Ca
student medicinist, mi-am petrecut toate vacanţele alături de un pasionat
chirurg-colecţionar, dr. Constantin Teodorescu (1939–2011). Secţia de chirurgie
a Spitalului „Anton Cincu“ din Tecuci a fost pentru mine o adevărată şcoală
medicală şi culturală. Pasiunea pentru cartea veche, pentru muzeu şi pentru
istoria medicinii mi-a fost inculcată de această „personalitate de o apreciabilă
fervoare intelectuală“, cum îl caracteriza profesorul C. D. Zeletin, în
paginile acestui săptămânal. Mi-a dăruit prima carte de istoria medicinii şi,
de fiecare dată 
când mă aflam în sala de operaţie, asistând la intervenţiile pe
care le efectua, îmi punea întrebări şi discutam despre evoluţia medicinii
româneşti şi povestea, cu drag, despre marii chirurgi pe care-i întâlnise.
Împreună, am gândit înfiinţarea „Casei Medicului“ la Tecuci. Dorea ca în acest
oraş, atât de oropsit în ultimii ani, să funcţioneze un spaţiu muzeistic care să
adune împreună medici, scriitori şi artişti plastici, să devină un nucleu
cultural al oraşului.
Am
strâns cărţi, fotografii, documente, medalii şi numeroase alte materiale, din
diverse surse. Doream ca acest spaţiu să evoce, în primul rând, personalităţile
medicale tecucene, istoria medicală a zonei, dar să şi prezinte, la diverse
ocazii, momente importante din trecutul medicinii româneşti. Efortul financiar
al doctorului Teodorescu, donaţiile câtorva profesori universitari originari
din Tecuci, implicarea unor artişti plastici şi istorici locali au dus la
împlinirea unei frumoase idei. Însă destinul acestui spaţiu muzeal a fost
tragic. După pensionarea iniţiatorului său, conducerea spitalului a decis să
desfiinţeze „Casa Medicului“. De la Iaşi, m-am dus la Tecuci pentru a recupera
materialele şi a le dona Muzeului de Istorie a Medicinii din cadrul UMF „Gr. T.
Popa“ Iaşi, pe care îl coordonam. Directorul spitalului mi-a spus atunci că
dispusese ca tot ce se afla în „Casa Medicului“ să fie pus într-o magazie. Din
păcate, o ploaie distrusese ulterior totul.
Ce
nu a distrus acea ploaie a fost salvat de un şofer, care ajutase la transportul
cărţilor şi documentelor. Când ne-am întâlnit, mi-a înmânat un plic, în care se
aflau câteva documente şi fotografii. Dintre imaginile salvate atunci sunt şi
cele alăturate. Le primisem în anul
2002, de la un profesor de istorie, care le
avea de la tatăl său. Colecţionam, după o idee a doctorului Teodorescu, imagini
din trecutul chirurgiei româneşti – personalităţi, evenimente, instituţii
medicale, patologie ilustrată, cu scopul de a alcătui la Tecuci o arhivă
documentară medicală.
Cele
trei fotografii au fost realizate la un eveniment medical din 1934: congresul
naţional de chirurgie. Al cincilea congres al Societăţii Române de Chirurgie,
organizat sub patronajul MS Regele Carol al II-lea, la Bucureşti, a reunit
specialişti din Austria, Belgia, Bulgaria, Cehoslovacia, Franţa, Italia,
Olanda, Turcia şi România. Unul din invitaţii de seamă ai congresului a fost
profesorul vienez Hans Finsterer (1877–1955), chirurgul ce îmbunătăţise
procedeul lui Franz von Hofmeister (1867–1926); cei prezenţi la congres au
putut asista la o intervenţie de gastrectomie efectuată de profesorul
Finsterer, iar unii chiar au imortalizat evenimentul (foto 1, 2).
Într-una
din imagini, din amfiteatrul Facultăţii de Medicină, devenit neîncăpător la
acest congres, apar în prim-plan doi medici importanţi din perioada interbelică:
prof. dr. Constantin I. Angelescu (1869–1948), ministru al instrucţiunii
publice, şi dr. Ion Costinescu (1871–1951), ministru al sănătăţii şi ocrotirii
sociale, cel din urmă surprins la rostirea discursului de deschidere a
congresului (foto 3).
În ultimii zece ani, am aflat de numeroase
tragedii similare celei de la Tecuci. La o conferinţă de neurochirurgie,
profesorul Alexandru Vlad Ciurea vorbea despre distrugerea spaţiilor muzeale
din spitalele şi universităţile româneşti şi, cu durere, afirma că „la noi,
muzeu înseamnă 
deşeu“! Fotografii ale creatorilor de şcoală acoperă geamurile
sparte ale magaziilor, piese de valoare îşi schimbă destinaţia, în atelierele
universităţilor, iar mobilierul admirat odinioară ajunge lemn de foc în curţile
spitalelor. Toate acestea modifică percepţia asupra trecutului şi importanţei
valorificării şi înţelegerii sale. Studenţilor şi medicilor rezidenţi li se
transmite un mesaj clar: trecutul este dispensabil. Cei care girează asemenea
acţiuni sunt, pesemne, striviţi de valoarea înaintaşilor şi vor să distrugă ce
i-a precedat. Micimea lor îi face să distrugă istoria şi să confecţioneze o
alta, pornind de la ei. 
