Cu o existență atestată documentar
de aproximativ 3.000 de ani, grădinile zoologice fac astăzi parte
din peisajul citadin în numeroase locuri din lume. Inițial, acestea
se aflau pe lângă curțile imperiale și regale, reprezentând atât
un mijloc de distracție, cât și un simbol al puterii. Apoi, de la
începutul secolului al XIX-lea, acestea au devenit accesibile unui
public tot mai larg.
Aproximativ 5.000 de parcuri zoologice
sunt înregistrate numai în Europa, acestea funcționând pe baza
unor legislații și regulamente emise de foruri naționale și
internaționale. Ele constituie adevărate atracții pentru localnici
și turiști, în special copii. Se spune că ar avea un efect
liniștitor asupra adulților și unul stimulant pentru copii, având
și un demonstrat efect educativ.
În ultimele
decade s-au amenajat arealuri întinse – parcuri zoologice – care
permit animalelor sălbatice să viețuiască în condiții cât mai
apropiate de mediul lor natural, asemănătoare celor din rezervații
sau parcuri naționale. Au fost eliminate cuștile, au fost inițiate
programe de reproducere și de protejare a animalelor periclitate, de
asistență medicală, oferind totodată, prin diverse facilități,
o experiență mai personală și interactivă vizitatorilor. Un
astfel de parc zoologic se află în orașul Orlando, din Florida
(SUA), unde am surprins câteva imagini.
Albumul
cu clipe este rubrica membrilor și simpatizanților ARFOMED –
Clubul de artă fotografică al medicilor.
Cei interesați de această
artă și de activitatea Clubului ne pot contacta la arfomed@viata-medicala.ro