Nu m-am gândit niciodată că va fi greu sau uşor, că mă voi descurca sau nu, nici măcar dacă îmi va plăcea. Probabil că aceasta era cea mai bună atitudine atunci. Fără aşteptări şi fără inhibiţii.
   Am plecat într-o dimineaţă de mijloc de octombrie şi, după mai multe ore de călătorie şi schimbat două avioane, am ajuns la Manchester, de unde am fost preluată, împreună cu alţi colegi, spre punctul intermediar al călătoriei mele, un orăşel din Midlands, unde are loc în mod tradiţional inducţia clinică pentru compania cu care am plecat eu. (...)
 "> Aceasta este noua ta casă! - Viața Medicală
Newsflash

Aceasta este noua ta casă!

de Dr. Ruxandra MORARU - aug. 19 2011
Aceasta este noua ta casă!

   Nu m-am gândit niciodată că va fi greu sau uşor, că mă voi descurca sau nu, nici măcar dacă îmi va plăcea. Probabil că aceasta era cea mai bună atitudine atunci. Fără aşteptări şi fără inhibiţii.
   Am plecat într-o dimineaţă de mijloc de octombrie şi, după mai multe ore de călătorie şi schimbat două avioane, am ajuns la Manchester, de unde am fost preluată, împreună cu alţi colegi, spre punctul intermediar al călătoriei mele, un orăşel din Midlands, unde are loc în mod tradiţional inducţia clinică pentru compania cu care am plecat eu. (...)
 

