Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  EDUCAȚIE  »  Istoria Medicinei

Valentin Voyno-Yasenetsky și începuturile anesteziei regionale

Viața Medicală
Dr. Bogdan PAVEL vineri, 14 iunie 2019
Viața Medicală
Dr. Claudia Tănase vineri, 14 iunie 2019
Viața Medicală
Stud. Daria Skolozubova vineri, 14 iunie 2019

Profesorul Voyno-Yasenetsky este unul dintre întemeietorii anesteziei regionale și ai chirurgiei septice.

Savant, medic, episcop și arhiepiscop, el se jertfește până la epuizare pentru aproapele lui și pentru știinţă.
Valentin Voyno-Yasenetsky se naște la 9 mai 1877 (ziua în care România și-a declarat independenţa), în orașul rusesc Kerci, într-o familie mixtă atât etnic, cât și confesional – tatăl său este polonez și catolic practicant, iar mama sa este rusoaică ortodoxă. Pasionat de pictură în adolescenţă, el urmează cursurile unei școli de artă din Kiev, dar mai apoi se reorientează și urmează cursurile Facultăţii de Medicină din Kiev. În timpul facultăţii, ca orice iubitor de artă, este pasionat în primul rând de anatomie. Toţi colegii îi întrevăd un viitor strălucit în mediul academic, însă Valentin decide să se facă medic de ţară, pentru a fi mai aproape de pacientul nevoiaș. După terminarea facultăţii, alege să plece ca medic în Extremul Orient rus, în orașul Cita, unde va lucra într-un spital militar în timpul războiului ruso-japonez. Acolo o va cunoaște pe viitoarea lui soţie, alături de care pleacă mai apoi în spitalele din Ardatov și Verhnii Liubaj (unde i se vor naște și primii copii, Mișa și Elena). Experienţa din aceste spitale i-a demonstrat că anestezia generală e riscantă și necesită personal specializat și bine instruit. În 1908 pleacă la Moscova pentru a studia anestezia regională în cadrul studiilor doctorale, pe care le termină în 1915. Punctul de plecare în studiul anesteziei regionale e cartea profesorului Heinrich Braun (1862-1934), „Anestezia locală, fundamentarea ei știinţifică și aplicaţiile practice”. În cadrul studiilor doctorale, Valentin analizează peste 500 de articole de specialitate și realizează sute de injectări cu gelatină colorată pe cadavre, pentru a găsi cele mai bune repere anatomice în abordarea nervilor pe care dorea să îi anestezieze.

Profesorul de pe front

După ce desfășoară o activitate de 13 ani ca medic de ţară, pleacă la spitalul din Tashkent, unde, odată cu deschiderea universităţii, în 1920, devine profesor de anatomie și chirurgie topografică. Tot aici va începe să redacteze și lucrarea sa de căpătâi, „Eseuri de chirurgie septică”. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, el lucrează într-unul dintre spitalele militare din Krasnoyarsk, cel mai estic punct de evacuare a răniţilor, unde este numit consultant al tuturor spitalelor din acea regiune. Munca asiduă pe care o desfășoară în spital, de dimineaţa până seara, la care se adaugă suferinţa profundă pentru pierderea fiecărui pacient, va face ca din 1942 profesorul să sufere de sindromul de epuizare, burnout cum am spune astăzi, nevroză astenică cum se numea atunci, și săptămâni întregi este ţintuit la pat. Între timp, finalizează lucrările „Eseuri de chirurgie septică” și „Rezecţii tardive în cazuri de răni infectate ale articulaţiilor mari”, pentru care, în 1946, primește Premiul Stalin clasa întâi pentru Medicină. Valoarea sa ca medic și dascăl e cunoscută în toată Rusia, încă de la începuturile activităţii sale, iar cel mai elocvent exemplu este schimbul de scrisori cu profesorul Pavlov din 1925 (cu ocazia aniversării profesorului). Își începe scrisoarea astfel: „Iubite în Hristos frate și profund stimate coleg, Ivan Petrovici! Am aflat de curând despre sărbătorirea dumneavoastră, care a avut loc cu prilejul aniversării a 75 de ani de viaţă acoperită de slavă… Vă rog să primiţi și felicitarea mea întârziată”.

De la medicină la teologie

După moartea soţiei, cauzată de tuberculoză, și instalarea comunismului, Valentin alege să devină preot, iar din 1923 devine episcop de Tashkent și Turkestan (primind numele de Luka), în 1942 devine arhiepiscop de Krasnoyarsk și Enisei, în 1944 este arhiepiscop de Tambov și Michurinsk, iar mai apoi este arhiepiscop de Simferopol până în 1961.
Alegerea unui asemenea drum în acea perioadă nu avea cum să nu ducă la prigoană, arestări și deportări. Exilurile din Turukhansk și Arhangelsk îl vor aduce însă și acolo aproape de suferinzii care aveau nevoie de știinţa și de lumina lui. Însă cea mai grea perioadă o traversează în timpul celui mai crud șef al poliţiei politice, Nikolai Yezhov.
Oficial anchetat pentru spionaj (deși anchetatorii nu pot spune exact pentru cine a spionat), în realitate i se cere să renunţe la haina preoţească, ceea ce episcopul Luka refuză. Este supus de două ori unor interogatorii continue timp de 11 zile și 11 nopţi, iar din cauza epuizării începe să prezinte halucinaţii, care vor trece însă odată cu încetarea anchetelor.

