Newsflash

Atitudinea umană

de Prof. dr. Gabriel M. GURMAN - mar. 7 2016
Atitudinea umană
     Am eșuat în găsirea unei explicații privind originea sfatului profesional alăturat, deopotrivă veridic și important. Suzy Kassem nu e medic și, cel puțin în aparență, nimic din activitatea sa nu are vreo legătură cu medicina sau cu o profesiune cât de cât apropiată ei. E o scriitoare americană, în vârstă de 40 ani, de origine egipteană. A devenit cunoscută prin culegerea de schițe intitulată „Ridică-te și salută soarele“, publicată în 2010 și tradusă în mai multe limbi. La o sumară trecere în revistă a unora din frazele incluse în acest volum, mi-a atras atenția încă un citat, care vorbește despre faptul că stomacul e sediul tuturor sentimentelor, iar inima e locul unde sălășluiește conștiința; mintea e locașul egoului, iar corpul omului e locul unde și-a găsit adăpost sufletul său. Iată o mostră a explicației succesului acestei tinere scriitoare și poete: talentul de a pune laolaltă elemente filozofice și materiale, o viziune interesantă, dar care totuși nu reușește să dezlege misterul citatului alăturat și nici măcar nu face vreo aluzie la interesul scriitoarei pentru medicină.
     Dar să ne concentrăm asupra conținutului. Am mai avut ocazia, de câteva ori, să deplâng situația din prezent, în care medicul este transformat dintr-un tămăduitor într-o mașină de produs sănătate. Căci cum altfel poate fi interpretată presiunea la care e supus medicul de a vedea cât mai mulți pacienți pe unitatea de timp? În mai puțin de un sfert de oră, medicul de familie (cel puțin în Israel, dar îmi închipui că situația nu e cu nimic mai bună nici în alte colțuri ale lumii) e obligat să asculte păsul pacientului, să-l examineze, să găsească pe computer analizele acestuia, să tasteze starea sa actuală, să ceară (tot prin computer) noi teste de laborator, să prescrie medicamentele necesare, să explice pacientului care e concluzia consultației și să-l îndrume în ceea ce privește comportarea acestuia în continuare. Oare în câte din cele 15 minute se găsește medicul față în față cu pacientul său?
     Industrializarea medicinii moderne e dublată de fenomenul de dezumanizare, de transformare a bolnavului într-un client care trebuie servit fără a presta niciun efort pentru a-l satisface. Acest mod de comportare poate fi acceptat (deși cu multă precauție) într-un magazin de pantofi, dar în cazul de față e vorba de sănătatea individului și mă întreb dacă există, în ochii fiecăruia dintre noi, ceva mai important, mai sfânt și mai decisiv.
     Deci să ne întoarcem la sfatul tinerei scriitoare americane. Unul din cursurile de semiologie pe care nu le pot uita (la celebrul Spital Brâncovenesc, o minune arhitectonică de o importanță istorică ieșită din comun, distrus de o mână criminală a cărui posesor era complet lipsit de simț estetic și patriotic) se referea la obținerea anamnezei pacientului internat. Regretatul profesor Rudolf Brauner hotărâse să delege unul din asistenții săi pentru a discuta cu studenții anului trei acest subiect important în activitatea fiecărui medic. Chintesența concluziilor lecției respective era obligativitatea medicului de a permite pacientului să vorbească și să prezinte (cu propriile sale cuvinte) istoria bolii, precum și acele amănunte heredocolaterale care ar fi putut avea importanță în procesul precizării diagnosticului. Dar și mai important a fost mesajul asistentului în legătură cu modul în care poate (și de multe ori trebuie!) să fie oprit pacientul din lungul șir de povești, fără a-l jigni, având în vedere că timpul medicului e limitat și că de multe ori e nevoie de a filtra cele povestite și a rămâne cu esențialul. „Aceasta e de fapt arta anamnezei“, a conchis asistentul – iar eu, poate pentru prima oară, am primit un argument valabil care întărea concepția după care medicina e de fapt o combinație între știință și artă.
     S-a scris foarte mult despre arta conversației și mai puțin despre arta discuției cu pacientul. Pentru că, pe lângă tratamentul aplicat și sfatul oferit, pacientul are nevoie să găsească în fața lui o altă ființă umană și nu un robot prevăzut cu organe vitale umane.
