A
devenit deja o obişnuinţă pentru melomanii bucureşteni ca, în fiecare miercuri
a verii, să se îndrepte spre Ateneu, unde „Lanto Communication“, acum împreună
cu Fundaţia „Prietenii muzicii – Serafim Antropov“, oferă noi şi noi „provocări“
cu muzică bună.
Ultima
zi de iulie a propus un recital „în familie“, formulă deosebit de agreată de
noi toţi, aducând şi o notă aparte, dar şi un plus de emoţie afectivă – pentru
cei de pe scenă, care evoluează alături de copiii lor, dar şi pentru
spectatorii care privesc totdeauna cu multă căldură asemenea demersuri cu
reverberaţii sentimentale în sufletul lor, fie pentru că poate şi-ar fi dorit
ca, vreodată, copiii lor să le devină parteneri, fie pentru că i-au urmărit pe
cei mari la „vârsta pantalonilor scurţi“, iar acum îi văd crescând şi
formându-se pe cei care îi moştenesc în domeniu. Şi dacă, de mulţi ani, aplaudăm
cu încântare un trio redutabil – pianistul Valentin Gheorghiu, violonistul
Gabriel Croitoru, violoncelistul Marin Cazacu –, de această dată i-au avut alături
şi pe copiii… deja maturi.
Programul
s-a deschis însă într-o formulă de asemenea consacrată, în duo pianistic regăsindu-i
pe Valentin Gheorghiu şi soţia sa, Roxana, optând, în acea seară, pentru Marş caracteristic op. 121 de Schubert la patru mâini, cântând apoi la două piane în Variaţiunile de Saint-Saëns pe o temă de Beethoven. Trecând lejer de la un stil
la altul, rămânând totuşi cumva în spaţiul romantic al expresiei, s-au simţit
la fel de bine în structurile alerte, în paginile rafinate sau în jocurile şi
planurile diverse cerute de broderiile „pe o temă dată“, cu verva şi
seriozitatea… relaxată a celor care, cântând multă vreme împreună, se
coordonează şi se completează firesc, având şi un tuşeu similar, ceea ce este
cu adevărat demn de relevat, preluarea discursului de la un pianist la altul făcându-se
fără ca cei din sală să observe, într-o curgere echilibrată şi unitară.
O
noutate a fost însă, în cele două piese de Fauré – Le jardin de Dolly şi Le
Pas Espagnol –, apariţia maestrului alături de fiica sa, Valentina, cântând
la patru mâini, relaţionându-se cu rigoare, nelăsând să se ghicească nici
multele ore de studio, nici emoţiile care nu ştiu dacă erau mai mari pentru tatăl
permanent atent (şi) la cum cântă tânăra pianistă (şi discipolă) sau pentru tânăra
care ştia ce înseamnă să evolueze lângă maestru. Dar Valentina Gheorghiu a
„atacat“ şi două opusuri celebre şi extrem de pretenţioase din creaţia lui
Chopin – Andante Spianato şiMarea Poloneză op. 22 –, parcurse cu acurateţe tehnică, poate mai puţin cu anvergura şi
forţa necesară, într-o versiune mai feminină, graţioasă, fără contraste şi desfăşurări
explozive.
În
centrul atenţiei s-a aflat permanent Valentin Gheorghiu care, deşi a împlinit
85 de ani, îşi păstrează nealterate de vreme şi maniera în care se simte bine
pe claviatură, şi dezinvoltura incredibilă cu care abordează orice partitură,
impecabil tehnic, fără a apela la extreme, egal cu sine însuşi, cu un calm
olimpian şi mereu cu un zâmbet adresat nouă şi partenerilor de scenă. Aşa s-a
petrecut şi în Trio op. 4 nr. 11 de
Beethoven, în care trei generaţii de interpreţi şi-au pus amprenta personală
asupra intervenţiilor solistice, dar s-au omogenizat foarte bine, violonista
Simina Croitoru, violoncelistul Marin Cazacu şi, evident, pianistul Valentin
Gheorghiu, realizând o versiune aplaudată a unui opus solicitant şi ofertant.
Dar acel ansamblu de referinţă la care mă refeream în debutul comentariului a
fost ovaţionat în Trio elegiac de Rahmaninov, superbă lucrare de
tinereţe în care maestrul, Gabriel Croitoru şi Marin Cazacu au pus în valoare
întreaga frumuseţe a liniilor melodice, a dialogului şi mai ales a bogăţiei de
nuanţe şi stări ce „trădează“ deja trăsăturile definitorii ale compozitorului
de mai târziu, alternând sensibilitatea şi lirismul cu momente expansive, de
virtuozitate cuceritoare. Iar în final, pianistul a apărut şi în ipostază de
compozitor, propunând, în compania celor doi vechi colaboratori şi prieteni,
propriul Trio scris la 21 de ani, plin de poezie, vervă şi spirit, cu influenţe
folclorice, cu trimiteri la „marea muzică“, dar pregnant şi personal, cu o
construcţie şi o gândire a relaţiilor între instrumente surprinzător de
elaborată pentru acei ani aproape adolescentini.
Întreaga
seară a constituit o reală bucurie pentru cei mereu dornici să-l reasculte pe
maestru, să se lase furaţi de un repertoriu divers şi accesibil publicului
larg, fără a se opri la detalii şi nuanţări analitice, rezonând împreună cu
familiile de muzicieni, idee deosebit de atractivă şi sensibilizatoare,
remarcând totuşi că punctul culminant al programului a fost cel al trioului,
îndelung şi pe drept cuvânt aplaudat entuziast.
Şi
pentru a „închide cercul“, bisul i-a readus pe scenă pe toţi cei implicaţi,
oferind o Romanţă de (acelaşi) Rahmaninov, dar în transcripţia lui Valentin
Gheorghiu, care a cântat la şase mâini cu Roxana şi Valentina Gheorghiu, alături
de Gabriel şi Simina Croitoru şi de Marin Cazacu, spre deliciul celor care
astfel au plecat de la Ateneu cu o stare de bine, aşteptând însă miercurea următoare,
pentru a descoperi Orchestra „Sinfonia Iuventus“ din Polonia, apoi Orchestra
„Jeunesse“ din Viena, apoi…
Pentru cei care nu au avut răgazul să intre în
eleganta ambianţă a stagiunii estivale, sunt recomandări care merită să-i
determine să îşi permită o clipă de frumos sub cupola Ateneului, în fiecare
miercuri, până la 21 august.