   Nu m-am gândit niciodată că va fi greu sau uşor, că mă voi descurca sau nu, nici măcar dacă îmi va plăcea. Probabil că aceasta era cea mai bună atitudine atunci. Fără aşteptări şi fără inhibiţii.
   Am plecat într-o dimineaţă de mijloc de octombrie şi, după mai multe ore de călătorie şi schimbat două avioane, am ajuns la Manchester, de unde am fost preluată, împreună cu alţi colegi, spre punctul intermediar al călătoriei mele, un orăşel din Midlands, unde are loc în mod tradiţional inducţia clinică pentru compania cu care am plecat eu.
   Am aflat că mulţi colegi care au plecat între timp au avut de ales între a urma acest training de inducţie sau doar o scurtă introducere de o zi în clinică. În 2007, cu primul sau poate al doilea val de dentişti români plecaţi în Anglia, nu am avut de ales şi mă bucur că a fost aşa. S-a dovedit că această experienţă avea să coste 3.500 de lire. Tutorialele au fost realizate de doi dintre directorii clinici ai companiei, adevăraţi profesionişti şi businessmeni, oameni pentru care am un real respect.
   Stagiul de introducere a avut o importanţă crucială pentru mine şi, dacă ar fi să reconsider totul, aş opta şi acum pentru acesta. În doar patru zile, de luni până joi, am parcurs kilometri de cunoştinţe, de la lucrurile uzuale, pentru care există reguli elaborate de Institutul Naţional de Excelenţă Clinică (NICE), care prevăd linii-standard de acţiune clinică, precum prescrierea de antibiotice, foarte limitată de altfel în UK, baremurile de acceptare a pacienţilor trimişi în servicii de specialitate, la protocoalele de radiologie şi radiografie, codul etic GDC, managementul plângerilor, tipurile de tratament disponibile în NHS şi mai ales atacarea realistă şi eficientă a sistemului de cotare a activităţii stomatologice şi, în consecinţă, de plată – UDA.
  În tot acest timp, în cadrul acestei săptămâni, am primit informaţii despre traficul rutier în UK, mi-am deschis contul bancar, am aplicat pentru national insurance number, yellow card, am primit informaţii despre închirierea de case, cumpărarea de maşini, taxele pentru consiliul local, modul de aducere în ţară a copiilor etc. Ulterior, aceste bune obiceiuri, din ceea ce mi s-a spus, au fost oarecum rarefiate şi mulţi dentişti s-au descurcat de unii singuri.
   A fost un timp de intensă acumulare, de resetare a metabolismului, a modului de gândire. Acum, când mă uit în urmă, îmi dau seama că de atunci am început să devin altcineva, ca şi cum mi s-ar fi reinventat personalitatea, aş fi primit o identitate nouă, care, deşi păstrează aceleaşi coordonate – ID, paşaport, chei de la apartamentul de acasă – este cu totul şi cu totul altcineva. A fost ca şi cum această nouă stare m-a inclus într-o gigantică citoplasmă, m-a supus unui proces de ajustare şi apoi m-a expulzat cu un conţinut complet nou.
   Chiar şi acum, după atâţia ani, simt gustul acelei prime şcoli în UK şi, sinceră să fiu, pot să spun că îmi face plăcere. Modul în care am văzut de atunci stomatologia nu a devenit nici mai înţelept, nici mai comprehensiv, nici mai inteligent sau updatat, a fost pur şi simplu altul.
   Revăzând documentele de acasă, caietele de însemnări despre cazurile mele, fişe, radiografii, planuri de tratament, îmi dau seama că acum aş aborda lucrurile altfel. Cum? Mult mai ferm, cu mai multă putere de decizie, mai curajos clinic, mai prudent din alte considerente.
   Şi, după ce joaca s-a terminat, şcoala s-a închis şi a venit momentul mult aşteptat, emoţionant, al spargerii grupului şi plecării în clinică. Fiecare cu clinica lui.
   Eu am avut parte de o călătorie scurtă, cu acelaşi şofer, în aceeaşi limuzină, în care geamantanul meu scump, mare şi plin de lucruri fără rost nu avea loc. Era o dimineaţă de octombrie rece, proaspătă şi plină de culoare. Toamna se instalase deplin, era matură, vie şi roşie. De data asta, alături de mine era un coleg neamţ, care pleca la capătul ţării, tocmai pe coasta de sud-est. Şoferul ne plăcuse încă de data trecută şi ne-a mărturisit că a fost impresionat de engleza fără cusur pe care o vorbeam. Acum n-ar mai fi! Şi pentru că ne plăcuse, a ales să meargă pe drumurile din spate, cum numesc englezii alternativele la autostradă, vechile drumuri ce şerpuiesc mărunte şi înguste, încât numai o maşină poate trece, pline de savoare şi de personalitate. Probabil că acea scurtă călătorie, vreo douăzeci de mile, o să îmi rămână în minte pentru totdeauna. A fost atât de frumos, de inedit, de englezesc şi de ireversibil încât îmi venea să plâng de încântare şi de spaimă în acelaşi timp.         
   Excursia s-a terminat brusc, într-un orăşel medieval, cu străzi mici şi întortocheate, unde totul părea împietrit. Am aflat mai apoi că lumea era la şcoală sau la slujbă, la medic sau pur şi simplu acasă şi că tăcerea de acolo era chiar firească pentru o zi din mijlocul săptămânii în Marea Britanie.
   Am debarcat sau, mai bine-zis, am fost debarcată de cei doi – şoferul şi colegul neamţ, care cu vitejie mi-au dus bagajul sumar, dar nespus de greu, un geamantan imens şi un laptop, la etajul unei clădiri din secolul XV, care era hanul, hotelul sau casa de oaspeţi, cum vreţi să o numiţi. Apoi au plecat şi s-a lăsat o linişte lungă şi moale, din care nu credeam că am să mai ies vreodată. Am stat pe patul cu baldachin, cu mâinile în poală şi cu ochii în gol, pentru vreo jumătate de oră şi am înţeles că sunt în Anglia, nu cu vreo bursă, nu la vreun training, ci ca să trăiesc pe o perioadă nedefinită de timp. De fapt, perioada era definită de anul meu sabatic şi de alte coordonate, dar atunci toată acea personalitate nouă începea procesul de setare, după cum aveam să înţeleg mai târziu.
   Acolo avea să fie prima mea casă pentru vreo două săptămâni. Am savurat cu simţurile de încă turist tot ce mi-a oferit şederea la White Hart Hotel. Camera imensă şi lambrisată integral, ce scârţâia din răsputeri la orice răsuflare, aerul de epocă al restaurantului, familiaritatea locului şi căldura luminilor, a zugrăvelii roşii şi a gravurilor vechi. Micul dejun englezesc, valabil chiar şi pentru vegetarieni ca mine, toate mâncărurile specifice şi cu gust de creveţi, berea englezească, cafeaua fără nicio noimă şi multe altele.
   În timp, după ce mi-am găsit o casă adevărată, am mers de multe ori la hotel, să îmi revăd primii prieteni, sau la restaurant, pentru o masă de sâmbătă seara, sau doar pentru un afterwork drink în lobby, cu colegii de la clinică. Şi mereu m-am referit la acel loc ca la „prima mea casă din Anglia“.
   În acest răstimp de odihnă, pentru care am binecuvântat de nenumărate ori în gând întârzierea actelor de la PCT (Primary Dental Care), care îmi dădeau liber să lucrez, am început să mă ocup cu căutarea casei, sondarea pieţei pentru maşină, găsirea de… orice. O lume nouă, fascinantă, foarte curată, corectă şi elegantă. Dar cu un ritm perfect, de neînţeles. Ca şi cum toate ceasurile lor erau cu două săptămâni mai lente ca acasă.
   Am părăsit hotelul în dimineaţa de după Halloween, când cerul părea că se rupe de o ploaie violentă şi rece, iar vântul se rătăcea gemând prin burlanele vechi. Băieţii de la han m-au ajutat să mă mut în noua mea casă, o viluţă cu două-trei niveluri, garaj şi două locuri de parcare, într-un spaţiu rezidenţial nou şi curat, care – mi s-a spus – era construit special pentru young professionals.
 
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe