În ultimul deceniu, pe țăranii bătrâni care au 75–80 de ani i-am văzut la emisiunile „Dʼale luʼ Mitică” și „Asta-i România”. Ca mod de viață, înapoiere jalnică și obscurantism primitiv, prea puțini se deosebesc de strămoșii lor din Evul Mediu. Îmi intră zilnic în cabinetul din policlinică. Mie îmi sunt dragi și le ascult cu răbdare jelaniile despre viață și boli.
    Pe o babă scundă, surdă și exagerat de crăcănată a adus-o un fost brigadier căruia i s-a făcut milă de ea. Povestea ei sună așa:    „Maică, am plătit din pensioara mea ca să mă aducă Ilie cu mașina lui mică. Acuma i-am dat mai mult decât acuʼ doi ani, că a scumpit statuʼ benzina luată de la arabi. Am sfeclit-o rău cu sistemuʼ nervos. Mi s-a tras de la răposatuʼ, care a băut în viața lui țuică făcută de el, nu din aia de la mat. Tot un drac! E la fel de toxică la ficat, la stomac și la colivia cu sticleți de la cap. Când se îmbăta, se punea cu înjurăturile și cu pumnii pe mine. Daʼ n-a fost numai asta, că mă obișnuisem... Acuʼ vreo zece ani mi-a pus capac. Nu dorm noaptea, aud un șuierat în urechi, se învârte casa cu mine și, cel mai rău, m-am trezit cu spojaruʼ ăsta de-mi vine să-mi iau lumea în cap... Trăisem o viață cu bețivuʼ, daʼ nu știam de ce este în stare... Murise cineva pe o uliță vecină și lumea zicea că a devenit moroi. Băuți și căpiați de cap, al meu și încă un nebun s-au dus noaptea în cimitir, au săpat mormântuʼ, au scos capacuʼ de la tron și i-au înfipt frigarea în inimă! De atunci eu m-am zărghit la cap. Alții au fost mulțumiți că nu mai bătea nimeni noaptea pe la uși, nu mai cânta cucuveaua și nu se mai auzea un fel de smiorcăit...”