La ora 11, în ziua de 11 a celei de-a
unsprezecea luni a anului 1918, s-a semnat armistiţiul dintre puterile aliate şi
Germania, care a capitulat înfrântă. Armistiţiul a fost urmat de Tratatul de
pace de la Versailles, ale cărui urmări foarte aspre pentru Germania au dus la
cea de a doua conflagraţie mondială, după doar douăzeci de ani. Pentru semnarea
armistiţiului, care trebuia păstrat în strict secret, aliaţii au ales vagonul
de cale ferată al generalului francez Ferdinand Foch, mutat lângă Compiègne.
Preşedintele american Woodrow Wilson a
decretat sărbătorirea acestei zile, care s-a numit la început Ziua armistiţiului, a devenit sărbătoare
naţională în anul 1938 şi şi-a schimbat numele în Ziua veteranilor după al Doilea Război Mondial. Ea nu trebuie
confundată cu Memorial Day, care se sărbătoreşte
în ultima zi de luni din mai.
Statele Unite ale Americii au pierdut în
luptă 116.708 militari în Primul Război Mondial, 407.000 în al Doilea Război
Mondial, 36.506 în războiul din Coreea, 58.209 în cel din Vietnam, 3.527 în
Irak, 1,742 în Afganistan şi – începând din anul 2001 şi până în prezent –
5.717 în Războiul antiterorist.
De Ziua veteranilor se organizează parade şi
manifestaţii în onoarea armatei, se strâng bani pentru organizaţiile de
veterani, se vizitează cimitirele militare, şi multe magazine, hoteluri şi
cinematografe oferă reduceri de preţuri veteranilor.
În anul 1940, după ocuparea Franţei şi
înfrângerea zdrobitoare a armatei franceze şi a corpului expediţionar englez
(cu pierderi cumulate de peste 150.000 de oameni), Germania nazistă a impus
Franţei semnarea unui armistiţiu. La insistenţele lui Adolf Hitler, semnarea a
ceea ce era de fapt capitularea Franţei s-a făcut în acelaşi vagon al
generalului Foch, în care se semnase armistiţiul din 1918. Pentru semnare,
vagonul a fost mutat de la Paris la Compiègne şi, după ceremonia armistiţiului,
a fost transportat în Germania, ca trofeu de război.
Sunt multe lucruri pentru care Marele Război este amintit. Între ele se
numără prima folosire de arme chimice, introducerea blindatelor, inovaţia războiului
de tranşee şi a luptelor aeriene, numărul masiv de victime din rândul populaţiei
civile, tragediile legate de refugii şi multe altele.
Dar, pe lângă alte memorabile opere literare
şi de artă, filme şi monumente, un frumos simbol al marilor nenorociri aduse de
conflictul mondial rămâne poemul scris de doctorul canadian John McCrae, care a
luptat în Franţa ca maior de artilerie.
In Flanders fields the poppies blow / Between the
crosses, row on row, / That mark our place; and in the sky / The larks, still bravely
singing, fly / Scarce heard amid the guns below. / We are the Dead. Short days
ago / We lived, felt dawn, saw sunset glow, / Loved and were loved, / and now
we lie / In Flanders fields.
(In Flanders Fields – John McCrae, 1915)
Pe
câmpiile Flandrei înfloresc macii / printre rândurile de cruci, / Ei pun semnul
locului unde suntem; şi în cer / Ciocârliile zboară şi cântă / Dar ele sunt
greu de auzit în zgomotul armelor de jos. / Noi suntem morţi. Cu puţine zile
înainte / Eram vii, trişti şi am văzut apusul soarelui / Iubiţi, fusesem iubiţi
/ şi acum zăcem / Pe câmpiile Flandrei.
(„Pe câmpiile Flandrei“ de John McCrae, mai 1915)
În cinstea veteranilor căzuţi şi a poemului
lui John McCrae, macii roşii au fost aleşi ca simbol al celor amintiţi şi onoraţi
în ziua de 11 noiembrie.