Salariile cuantifică empiric valoarea muncii. Atunci când se creează salarii pentru un grup mai mare de angajați, există întotdeauna unii a căror valoare este considerată, tot empiric, mai mare. Departajarea se poate face prin „grile”. Aceste grile pot fi mai extinse sau mai limitate, iar stabilirea lor este un proces politic. Pentru a crea grile cât mai aproape de dorința salariaților, decidenții trebuie să discute cu aceștia, pentru a genera apoi criterii prin care să se diferențieze valoarea muncii, de fapt, a veniturilor. Exemple de criterii sunt: nivelul de educație – în lumea „civilizată” (UE), se consideră că medicii trebuie să aibă cu două-șase salarii mai mult decât asistenții medicali și să aibă la debut două-trei salarii medii pe economie; vechimea în muncă – se consideră că un profesionist mai în vârstă este mai experimentat și astfel trebuie să aibă un salariu cu 10–25% mai mare decât un profesionist debutant; timpul petrecut în exercitarea profesiei – lucrul noaptea trebuie plătit mai bine decât cel de zi, iar exercitarea profesiei într-o zi de sărbătoare trebuie plătită dublu față de o zi normală dintr-o săptămână „obișnuită”.
    Aceste criterii nu pot fi întotdeauna decise în grilele individuale. De aceea, ele se aplică după adoptarea grilelor sub forma unor „sporuri”. Acestea apar pentru a diferenția diferite forme de muncă dintr-o singură unitate sau dintr-un grup de unități de același fel. De exemplu, există spor de noapte (care diferențiază de cei care lucrează ziua), spor de tură (dacă unii lucrează în ture diferite, cum de obicei se întâmplă în spitale), spor de vechime. În funcție de natura muncii, sporul poate fi permanent sau intermitent. De exemplu, sporul de noapte îl primești doar dacă lucrezi noaptea. În schimb, sporul de vechime îl primești tot timpul, căci vârsta nu scade. Alte sporuri reflectă riscurile la care este supus un angajat la locul de muncă. De exemplu, există sporuri pentru munca de chirurg, care stă în picioare în timpul operației. Există sporuri pentru psihiatri, care au probleme de ordin tehnic cu pacienții lor. Sau sporuri pentru munca în condiții de boli infecțioase.
    În materia sporurilor aplicabile unei categorii de personal, este la latitudinea decidentului (fie el legiuitor, fie angajator) să stabilească dacă sporul este procentual sau fix. Dar, atunci când stabilește acest fapt, sporul trebuie aplicat unitar.
    În funcție de criteriul ales, dacă ajungem la concluzia că motivele sunt aceleași, cuantumul sporurilor ar trebui să fie și el același: același procentaj din salariul de bază pentru toți angajații care se potrivesc acelui criteriu sau aceeași sumă fixă, indiferent cărui angajat i se aplică. De exemplu, toți chirurgii vor avea un spor de 10%, indiferent dacă unul este debutant și sporul se aplică salariului de debutant, iar altul este primar și sporul se aplică salariului corespunzător. Sau, dacă este aplicat un spor de sumă fixă, aceeași sumă este primită și de chirurgul debutat, și de senior. Dacă salariații lucrează într-un spital de TB, atunci spor specific trebuie să aibă – în același cuantum – și medicii, și asistentele, dar și personalul TESA.

Situația actuală

    Această lungă introducere este necesară pentru a observa că Legea nr. 153/2017 cu modificările ulterioare – numită de noi LUS (legea unică a salarizării) – este aberantă. Actul normativ stabilește că procentajul maxim al sporurilor este 30% din fondul total de salarii al unui ordonator de credite, adică al unui angajator. Acest text a fost criticat încă dinainte de a fi adoptată legea. Federațiile sindicale din confederațiile Cartel Alfa și Blocul Național Sindical au arătat în nenumărate rânduri că blocarea sporurilor la nivelul de 30% din salarii este neaplicabilă în sistemul de sănătate. Conform legii, aplicarea se face prin hotărâri de guvern și ordine de ministru. De curând, s-a terminat adoptarea normelor privind sporurile, cunoscute sub numele de Anexa 10 (aproximativ trei sute de pagini).
    Deși afirmă sporuri de la până la 85% la până la 1%, Anexa 10 nu stabilește sporuri procentuale unitare, pentru că acestea, aplicabile întregului personal al unui spital, ar depăși 30% din salarii. Dar nu stabilește nici sporuri fixe. Prin aplicarea Anexei, „de până la”, angajații cu salarii mici (asistente, îngrijitoare) primesc sporuri mari pentru aceleași condiții (de exemplu, boli infecțioase, 85%) în care salariați cu salarii mari (medici) primesc același tip de spor, dar mult mai mic.
    Acum, aplicat la criteriul procentual, s-a ajuns ca sporurile asistentelor și ale personalului auxiliar să fie de două până la trei ori mai mari decât cele acordate medicilor din aceeași instituție. Aceasta este o expresie a unei nedreptăți și a unei sfidări la adresa personalului cu studii superioare.
    În pofida afirmațiilor că salariile medicilor au crescut cu 25%, Anexa 10 s-a transformat într-un mecanism de egalizare a veniturilor. Aceasta reprezintă un mecanism perfid prin care salariile crescute nu sunt urmate de creșterea așteptată a veniturilor medicilor care luau sporuri. Veniturile unor astfel de categorii de medici ajung acum să fie asemănătoare cu acelea în care aveau un salariu de bază, dar primeau sporuri care le creșteau veniturile chiar și până la 200% (în urma gărzilor multiple). Mulți medici, mai ales în spitale de provincie, lipsite de personal, efectuau un număr mare de gărzi (de noapte, în zile de sărbătoare) prin care își creșteau veniturile prin munca lor. Acum, prin limitarea de 30%, nu mai pot atinge acele venituri, chiar dacă salariile de bază au crescut.
    Sporurile procentuale nu pot fi diferite la categoriile de personal care prestează același tip de muncă. Pentru diferite condiții, ca, de exemplu, boli infecțioase, procentajul trebuie să fie același pentru tot personalul și acesta trebuie aplicat salariului de bază. Sporurile de acest fel nu pot fi cele mai mici la vârful piramidei salariale și în creștere progresivă la personalul din subordine. În acest sens, sporurile trebuie să urmeze ierarhia salariaților dintr-o instituție.

Responsabilități

    Cine este responsabil de o astfel de situație? Primul responsabil este Parlamentul; de fapt, acea parte a forului legislativ care a adoptat Legea 153/2017, mai ales partea cu limitarea la 30% a sporurilor. Al doilea responsabil este Guvernul. Acesta ar fi putut împiedica un astfel de proces dacă avea voința politică și dacă ar fi emis (poate să o facă și acum) o ordonanță de urgență de modificare a pragului de 30%. Al treilea este Ministerul Muncii, care cunoștea situația prin care medicii vor primi sporuri mai mici decât asistenții și personalul de îngrijire. Al patrulea responsabil este Ministerul Sănătății, care nu a insistat pentru corectarea Anexei 10. Al cincilea responsabil este reprezentat de unele federații din sistemul de sănătate. Atenție la ipocrizie!
    Ar trebui ca opinia publică să fie informată că regulamentul de sporuri a fost negociat de cele două ministere cu doar câteva federații sindicale, dată fiind prevederea din LUS, că regulamentul de sporuri se negociază doar cu federațiile reprezentative, lăsând în afara negocierii marile confederații sindicale, printre care Cartel Alfa, unde Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România (CFSMR) este membră. Toate încercările federației noastre, care are în componență doar angajați cu studii superioare, de a ajunge la negocieri măcar în calitate de observator nu au avut succes. În acest sens, cei care au negociat cu ministerele ar trebui să își asume acest regulament, informând corect membrii cotizanți, precum și pe ceilalți angajați din sistemul de sănătate. Ierarhizarea sporurilor din această anexă, catalogată de colegii din federația noastră drept „regulamentul rușinii și al umilinței”, arată clar că, la negocierea acestui act normativ, s-au protejat doar interesele unor categorii de personal, salariații cu studii superioare fiind clar dezavantajați.

Un sfat

    Tensiunile apărute în sistemul sanitar, precum și disputele dintre angajați, apărute în urma publicării Anexei 10, arată clar că doar o negociere transparentă, cu respectarea intereselor tuturor angajaților, fără nicio excepție, poate duce la elaborarea unui act normativ corect și echitabil.