     Sunt convins că asprii mei critici vor aduce mult cunoscutul argument că, între un medic care știe să vorbească și să se facă venerat de pacienții săi și cel care doar își cunoaște perfect meseria și posedă toate aptitudinile necesare pentru a-și trata bolnavii, simpla judecată înclină spre cel din urmă. Între un chirurg simpatic și altul care operează cu măiestrie, pacientul îl va alege pe cel cu două mâini de aur și nu pe cel cu un superb bagaj de cuvinte frumoase. Dar ce-l împiedică pe medic să tindă spre a combina aceste două cerințe, una umană și alta pur profesională?
     Medicul ATI se lovește de aceste aspecte umane aproape în fiecare zi. În jumătatea de secol de când îmi practic meseria, am asistat la un fenomen aproape neîntâlnit în alte specialități medicale. În urmă cu zeci de ani, decizia de a nu opera un pacient din simplul motiv că starea sa generală îi punea aproape în mod sigur viața în pericol făcea parte din activitatea cotidiană a unei secții de chirurgie. În prezent, o asemenea decizie nu-și mai are locul în algoritmul terapeutic al niciunui pacient chirurgical, pentru că, practic, nu mai există contraindicații în cazul unei intervenții obligatorii. În această situație, riscul anestezico-chirurgical devine un element crucial în discuția cu pacientul. Acest subiect, extrem de delicat, trebuie abordat cu multă sensibilitate și mai ales cu certitudinea că medicul își cunoaște pacientul și știe să aleagă cuvintele cele mai potrivite pentru a explica natura balanței dintre risc și beneficiu, oferindu-i pacientului uneltele necesare pentru luarea unei decizii corecte.
     De aproape un deceniu, dedic una din zilele de lucru examinării pacienților problematici, tarați și cu unele comorbidități serioase, candidați la o intervenție chirurgicală electivă, în cadrul acelei activități pe care americanii o numesc anesthesia outpatient clinic. Având în vedere starea clinică precară a pacienților, am cerut (și mi s-a aprobat) alocarea a 30 de minute pentru fiecare pacient, dată fiind necesitatea de a discuta pe larg situația și a oferi toate amănuntele necesare luării unei decizii. Jumătatea de oră trece uneori prea repede, trezindu-mă nu o dată cu o bătaie în ușa cabinetului, anunțând prezența următorului pacient, înainte să fi putut încheia discuția cu cel aflat în fața mea. În urmă cu câteva săptămâni, am fost înștiințat că foarte curând va trebui să abandonez fișa clasică de preanestezie și să încep a folosi computerul pentru a consemna toate datele obținute în timpul examinării și discuției cu pacientul, rezultatul final fiind o fișă computerizată. Inutil de descris situația în care am fost pus, de a nu mai privi pacientul, a nu mai încerca să-i câștig încrederea și a nu-l mai pune la curent cu rezultatele consultului. Ceea ce mi se cerea era să mă concentrez pe ecranul computerului și în felul acesta să reduc la minimum contactul direct cu pacientul. După câteva încercări ce au provocat un evident conflict intern între ceea ce mă învățase răposatul meu părinte („pacientul e un om care trebuie respectat și ascultat“) și ceea ce birocrația tehnică modernă pretindea de la mine, am găsit soluția de compromis. Continuu să stau de vorbă, față în față, cu pacientul, continuu să conduc un dialog uman, obținând toate acele date care țin de starea sa medicală, controlez rezultatele analizelor de laborator, citesc scrisoarea de trimitere a medicului curant, apoi îl examinez, notez totul pe o foaie de hârtie și la urmă îi aduc la cunoștință concluziile examenului. Doar apoi, după ce pacientul părăsește cabinetul, mă retrag în fața ecranului computerului și înregistrez toate datele însemnate pe hârtie. Muncă dublă, încă cinci-zece minute „pierdute“ pentru fiecare pacient, dar păstrez ceea ce se numește o atitudine umană. Pentru că sunt conștient că la fiecare capăt al unui stetoscop se află o ființă umană.
 

„Înainte de a examina fizic un pacient, ai răbdare și ascultă-i povestea. În momentul când vei ști istoricul bolii sale, vei înțelege mai ușor ce se întâmplă cu organismul său.“
(Suzy Kassem, n. 1975)

 
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe