„Profesorul Roman Vlaicu a fost unic. Generos, a oferit celor din jurul său atât de mult și atât de multe, încât cuvintele nu ajung să le cuprindă. Ca elevi și colaboratori apropiaţi, ne-am simţit datori ca, prin rândurile așezate în paginile care urmează, să îi aducem un recunoscător omagiu și să îi purtăm mai departe mesajul care, de altfel, este foarte simplu și curat: profesionalism, onestitate, modestie, iubire pentru Dumnezeu și pentru oameni. Acesta a fost Profesorul nostru, căruia nu vom ști niciodată să îi mulţumim îndeajuns”, sunt gândurile pe care profesorii dr. Angelo Bulboacă și dr. Petru-Adrian Mircea, în calitate de coordonatori, le-au împărtășit în cuvântul înainte care deschide volumul.

 Lansată cu prilejul celei de a 220-a ediţie a galei „Medicină, Artă, Cultură” (28 iunie a.c.), monografia este reprezentativă pentru modul în care este privit omul, dar și pentru felul în care-i este apreciată întreaga activitate, de la cea de medic la profesor, cercetător și conducător de clinică. „Creator și continuator al clinicii medicale, a așezat medicina internă pe trepiedul bio-psiho-social, pledând pentru o viziune holistică a omului bolnav”, scrie conf. dr. Lavinia-Minodora Comes. 

 A fost adeptul explorărilor imagistice, dovadă fiind și apariţia primului material scris în limba română dedicat ultrasonografiei în ţara noastră, „Ecografie. Semiologie, metodologie, diagnostic” (1982), curs scris împreună cu conf. dr. Gheorghe Badea și dr. Radu Badea. La fel de importantă este și activitatea depusă pentru înfiinţarea la Cluj-Napoca a Centrului de hemodializă cronică, în cadrul primei Clinici de Nefrologie și Dializă din România.

 De menţionat este și descrierea făcută dr. Corina Popa: „Naturaleţea în expunere, precizia, modul de a se exprima clar, dar și privirea senină erau însușiri care, pur și simplu, te fascinau. (...) Lider în felul lui, a știut să coaguleze în jurul său valorile, de la cel mai mic la cel mai mare, făcând din colectivul pe care l-a condus atâţia ani unul redutabil. A implementat prietenia între generaţii, respectul și cunoașterea știinţei medicale la cote maxime”.

 Pe parcursul cărţii, personalitatea profesorului și portretul omului, medicului, profesorului și omului de știinţă Roman Vlaicu sunt conturate în 28 de semnături. Astfel, se scrie și se vorbește despre personalitatea de neuitat, despre rolul profesorului în istoria nefrologiei clujene, despre personalitatea unică a școlii de medicină internă, despre spiritul timpului sau măiestria de a conduce o clinică. Este evidenţiat și portretul cercetătorului și mentorului Roman Vlaicu, fiind subliniată și bucuria acestuia de a dărui.

 Plusul vine din interviul pe care i l-a luat scriitorul Mikó Ervin și publicat în revista „Contemporanul în 1986 (12-19, nr. 51, în rubrica „Orizont medical”), respectiv din alocuţiunea rostită cu ocazia festivităţii de absolvire a studiilor medicale de către promoţia 1989 (consemnată de scriitorul Constantin Mustaţă), dar și din cele câteva imagini cu omul, medicul și profesorul Roman Vlaicu.