Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

Banii şi boala

Viața Medicală
Prof. dr. Gabriel M. GURMAN vineri, 26 septembrie 2014
   Citatul alăturat ar putea fi discutat în cel puţin câteva zeci de pagini: subiectul e extrem de larg, a fost (şi este încă) dezbătut la diverse niveluri – social, medical, politic – şi a rămas nerezolvat până în ziua de azi. Ideea că boala e apanajul celui sărac nu e lipsită de dovezi convingătoare de-a lungul timpului. Inutil a intra în amănunte privitor la legătura directă între nivelul economic şi starea de sănătate. Sărăcia atrage după ea promiscuitate, lipsa unor elemente esenţiale de prevenire a bolilor şi îl împiedică pe cel nevoiaş să se ocupe de propria sa sănătate, să fie conştient de cauzele bolilor şi să încerce să le prevină. Odată îmbolnăvit, individul lipsit de mijloace materiale va apela mult mai greu şi mult mai târziu la acele instanţe medicale care ar putea să-i rezolve problema. Această parte a frazei – care îi aparţine celebrului scriitor iugoslav Ivo Andri´c (premiul Nobel pentru literatură în 1961) – e simplu de înţeles şi explicat. Dar cum stăm partea a doua, care vorbeşte de situaţia înstăritului în faţa bolii?
   Accesul la sănătate e asigurat individului aflat în posesia mijloacelor materiale necesare pentru tratament. Cel înstărit trăieşte într-o atmosferă mult mai sănătoasă, mai igienică decât a muritorului de rând. El cunoaşte mult mai bine preceptele prevenirii bolilor, fie ele acute sau cronice, şi e mult mai bine informat în legătură cu măsurile ce trebuie luate pentru a se feri de miasmele periculoase. Şi atunci de unde vine pedeapsa de care aminteşte Andri´c? Greu de stabilit ce se afla în mintea scriitorului aristocrat, diplomat de carieră (apropo, una dintre capitalele în care a reprezentat Iugoslavia, ca ambasador, între cele două războaie mondiale, a fost Bucureştiul!), atunci când a încercat să arunce blestemul bolii şi asupra omului bogat, dar una dintre posibilităţi poate fi cea care se referă la neputinţa individului, fie el bogat, în cazul unei boli ce nu poate fi tratată. În faţa maladiei incurabile, toţi devenim egali, tineri şi bătrâni, albi şi negri, inteligenţi şi săraci cu duhul, dar şi bogaţi sau săraci.
   Banul poate cumpăra o mulţime de lucruri, inclusiv sănătate, dar numai până la un anumit punct. Practic, ne naştem la fel şi redevenim egali în preajma dispariţiei din lumea în care am trăit. Dacă săracul poate privi deznodământul fatal ca un fenomen natural, provenit din legile vieţii, din obligativitatea fiecăruia din noi de a face loc altora pe acest pământ, omul înstărit se simte probabil oropsit, chiar persecutat de soarta care i-a prescris o situaţie medicală fără ieşire, al cărei tratament nu poate fi cumpărat cu tot aurul din lume. Senzaţia omnipotentului în faţa neputinţei e cumplită, iar ironia sorţii nu poate fi nicidecum primită cu înţelegere. Incurabilitatea e un adevărat cataclism, o profanare a dreptului celui înstărit de a se folosi de tot ce posedă pentru a-şi scăpa pielea şi a ieşi definitiv din impas.
   A ne opri însă la afirmaţiile de mai sus ar însemna a face treaba doar pe jumătate. Pentru că, în ziua de azi, sănătatea e un subiect ce se cere abordat şi din punctul de vedere al accesului universal – un deziderat care, pentru a fi transformat în realitate, pretinde o înţelegere a realităţii şi o permanentă căutare a căilor de rezolvare. Secretul e cunoscut de toţi. În lumea prezentului, posibilităţile celui înstărit de a ajunge la remediul dorit sunt infinit mai mari decât ale celui aflat în restrişte materială. De aceea, societatea modernă, capitalistă sau social-democrată, încearcă să creeze pentru cel lipsit de posibilităţi un cadru care să-i permită să se bucure de o îngrijire medicală la un nivel terapeutic acceptabil, după toate preceptele moderne.