Prizonier și martir

În închisoare, el este o lumină pentru cei din celulă care îi cer binecuvântarea înainte de a pleca la interogatorii. Începerea celui de-al Doilea Război Mondial va însemna și sfârșitul prigoanei, pentru că vor avea nevoie de el ca doctor. După terminarea războiului, starea de sănătate începe să se agraveze, astfel că în ultimii ani de viaţă își va pierde vederea. Exemplul vieţii lui de medic desăvârșit și ierarh orthodox, alături de alţi medici mărturisitori ca Ivan Pavlov și Vladimir Filatov, va determina un grup de tineri francezi să treacă la ortodoxie.
Moare la 11 iunie 1961, la Simferopol. Poliţia și autorităţile celui mai ateu regim existent până atunci nu pot opri ieșirea spontană a mii de oameni care vor să se alăture cortegiului funerar. Va fi canonizat ca Sfânt de către Biserica Ortodoxă Rusă la 25 mai 1996, cu data de prăznuire la 11 iunie.
Sfântul Luka e un model de savant, medic, care s-a jertfit până la epuizare pentru aproapele lui, a fost un apostol al moralei și un exemplu. Întreaga sa viaţă a stat sub semnul iubirii pentru familie, prieteni, suferinzi, călăi. Pătimirea a iubit-o considerând că aceasta „curăţește minunat sufletul” și, iubind, Dumnezeu L-a arătat biruitor.

Primele tehnici anestezice

Prima tehnică anestezică, în cazul nervului femural, este descrisă de Läwen, în 1911. Ea presupunea injectarea a 5 ml de novocaină 2% și adrenalină, direct sub ligamentul lui Poupart, la 1-1,5 cm lateral de artera femurală și la o adâncime de 0,5-1 cm, intrând cu acul perpendicular pe suprafaţa pielii. Experimentele efectuate pe unsprezece cadavre, la care injectase gelatină colorată după reperele de mai sus, au evidenţiat că gelatina a lovit mușchiul psoas și intima vaselor femurale, dar niciodată nu a atins nervul femural. Prof. dr. Voyno-Yasenetsky recomandă ca acul să fie introdus mai aproape de artera femurală, iar direcţia trebuie să fie oblică în raport cu pielea și în sus sub ligamentul lui Poupart (pentru a fi sigur că va găsi nervul nedivizat). Elementul de noutate este reprezentat de verificarea localizării corecte a nervului. El recomandă ca injectarea anestezicului să fie făcută doar după ce s-au obţinut parestezii pe traiectul nervului femural în urma contactului cu acul seringii (pe vremea aceea nu se inventaseră stimulatoarele electrice).

Gelatina colorată și nervul sciatic

În cazul anesteziei de nerv sciatic, Valentin Voyno-Yasenetsky, verifică tehnica lui Braun pe 35 de cadavre (70 de nervi), observând că în urma injecţiilor cu gelatină colorată nervul este atins în 53 de cazuri (din 70). El propune ca injectarea să se facă cu acul orientat vertical, în jos, în locul unde linia orizontală trece prin marele trohanter al femurului și intersectează linia verticală ce trece prin protuberanţa ischiatică, la o adâncime de 7-8 cm, controlul fiind reprezentat de apariţia paresteziilor. Volumul de anestezic necesar este de doar 10 ml de novocaină 2% și adrenalină, iar timpul de instalare este de 5-15 minute. Pe lângă contribuţiile la dezvoltarea anesteziei regionale, profesorul Voyno-Yasenetsky face și câteva recomandări revoluţionare pentru acei ani în ceea ce privește anestezia generală. El recomandă ca pacientul să fie adormit înainte de a intra în sala de operaţie pentru a-i reduce stresul psihologic indus de vederea „halatelor albe”, a aparaturii și instrumentarului. De asemenea, recomandă ca pacientul să fie încălzit în timpul operaţiei pentru a preveni hipotermia intraoperatorie.

1. „Arhiepiskop Luka, Ia poliubil stradanie”. Editura Sfântul Ignatie al Stavropolei. Moscova, 1999
2. V.F. Iaseneski-Voino. „Regionarnaia Anestezia” (Dizertaţia), Tipografia A. E. Kollins. Petrograd, 1915

Etichete: anestezie regionala

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.