Care este boala cea mai grea? În funcție de
cine răspunde la întrebare și cine citește răspunsurile, trecând prin definiția
asupra lumii pe care fiecare este înclinat să o folosească, rezultatele pot surprinde.
Proximitatea de o natură sau alta ne poate face să răspundem fără să clipim:
cancerul – pentru că doare și lovește pe neașteptate; sau demența – pentru că
își dezumanizează victimele. Într-o abordare mai sistematică, studiul Global
Burden of Disease 20131 a reevaluat estimările privind indicii de
dizabilitate specifici fiecărei afecțiuni, efectuate anterior conform unei
metodologii noi pentru studiul GBD 2010. Concret, au fost adăugate rezultatele
unor anchete populaționale efectuate în patru țări europene (Ungaria, Italia,
Olanda și Suedia) răspunsurilor colectate din Bangladesh, Indonezia, Tanzania,
Peru și Statele Unite pentru GBD 2010 – pentru un total cumulat de aproape
61.000 de respondenți.
Indicele de dizabilitate este construit
statistic de așa natură încât limita inferioară 0 semnifică o stare de sănătate
deplină și 1 este echivalent cu moartea, făcând imposibilă obținerea de stări
de sănătate mai rele decât moartea – o discuție de avut. Rezultatele analizei
au arătat că, în percepția respondenților din cele nouă țări, cea mai gravă
afecțiune (cea cu indicele de dizabilitate cel mai apropiat de 1) este, în
medie, schizofrenia acută (0,778), urmată îndeaproape de scleroza multiplă
(0,719), dependența moderat-severă de heroină (0,697) și episodul depresiv
sever (0,658). Cea mai puțin severă afecțiune a reieșit miopia minoră (0,003).
Printre cunoscuții de serviciu, cea mai severă formă de cancer, în metastază,
„s-a oprit” la 0,569, formele severe de Parkinson la 0,575 și arsurile severe
definitive acoperind peste 20% din suprafața corpului la 0,455.
Trebuie spus și accentuat că obiectivul
acestor estimări nu a fost niciodată acela de a face dreptate definitiv, ci de
a permite sinteza informațiilor privind dizabilitatea de o manieră comparabilă
între afecțiuni eminamente foarte diferite între ele și aproape imposibil de
comparat. Și totuși, comparații trebuie făcute permanent pentru a putea aloca
resurse (umane, financiare, logistice), cel puțin la nivel înalt, pe mai mult
decât impresii. În plus, cifrele sunt departe de a fi infailibile și sunt
însoțite de intervale de incertitudine – ele au rolul de a oferi o orientare
inițială credibilă acolo unde nu se poate spera prea mult de la o discuție
agreabilă în jurul aceleiași mese între chirurgi, interniști, medici de
familie, epidemiologi, politicieni, finanțiști și pacienți.
Povara mortalității oferă o perspectivă
complementară. Dacă moartea este cel mai rău lucru imaginabil, optica se
schimbă. În 2015, au murit pe întreaga planetă aproximativ 56 de milioane de
oameni. Dintre aceste decese, peste jumătate au fost cauzate de numai zece
boli; un sfert dintre ele (aproximativ 15 milioane de decese) au fost cauzate
de numai două afecțiuni: boala cardiacă ischemică și accidentul vascular
cerebral. Diferențe există de la o țară la alta, dar ele nu sunt atât de
substanțiale pe cât ne-am aștepta când ne uităm agregat la nivelul de
dezvoltare socioeconomică: numai în țările cele mai sărace infecțiile
respiratorii și diareice ocupă primele două poziții, în rest clasamentele sunt
comparabile.
O perspectivă cantitativă colorează
peisajul. Pentru o calificare în grupa de elită „top 10 killeri globali”, se
discută de un țintar minim anual de un milion de decese atribuibile.
Accidentele rutiere se încadrează la limită pe ultima poziție la nivel mondial,
cu 1,2 milioane de capete, în creștere susținută către o poziție de top 5 până
în 2030. Malaria se situează undeva mai către mijlocul clasamentului, la „și
alții”, cu aproximativ 450.000 de decese anual.
Prezentul poate fi însă înșelător. Sub
500.000 de decese anual părea puțin impresionant într-un context modern, dar
constituie o dovadă a succesului impresionant și susținut din ultimii ani,
finanțat cu peste 2,5 trilioane de dolari anual la nivel global. Malaria este
unul dintre cei mai importanți killeri din istorie. În prezent, peste jumătate
din populația lumii este expusă riscului de a contracta malarie. Reapare
periodic ipoteza că malaria ar putea fi responsabilă pentru jumătate din toate
decesele din istoria omenirii2, adică pentru cel puțin 50 de
miliarde dintre cele aproape 110 miliarde de decese estimate până în prezent.
Pe cât de spectaculos, pe atât de dificil de demonstrat, dar totuși plauzibil.
Numai între 1900 și 1950, malaria a luat 100 de milioane de vieți, cât febra
spaniolă între 1918 și 1920 – cel mai mare dezastru epidemiologic din istorie –
și mai mult decât cele două războaie mondiale cumulat.
Vorbim astăzi despre lupta împotriva
malariei, una dintre poveștile de succes ale sănătății publice globale, pentru
că cel mai recent raport anual al Organizației mondiale a sănătății (29
noiembrie 2017) constata, pentru prima dată după mulți ani, că progresul s-a
oprit. În 2016 au fost mai multe cazuri de malarie decât în 2015 și numărul
deceselor a fost comparabil între cei doi ani. Nu este o dezvoltare complet
neașteptată, deoarece încă din 2014 curba reducerii mortalității începuse să
dea semne ale apropierii de platou. Anul acesta, atingerea platoului nu mai
este o problemă de interpretare, ci o realitate care va necesita un răspuns
imediat, la care OMS a făcut deja apel. Lupta împotriva HIV/SIDA se află într-o
situație similară, semnalată de UNAIDS anul trecut: după ani de progres
constant și încurajator, suflul se pierde și tot mai mulți bani vor fi necesari
pentru a apăra progresele de până în prezent. Între timp, alte amenințări –
precum rezistența antimicrobiană – de-abia încep să se ridice.
Pentru fiecare medic, pacientul cel mai
important este cel din fața lui. Pentru fiecare pacient, boala cea mai
importantă este cea pe care o percepe nemijlocit la sine sau la cei din jur.
Undeva, deasupra, se învârt perspective reci informate de statistici
alambicate. Cât de mult le internalizăm depinde, până la urmă, de cum vedem
lumea în care trăim.