Newsflash
OPINII

Mesaj către aleșii locali

de Prof. dr. Cătălina POIANĂ - iun. 28 2024
Mesaj către aleșii locali

Autorităţile locale alese după scrutinul electoral recent încheiat trebuie să găsească soluții pentru problemele din sistemul sanitar. Însă pentru aceasta este nevoie de asumare politică și mai ales de finanțare corespunzătoare.

Dezvoltaţi sistemul medical care intră în atribuţiile instituţiilor unde dumneavoastră veţi începe noi mandate sau veţi continua într-un nou mandat! Finanţaţi corespunzător și numiţi sau organizaţi concurs, după caz, în care criteriile performanţei și abilităţilor să fie cele câștigătoare! Totodată, subliniez importanţa creării, dezvoltării și menţinerii în România a medicilor, dar și dezvoltarea de facilităţi din partea autorităţilor locale pentru atragerea medicilor și a-i determina să aleagă și localităţi unde este mare nevoie de medici. 

Medicii, alături de asistenţii medicali și alte categorii de personal, asigură funcţionarea sistemului medical românesc de sănătate atât în prezent, cât și în viitor. România are o școală medicală performantă, dar este extrem de importantă dezvoltarea mentoratului, precum și a aptitudinilor practice ale medicilor. În același timp, este necesar ca autorităţile centrale, dar și locale, să găsească resurse pentru a satisface nevoile medicilor români și pentru a-i face să rămână în ţară. 

În mod intenţionat am scris „a-i face să rămână în ţară”, și nu „să îi ţină în ţară”. Abia s-au încheiat alegerile locale, iar în câteva luni cei care au fost aleși primari și președinţi de consilii judeţene își vor începe mandatele. Consider că o direcţie extrem de importantă este dezvoltarea medicinei la nivel naţional, în teritoriu, atragerea medicilor în localităţi unde astăzi avem deficit de medici. Aici, autorităţile locale trebuie să dezvolte strategii de atragere a medicilor. Vorbim, bineînţeles, de o dezvoltare în general în zonele respective, ceea ce va face să scadă presiunea pe spitalele din București, care, în anumite situaţii și pe anumite patologii, duc greul prin tratarea unor cazuri complexe.

De asemenea, pentru dezvoltarea optimă a resursei umane în Sănătate și pentru a asigura rezolvarea rapidă a unor probleme cu care se confruntă populaţia, în special pacienţii, trebuie întărite, din punct de vedere medical, orașele unde funcţionează Universităţi de Medicină și Farmacie. Acolo sunt necesare centre de excelenţă, pentru că în aceste orașe avem reuniţi experţi care se pot supracalifica, pentru a ajuta, în cel mai complex mod, pacienţii cu diverse patologii, pentru a dezvolta și menţine practic o resursă umană supracalificată.

România are un potenţial medical imens și cred în acest potenţial. Totuși, trebuie să găsim soluţii la problemele cu care se confruntă astăzi medicul român. Aceste soluţii pot fi găsite doar prin discutarea și identificarea problemelor existente și implementarea soluţiilor optime – dar aici trebuie să existe voinţă și asumare politică.
Colegiul Medicilor din Municipiul București (CMMB) este cel mai mare colegiu teritorial din România. Reprezintă interesele medicilor și promovează dezvoltarea profesiei medicale, pentru a răspunde eficient provocărilor din sistemul de sănătate, un sistem care, știm cu toţii, în mulţi ani a fost subfinanţat. Vedem că și acum finanţarea naște discuţii, cel mai recent exemplu fiind reprezentat de problema resurselor financiare alocate medicinei de ambulatoriu.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe