–1978) și Gheorghe
Vlădescu-Răcoasa (1895–1989).
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