   În anii emigraţiei mele în Israel, în urmă cu aproape o jumătate de secol, ipocrizia societăţii israeliene crease o concepţie după care, în faţa bolii de orice natură, toţi cetăţenii sunt egali! Odată bolnav, calea de a-ţi rezolva problema medicală era comună pentru orice individ. Medicul curant era acelaşi, spitalul în care te internai era acelaşi, salonul de spital era comun tuturora, echipa operatorie era aceeaşi şi aşa mai departe. Medicina particulară nu reprezenta mai mult de 5% din totalul volumului de îngrijire şi tratament oferit pacientului. Cu alte cuvinte, bogat fiind, aveai dreptul să-ţi alegi casa în care locuieşti, pantofii pe care îi porţi şi locul în avionul care te ducea spre Europa. Dar medicul? Pentru nimic în lume! Toţi erau egali nu numai în faţa legii, ci (sau mai ales!) în faţa bolii.
   Inutil a menţiona faptul că lucrurile s-au schimbat radical şi în Israel în aceste zeci de ani. Astăzi, cetăţeanul israelian lovit de boală se găseşte, ca orice individ aparţinând lumii libere, în faţa a trei posibile soluţii, iar alegerea e în funcţie de situaţia sa materială. Accesul la îngrijire medicală e asigurat prin lege pentru fiecare individ, care e tratat după toate regulile progresului medical. Dar pentru cei care doresc să-şi poată alege nu numai un spital mai modern, ci şi un medic mai cunoscut, o asigurare medicală superioară le alocă acest drept. Societatea de asigurare îţi pune apoi la dispoziţie o listă de medici, policlinici, spitale, unde vei avea dreptul să fii primit şi tratat. Alegerea îţi aparţine. Cei pentru care banul are doar o importanţă minoră pot ajunge la un medic particular, în cabinetul acestuia, sau la un spital particular care oferă condiţii hoteliere de primă clasă: e posibil şi e la îndemâna oricui doreşte să acopere cheltuielile din propriul buzunar. În plus, şi în Israel, ca în multe alte ţări ale lumii, există „turism medical“. Marile centre medicale sunt abordate de pacienţi cu probleme medicale speciale, veniţi din toată lumea, în căutarea celui mai bun specialist şi a instituţiei medicale care îi poate oferi acces imediat la acea metodă terapeutică dovedită cea mai eficace sau la aparatura cea mai modernă. Preţurile sunt exorbitante şi foarte puţini îşi pot permite „luxul“ de a fi trataţi într-o ţară străină, în care accesul la medicină e rezervat şi accesibil numai cetăţenilor autohtoni.
   Prin urmare, unde e pedeapsa de care vorbeşte Andri´c? Nu sunt filozof şi nu doresc să discut acele aspecte psihologice legate de situaţia individului bogat în faţa unei boli serioase. Voi aminti doar unul, o situaţie care nu se întâlneşte numai în filme şi cărţi, cea în care pacientul posesor al unei averi considerabile se loveşte de dorinţa celor apropiaţi, exprimată sub diverse forme, una mai ascunsă decât cealaltă, de a-l vedea de partea cealaltă a existenţei umane, şi asta pentru simplul motiv că prea mulţi sunt cei care se pregătesc să aibă acces la bogăţia sa. În cariera mea de medic am întâlnit nu puţine situaţii ca aceasta. Da, în acest caz, bogatul este „pedepsit“ pentru însăşi averea sa, pentru „păcatul“ de a acumula bunuri şi a nu le împărţi cu toţi cei care se consideră îndreptăţiţi să fie părtaşi la avuţie. Poate de aceea Ivo Andri´c a enunţat în felul următor opinia sa despre caracterul uman: „Nu mi-e frică de oameni, ci numai de comportamentul lor inuman“.

 

„Boala e blestemul săracului, dar şi pedeapsa bogatului“. (Ivo Andri´c – Travni˘cka hronika, 1945)


Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.