Newsflash

Adaptarea la schimbare

de Prof. dr. Gabriel M. GURMAN - oct. 21 2016
Adaptarea la schimbare
     Autorul citatului alăturat nu necesită niciun fel de prezentare. Este genial, dar cu dizabilitate fizică majoră. Stephen Hawking este posesorul uneia din cele mai ascuțite minți ale timpurilor noastre și un real exemplu pentru cei care nu încearcă să se autorecruteze și să producă mult mai mult decât li se pare că le stă în putință. Nu pot uita cuvintele lui adresate celor handicapați: concentrați-vă asupra a ceea ce handicapul vostru nu vă împiedică să produceți, încercați să limitați incapacitatea la cea fizică și aveți grijă ca ea să nu afecteze posibilitățile voastre intelectuale. De la un asemenea gigant, încăpățânat să supraviețuiască și să continue să uimească lumea cu mintea sa, nu m-aș fi așteptat să promoveze abilitatea de a-ți schimba opiniile, ca și cum ar îndemna să mergi după cum bate vântul, ceea ce în ochii multora se numește oportunism cras. Dar o analiză mai atentă ne conduce spre o concluzie complet diferită.
     Ideea lui Hawking nu e de a-ți renega concepțiile doar pentru că se schimbă vremurile, ci de a poseda capacitatea intelectuală de a analiza părerile altora, de a pune laolaltă datele care apar și care sunt deasupra oricărei îndoieli, dar care vin în contradicție cu ceea ce s-a spus sau s-a scris anterior, considerat până în acel moment ca fiind clasic și definitiv. Rigiditatea intelectuală duce la împietrirea intelectului. Dar ce te faci cu acele argumente care devin imposibil de contestat? Pământul se învârte în jurul Soarelui și nu invers, cum e scris în cărțile sfinte. Un volum curent prea mare, folosit în ventilația mecanică, pe vremuri considerat obligatoriu, produce leziuni parenchimatoase pulmonare care depășesc, în gravitatea lor, efectele pozitive ale normocapniei.
    Faptele și dovezile care schimbă opinii și concepții nu vin toate deodată. Ele reprezintă rezultatul muncii migăloase și al activității mai multor indivizi. Acum doar câteva săptămâni, cunoscutul biolog japonez Yoshinori Ohsumi a primit premiul Nobel în fiziologie și medicină pentru punerea la punct a teoriilor autofagiei celulare. Dar acest fenomen e cunoscut încă din anii ʼ60 ai secolului trecut, fiind descris pentru prima oară de Porter și Ashford, iar, în 1999, grupul de cercetători conduși de B. Levine a publicat un studiu despre legătura dintre fenomenul autofagiei și cancer. Cercetările lui Ohsumi reprezintă „doar“ un imens pas înainte, pentru că rezultatele oferă posibilitatea de a înțelege diverse mecanisme, cum ar fi adaptarea la inaniție sau răspunsul celular la infecție.
     Meritul marilor gânditori e de a prelua în mod logic noile date, a le compara cu cele existente și a ajunge la concluzia corectă. Mă voi referi la un eveniment istoric de covârșitoare importanță pentru omenire și cer scuzele cititorului pentru faptul că el nu vine din lumea noastră, a medicinii. E vorba de situația creată de fostul președinte american Ronald Reagan, prin punerea la punct a sistemului de apărare numit Star War. Acest proiect, cu conotații extrem de serioase privitoare la competiția din cele două mari supraputeri, SUA și Uniunea Sovietică, s-a dovedit pe cât de eficient, pe atât de costisitor. În ochii multor experți, el apărea ca ultimul cuvânt în materie de apărare antinucleară, iar conducătorii imperiului sovietic, în primul rând Gorbaciov, au ajuns, treptat, la concluzia că, de fapt, acest program e un adevărat război economic, ce necesită – pentru a fi contracarat – imense investiții, pe care Uniunea Sovietică pur și simplu nu și le putea permite. Gorbaciov a înțeles fundamentala schimbare și de aici până la prăbușirea sistemului comunist european nu a fost decât un pas.
     Sunt convins că mulți din confrații mei chirurgi își amintesc de începuturile chirurgiei laparoscopice. Personal, am fost martorul unor dispute aprinse, provocate de îndărătnicia unora dintre chirurgi, care prevedeau numai dezastre provocate de iminenta limitare a câmpului vizual al operatorului, de dificultățile de a stopa o hemoragie intraoperatorie, de prelungirea semnificativă a duratei intervenției etc. Îmi amintesc perioada în care cei curajoși, după ce petrecuseră un timp în centrele care deja introduseseră în practică chirurgia laparoscopică, se loveau de atitudinea colegilor care nu erau pregătiți nici spiritual, nici profesional pentru o asemenea schimbare.
     Dar să mă refer și la două aspecte ale activității moderne a specialistului ATI. În urmă cu mai bine de 20 ani, Archie Brain, un eminent anestezist britanic, a propus introducerea măștii laringiene în practica clinică, pentru a înlocui într-o anumită măsură sonda traheală. Avantajele măștii laringiene au fost evidente de la bun început, în primul rând ușurința introducerii în cavitatea bucală, fără ajutorul laringoscopului, situație care rezolva în mare măsură problema intubației traheale dificile sau chiar imposibile. În ciuda faptelor clare, s-au găsit – în rândurile anesteziștilor „cu vechime“ – dârzi oponenți ai metodei propuse. Două argumente și-au găsit loc în literatură, dar mai ales în sălile de operații. În primul rând era vorba de pericolul aspirației conținutului gastric, prin faptul că între capătul distal al măștii laringiene și glotă nu se află niciun element care să prevină aspirația. A fost nevoie de serioase studii și analize statistice pentru a dovedi că masca laringiană e la fel de sigură ca sonda traheală. Criticii metodei nu s-au limitat la acest argument, ci au apelat la un altul, nu mai puțin interesant. Era vorba de pericolul didactic creat de introducerea măștii laringiene în arsenalul de rutină al medicului ATI. Cum vor fi în stare noii rezidenți să acumuleze experiență în ceea ce privește intubația traheală dacă într-o bună parte a cazurilor masca laringiană va lua locul sondei traheale?! Din nou au intervenit studii și date statistice, care au indicat faptul că locul sondei traheale rămâne și e păstrat în activitatea de rutină. Ba, mai mult, concomitent, au apărut diverse aparate care înlocuiesc, la nevoie, laringoscopul clasic și care măresc substanțial proporția de reușită a intubației traheale. În prezent, la aproape trei decenii de la ilustra invenție a lui Brain, nu se mai aud voci care să protesteze împotriva locului pe care îl ocupă masca laringiană pe masa de lucru a medicului anestezist, în sala de operații sau în secția de terapie intensivă. Mai mult, masca laringiană și-a găsit locul și folosința și în medicina de urgență, ea rezolvând multe cazuri critice în situațiile prespitalicești.
     Al doilea exemplu e legat de rezistența asiduă, până în ziua de azi, a unor responsabili pentru activitatea sălilor de operații, de a permite unuia din părinți să asiste la inducția anesteziei generale la copii. Deși studii clinice extensive au dovedit utilitatea prezenței părintelui în scopul diminuării stresului copilului, numeroase argumente au fost aduse împotriva acestui scenariu, printre care frica de contaminare a materialului steril, posibilitatea ca părintele să nu facă față emoției legate de actul inducției anestezice, pericolul unei plângeri medico-legale în cazul unui incident în timpul inducției la care părintele e martor etc. Din păcate, această opoziție încă mai există în anumite centre medicale. Dar lumea merge înainte și, până la urmă, progresul își face loc în mentalitatea individului – doar că uneori e nevoie de timp și de răbdare.
     Am încercat să găsesc în cele scrise și publicate un exemplu de schimbare de concepții care s-ar fi petrecut cu Stephan Hawking. O asemenea probă ar fi întărit teoria ilustrului fizician și filozof. Am găsit însă doar informații legate de apartenența sa la procesul de boicot al Israelului de către anumite (restrânse) cercuri intelectuale din Europa Occidentală. Iată un subiect în care faptele, greu de contestat, i-ar putea schimba opiniile. Dar, așa cum scriam mai sus, e nevoie de răbdare – că de tutun nu ne mai atingem!
 

„Inteligența e abilitatea de a te adapta la schimbări.“
(Stephen Hawking, n. 1942)

 

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe