În
ultimii ani, autorităţile sanitare din întreaga lume avertizează insistent
asupra pericolului reprezentat de rezistenţa la antibiotice – în 2011, chiar
Ziua Mondială a Sănătăţii a fost dedicată acestui subiect. Cu fiecare ocazie,
medicii şi pacienţii sunt îndemnaţi să dea dovadă de responsabilitate în privinţa
prescrierii şi, respectiv, (auto)administrării acestor medicamente. Iată însă că
pe lista posibililor responsabili pentru periclitarea acestei mari cuceriri
terapeutice îşi face intrarea un suspect surprinzător: producătorii de discuri
pentru verificarea susceptibilităţii la antimicrobiene, folosite pe scară largă
pentru a ajuta la alegerea tratamentului. O investigaţie a British Medical Journal,
preluată şi în numărul din iunie al ediţiei în limba română, scoate la iveală
neregulile din activitatea unui astfel de producător, ale cărei vânzări anuale
se ridică la 10 miliarde de dolari. Documente interne ale companiei relevă
probleme precum stocarea în condiţii necorespunzătoare a discurilor (rezultând,
de pildă, în contaminarea încrucişată între cele încărcate cu antibiotice
diferite), necunoaşterea cantităţii de antibiotic de pe toate discurile
(acestea fiind uneori de-a dreptul goale) din cauza aplicării incorecte a
metodelor de testare, dar şi cosmetizarea rezultatelor verificărilor interne
(ducând la comercializarea unor seturi necorespunzătoare). Care ar putea fi
consecinţele unor astfel de nereguli? David Shlaes, profesor de microbiologie,
răspunde: „dacă un disc conţine o cantitate prea mică de antibiotic, există
riscul ca un microorgansim să apară ca rezistent, astfel încât pacientului îi
va fi recomandat un alt antibiotic, care fie va avea mai multe efecte
secundare, fie va necesita administrare pe cale intravenoasă în locul celei
orale. Mai grav este că o cantitate prea mare de antibiotic va crea o falsă
impresie de susceptibilitate, ceea ce înseamnă că bolnavului i se va prescrie
un antibiotic ineficient, întârziind tratamentul eficace“.
Cu
câteva săptămâni în urmă, am dat în International
Herald Tribune peste un articol care povestea peripeţiile unei echipe de
cercetători implicaţi, sub auspiciile Cochrane Collaboration, în analiza
sistematică referitoare la Tamiflu – antiviral de mare succes, folosit în
tratamentul şi profilaxia gripei, pe care guvernele sunt încurajate să-l
stocheze în eventualitatea unor epidemii şi care doar în 2009, anul gripei
porcine, a înregistrat vânzări de trei miliarde de dolari. Era vorba despre o
actualizare a unei analize mai vechi, deci de o sarcină apreciată ca „destul de
uşoară“. Asta până când un pediatru japonez a semnalat că unul din studiile de
bază ale primei analize reunea date din zece trialuri clinice – dintre care
doar două fuseseră însă publicate. Atunci, spune autorul articolului, cercetătorii
şi-au dat seama de defectul fundamental al demersului lor: „se bazaseră prea
mult pe presupunerea că articolele publicate în reviste reprezentau cu
exactitate rezultatele tuturor studiilor clinice desfăşurate“. Aşa se face că
cercetarea cu privire la eficienţa unuia din cele mai folosite (şi recomandate)
medicamente la nivel mondial s-a transformat într-o luptă, chiar şi mai
importantă, pentru transparenţa datelor obţinute din studii clinice. Confruntat
cu presiuni pe măsura succesului medicamentului pe care-l produce, gigantul
farmaceutic Roche a anunţat recent, în ciuda refuzurilor iniţiale, că va împărtăşi
datele studiilor clinice pentru oseltamivir cu cercetătorii, care speră să-şi
poată încheia cu succes analiza până la sfârşitul anului. Rezumatul de mai sus
mi s-a părut potrivit pentru prefaţarea unui alt articol apărut pe acest
subiect şi în ediţia românească a BMJ. Aflăm de aici că cea mai recentă analiză
sistematică, bazată pe datele incomplete disponibile la momentul respectiv,
arată că medicamentul scurtează durata simptomelor gripale cu ceva mai puţin de
o zi şi nu are niciun beneficiu asupra spitalizării. Pe scurt, la 14 ani de la
aprobarea antiviralului se poate afirma că „s-a permis ca un medicament să invadeze
şi să domine piaţa în absenţa unor dovezi ample şi riguroase cu privire la
eficacitatea lui“.
O
posibilă concluzie a dezvăluirilor de mai sus? Maxima „crede şi nu cerceta!“ o
fi având locul ei – dar nu în medicina modernă.