Până la sfârşitul lunii aprilie 2011, în cadrul proiectului Abordări integrate de prevenire HIV/SIDA în România, Fundaţia „Tineri pentru Tineri“ va instrui 940 de cadre didactice (profesori şi consilieri şcolari) din Bucureşti, Timişoara, Constanţa, Iaşi, Vaslui şi Botoşani, pentru a derula sesiuni de educaţie non-formală pe tematica programului „Responsabilitate individuală: prevenirea HIV/SIDA“. Se urmăreşte creşterea nivelului de cunoştinţe privind HIV şi al abilităţilor pentru transmiterea informaţiilor şi construirea atitudinii elevilor, având drept obiective: conturarea comportamentului responsabil în sexualitate, identificarea elementelor de stigmă şi discriminare din comunităţile implicate, conştientizarea beneficiilor implicării active şi ale educaţiei non-formale. De programul de educaţie au beneficiat, în anul şcolar 2010–2011, peste 10.000 de elevi, iar până la finalul său, alţi 13.000.

"> Abordări integrate - Viața Medicală
Newsflash

Abordări integrate

de Dr. M. D. - mar. 11 2011

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe