Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

Boala Regelui Ferdinand, însemnările doctorului I. Mamulea

Viața Medicală
Dr. Mihail MIHAILIDE joi, 1 martie 2012

Istoria României datorează enorm Regelui Ferdinand. Generaţiile ce nu s-au şcolit sub comunişti sau, poate, cele care află abia astăzi adevărul netrucat despre trecutul ţării noastre vor înţelege de ce Regele era supranumit „cel Loial“ sau Ferdinand „Întregitorul“. Viaţa sa ca monarh, dar şi ca om, a fost una zbuciumată, cu prea puţine bucurii. Până şi sfârşitul, la 62 de ani, a fost plin de suferinţe, urmarea unei boli tardiv depistate. Răsfoind pagini îngălbenite de timp din dosarul cu însemnări al medicului de atunci al Casei Regale, dl dr. Mihail Mihailide prezintă, la rubrica Jurnal de jurnale, evoluţia bolii suveranului, în condiţiile de îngrijire oferite de medicina anilor ’20 ai secolului trecut.

 

   În primăvara anului 1926, apropiaţii regelui Ferdinand au constatat o deteriorare a sănătăţii suveranului, anume: paloare accentuată, scădere rapidă în greutate, oboseală marcată. Între aceştia se aflau I. I. C. Brătianu şi Barbu Ştirbey, fratele Elizei Brătianu, a doua soţie a omului politic amintit. Îngrijoraţi şi neavând încredere în cunoştinţele doctorului Eduard Romalo, medicul en titre în acel moment al Casei Regale, au hotărât să se adreseze reginei Maria pentru a-i sugera să solicite consultul şi al celuilalt medic al palatului, dr. I. Mamulea, cel care veghease la sănătatea primului monarh al României, Carol I. Pentru a menaja însă susceptibilitatea lui Romalo, s-a hotărât ca dr. Mamulea să-l examineze pe rege în absenţa confratelui său. Mamulea a înregistrat acuze ţinând de un anumit disconfort intestinal, ba chiar – la tuşeul rectal – prezenţa unei tumori. A opinat că pacientul ar trebui să fie examinat rectoscopic de dr. şRaoulţ Bensaude1 (la Paris), mai ales că exista această oportunitate în faptul că oricum regele trecea prin capitala Franţei în drumul său pentru o cură balneară la Bagnoles-de-l’Orme. Conform relatării Elisei Brătianu (v. Magazin istoric, nr. 7/1997), regina i-a propus dr. Romalo să nu rateze şansa ca pacientul să fie examinat de specialistul parizian amintit, dar Romalo ar fi răspuns, pe un ton glumeţ şi, desigur, nepotrivit: „Iată încotro ne îndreptăm, femeile frumoase se amestecă acum şi în medicină“. S-a tergiversat, dr. Romalo respingând o examinare interdisciplinară (cum am spune astăzi), ba chiar mai mult, la Paris, regele nu a fost examinat de Bensaude, ci, superficial, de un dr. Lable [Labbé?], care s-a grăbit să confirme diagnosticul cu care Romalo venise din ţară – acela de diabet – şi să recomande o cură la Vichy. La Vichy, i s-au prescris pacientului „duşuri ascendente“, sub pretextul existenţei unor hemoroizi, duşuri urmate de o hemoragie masivă şi sincopă. Regele Ferdinand a revenit extenuat în ţară, iar, la Sinaia, starea sa de sănătate s-a înrăutăţit. Romalo, panicat, a cerut colegului Mamulea să-l înlocuiască, invocând faptul că soţia sa era bolnavă şi că împreună trebuie să plece în străinătate pentru îngrijire. Mamulea, constatând că tumora îi ridică suspiciunea de a fi malignă, informează de urgenţă asupra situaţiei pe ministrul Casei Regale, Constantin Hiott, cerând invitarea de urgenţă pentru consult a doctorilor Bensaude şi [Henri Albert] Hartmann2, precum şi prevenirea preşedintelui Consiliului de Miniştri, generalul – mai târziu mareşal – Alexandru Averescu. Hiott însă se lasă convins de Romalo că solicitarea medicilor străini ar avea un impact negativ asupra psihicului regelui şi că nu ar fi necesară convocarea lor. În această situaţie şi cu o prudenţă remarcabilă, Mamulea face un raport direct generalului Averescu, în legătură cu sănătatea suveranului. În urma acestei discuţii, „domnii mai sus citaţi au hotărât să meargă împreună la Averescu. Ambii medici şi-au dat părerea. Preşedintele Consiliului i-a ascultat şi a răspuns: – Am auzit o pledoarie sentimentală şi un aviz ştiinţific. Mă raliez avizului ştiinţific. Şi dv., a adăugat întorcându-se către dr. Romalo, când aţi minţit? Acum o săptămână, când mi-aţi afirmat că starea regelui nu era gravă, sau acum, când admiteţi că starea sa este dezesperată? – Am minţit atunci, a îndrugat dr. Romalo. Generalul a sărit şi s-a îndreptat asupra doctorului (Hiott, de la care deţin aceste detalii, a crezut ca vrea să-l lovească): – Ar trebui să vă arestez şi să vă închid, a strigat, dar mi-e milă de părul dv. alb! Au venit Bensaude şi Hartmann. Mulţumită lor, viaţa suveranului a fost prelungită câteva luni; operat la timp şi fără cura de la Vichy, s-ar fi putut prelungi viaţa cu câţiva ani“, îşi încheie relatarea Eliza Brătianu.
   În documente manuscrise, cu file astăzi îngălbenite de timp, redactate în limba franceză, doctorul I. Mamulea, în interesul unei înţelegeri clare a stării bolnavului, dar şi intuind responsabilitatea istorică ce-i revenea, deschide, începând cu 6 decembrie 1926, un dosar medical. E ziua când regelui Ferdinand i se practică o colostomie stângă sub anestezie intrarahidiană. Operatori au fost profesorul Hartmann asistat de profesorii [Ernest] Juvara şi [Dimitrie] Gerota. Se obţine „din punct de vedere anatomic“ un anus artificial care a funcţionat şi – la data consemnărilor sale – „funcţiona de o manieră satisfăcătoare“. Din punct de vedere local, notează dr. Mamulea, în urma intervenţiei, secreţia muco-sanguinolentă, altădată abundentă, s-a redus la o cantitate mică de mucus incolor. Pofta de mâncare revine („d’une manière frappante“) şi, după câteva săptămâni, greutatea pacientului – care ajunsese la 54 kg – sporeşte la 60. Concomitent, starea generală se îmbunătăţeşte(„Paralèllement à l’amélioration des fonctions organiques, les forces, très éprouvées avant l’intervention, sont revenues, procurant au malade une disposition excellente“). Preoperator, cei şase medici curanţi şi consultanţi au fost de comun acord că operaţia radicală nu ar fi fost indicată, din pricina cvasiimobilităţii rectului; tratamentul însă va trebui continuat, fie cu raze X, fie prin aplicarea exterioară a radiului în doze mari. Date fiind însă inconvenientele unei astfel de terapii, medicii au fost de părere că ar trebui să se aştepte până când pacientul îşi va fi redobândit forţele afectate de suferinţă. La 29 ianuarie 1927, starea generală fiind apreciată ca îmbunătăţită iar examenele urinei şi sângelui fiind normale, doctorii Félix Sluys şi D. Severeanu încep iradieri cu aparatul de radiocurieterapie pus la dispoziţe de Societatea Belgiană de Radium. Tratamentul – însumând 39 de ore – ia sfârşit la 21 februarie 1927. Dr. Mamulea are astfel posibilitatea să noteze „les suites du traitement“: radioepidermită uşoară, vindecată, în câteva zile, după aplicarea de vaselină sterilă; scăderea numărului globulelor albe, eozinofilie, apariţia unor leucocite „anormale“; diminuarea marcată a apetitului, îndeosebi pentru carne; pierdere în greutate (59 kg); instalarea asteniei şi a unei nervozităţi generale („l’instalation d’un état d’asthénie et d’énervement général“). Doctorii F. Sluys şi D. Gerota, după examene repetate, descriu (la 23 februarie 1927) „l’état local“, reprodus ad litteram în jurnalul medical al dr. Mamulea. Conturul formaţiunii tumorale poate acum să fie bine delimitat, există părerea unei reduceri a volumului acesteia, „le pertuis central“ care nu putea fi găsit, poate fi penetrat: „Dans l’ensemble, nous avons l’impression d’une diminution de volume, d’une réduction de la tumeur dans son ensemble, d’un affaissement des bourgeons qui encombrent le pertuis (...)“. Doctorul D. Severeanu, care efectuează tuşeuri rectale repetate la diferite intervale de timp, raportează, de asemenea, diminuarea formaţiunii respective, care înainte aplicării radioterapiei avea dimensiunea „unei mandarine“, şi existenţa unui ţesut retractil, dur, nesângerând. Profesorul Gerota declară, la rândul său, că tumora a pierdut mai mult de trei sferturi  din volumul iniţial...
   Între timp, la 26 decembrie 1926, între profesorii D. Gerota şi E. Juvara apar animozităţi – consemnate de primul (dar de comun acord) într-un proces-verbal.
   „Subsemnatul, dr. Gerota, în calitate de chirurg consultant al M. Sale, găsesc că dl dr. Juvara, chirurgul consultant al M. Sale, face o greşeală de tratament prin faptul că Dsa nu dă nici o îngrijire capătului inferior al intestinului ce a rezultat în urma operaţiei de anus artificial, bazându-mă pe următoarele consideraţiuni: a) De oarece cercetând simptomele clinice pe care le-a avut Augustul Pacient înainte de operaţie, reese clar că afară de leziunea principală, există o iritaţiune şi o inflamaţiune adăugată, a rectului (cu toate că acest proces inflamatoriu a fost mult influenţat în bine, prin tratamentul local aplicat înainte de operaţie, de către dl dr. Mamulea); b) De oarece chiar examenul microscopic al tumorei a confirmat existenţa acestui proces inflamatoriu, supus leziunii neoplazice; c) De oarece chiar dupe operaţiunea de anus artificial, M.S. s’a plâns de mai multe ori că-l supără eliminarea prin anus a mucozităţilor abondente şi fetide pe care le-am constatat zilnic pe lengeria şi pansamentul anal, ceea ce probează că aceste fenomene inflamatorii persistă; d) De oarece, a priori, chiar principiul fundamental pentru care s’a făcut anusul artificial, a fost de a se pune neoplasmul la adăpost de orice infecţiune, deci, a fortiori se impunea combaterea acestei infecţiuni deja existente; e) Şi cu toate că, chiar înainte de operaţie, noi am discutat acest punct al îngrijirei postoperatorii şi chiar dl dr. Juvara remăsese fixat asupra unui tratament cu vaselină cu balsam peruvian, de injectat în intestinul inferior; f) Şi cu toate că chiar în primele zile dupe operaţia de anus, subsemnatul am insistat ca să se înceapă acest tratament, dar abia a opta zi am convins pe dl dr. Juvara ca să accepte şi să mă lase să scot cu o sondă mucozităţile abondente adunate în rect şi să spăl cu puţină apă sterilă această porţiune de intestin, contra părerei dlui medic consultant al M.S., dl dr. Romalo, care susţinea că conform indicaţiunei date de dl profesor Hartmann, rana canceroasă nu trebuie atinsă cu nimic nici chiar cu apă sterilă (Faptul că am făcut această spălătură inofensivă a atras după sine intervenţia M.S. Regina, care a decis ca atunci când există între noi divergenţă de păreri, să recurgem la sfaturile profesorului Cantacuzino); g) Mai mult încă, de oarece în ziua de 22 Dec., M. Sa s’a plâns din nou că-l supără mucozităţile rectale, am intervenit din nou pe lângă dl dr. Juvara şi i-am atras atenţiunea că nu numai că spălarea şi desinfectarea capătului inferior al intestinului este necesară, dar eu cred că se impunea chiar prepararea unui autovaccin din secreţiunile adunate în porţiunea inferioară a intestinului, vaccin care, injectat în acest intestin, ar fi putut favoriza în bine procesul inflamatoriu, în orice caz nu ar fi putut fi într’u nimic în rău. Şi deşi suntem în a 20 zi de la operaţiunea de anus, totuşi dl dr Juvara, ca chirurg curant, persistă în atitudinea sa de a nu da nici o îngrijire capătului inferior al intestinului, unde există neoplasmul.
   Bazându-mă pe consideraţiunile expuse mai sus, subsemnatul cred că această atitudine constitue o greşeală şi că, din contra, eu cred că (fără a întrebuinţa substanţe iritante, caustice sau excitante), acest tratament de îngrijire şi curăţire a leziunii trebuia făcut.“
   (Procesul-verbal, deşi încheiat „de comun acord de către cei doi colegi“, e semnat numai de Gerota. Am îndreptat micile greşeli de ortografie, lăsând nemodificate anumite expresii, inclusiv termeni medicali în uz cu opt decenii în urmă.)
   Profesorul D. Gerota, asistat de dr. I. Mamulea, efectuează o rectoscopie pacientului, la 16 martie 1927. Medicul Casei Regale notează opiniile sale privind starea locală – îmbunătăţită după tratamentul cu radiu – dar are rezerve în ceea ce priveşte evoluţia bolii: „j’ai l’impression que l’évolution de l’afféction a été peu modifiée“. Profesorii Gerota şi Severeanu, urmând indicaţiile date de dr. F. Sluys, introduc, la 16 martie, în lumenul tumorii, un tub de cauciuc conţinând radiu, fixat cu tampoane de vată, dar care va fi expulzat. A doua zi (17 martie), introduc şase ace, conţinând un total de 30 mg radiu, în vilozităţile scleroase, ace care, şi ele, vor fi, aproape imediat, eliminate. Nici un tratament local nu va mai fi încercat. Între 28 martie şi 8 aprilie, probabil pe fondul unei scăzute imunităţi, pacientul contractează o răceală(„une grippe“). În jurnalul medical, dr. I. Mamulea consemnează pas cu pas evoluţia acestei boli supraadăugate: febră, tuse chinuitoare, astenie, apoi focare multiple de bronhopneumonie, expectoraţii ruginii, cu prezenţa pneumococilor în spută şi în culturi: „L’état était très inquietant, mais le coeur et les reins remplissaient leurs fonctions d’une manière très encourageante“, încât febra diminuează, se instalează transpiraţii abundente, starea generală se îmbunătăţeşte şi bolnavul intră în convalescenţă. O convalescenţă însă penibilă, dominată de tuse persistentă, chinuitoare, tulburând somnul, de inapetenţă şi de scădere ponderală... Dr. Mamulea reţine de asemenea semne de bronşită cronică, de emfizem pulmonar, „a qui s’étaient ajoutés les signes d’un foyer de sclérose pulmonaire de la base droite, consécutive à une embolie pulmonaire, complication de la phlébite dont Sa Majesté a souffert il-y-a à peu près deux ans“. Neliniştitoare sunt acuzele de disconfort digestiv (gust amar), inapetenţă, meteorism, dureri abdominale, îndeosebi în hipocondrul drept (sic), dar şi constipaţie – uneori rezolvată prin administrarea de ulei de ricin. La palparea ficatului, la 27 mai, o constatare surpriză: depăşirea marginii inferioare a rebordului costal cu trei laturi de deget, dureri şi neregularităţi ale suprafeţei acestui organ...
   „Secretomania“ asupra sănătăţii conducătorilor statului era şi atunci, ca şi nu demult, la noi, în floare. În celebrele sale „Memorii. Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri (1871–1934)“ (ediţii de Stelian Neagoe, 1990–2003), Constantin Argetoianu, cunoscut om politic, diplomat, licenţiat în drept (şi medic, dar care nu a profesat), relatează că despre boala regelui a aflat întâmplător, dintr-o gazetă citită în tren. Regele – îşi aminteşte Argetoianu, pe atunci membru al guvernului, conţinutul ştirii din ziar – ar fi suferit o operaţie pentru „hemoroide“... La o reuniune, scrie mai departe memorialistul, „am întâlnit pe colegul meu Juvara şi l-am întrebat despre starea Regelui, pe care-l operase în septembrie – se spune de hemoroizi. Cerându-i amănunte asupra intervenţiei sale, Juvara m-a tras la o parte: – «Ce hemoroizi, mă? Ţie ţi-o spun, că eşti şi medic şi om politic, şi trebuie să o ştii, are un neoplasm intestinal...» – «Cum?» – «Un neoplasm intestinal, şi încă foarte înaintat. L-au găsit deja medicii francezi astă-vară la Paris şi l-au trimis la Vichy în loc să-l opereze...» – «Şi tu n-ai spus nimănui nimic, n-ai propus o intervenţie?» – «Să mă ferească Dumnezeu! Eu n-am fost chemat la consultaţie, am fost chemat să reduc nişte franje ale tumorii care jenau în rectum, atâta tot, şi m-am executat. Acum nu mai e operabil, s-a prins tot rectum-ul. De ce să vorbesc eu? De ce nu vorbeşte Romalo (sic), medicul lui curant, care ştie. Ţi-o spun ţie ca să-mi descarc conştiinţa, fiindcă văd că timpul trece şi nimeni nu se sinchiseşte de ziua de mâine...» – «Şi pronosticul tău?» – «Poate să mai ţie un an, poate şi mai puţin...»“. În această situaţie, Argetoianu caută să-l întâlnească pe Ionel I. C. Brătianu, căruia îi relatează discuţia cu profesorul Juvara. Uimit şi îngrijorat de absenţa oricărei informaţii de acest fel, mai ales că dispariţia neaşteptată a regelui ar fi fost cu risc pentru situaţia politică din acel moment, Brătianu promite să se intereseze şi – într-adevăr – vestea se confirmă. „Romalo n-a comunicat nimănui diagnoza bolii, pentru două motive, zice el. Primul, ca nu cumva să ajungă adevărul la urechile Regelui, al doilea ca să nu tulbure pregătirile Reginei pentru călătoria în America. Şi hotărâse să împărtăşească Guvernului secretul său, numai după înapoierea Reginei din America“, s-ar fi justificat medicul în faţa lui Ionel Brătianu, după cum relatează C. Argetoianu. Brătianu l-ar fi „scuturat violent“, deoarece nu avea dreptul să tăinuiască adevărata stare a suveranului şi l-a trimis de îndată să-i expună generalului Averescu cum stau lucrurile. („Memorii...“, vol. VIII, 1926–1930).
   În acest jurnal medical al dr. I. Mamulea3 nu am găsit însă descrierea evoluţiei bolii dusă până la ultimele zile ale suveranului. Într-o scrisoare către principele Carol (29 iulie 1927), regina Maria relata că „«Papa» slăbise în mod treptat, un fel de somnolenţă supraaccentuată se instalase de cinci zile. Slăbiciunea lui sporise atât de mult, încât nu se mai putea ridica din scaun, nu mai putea ridica un pahar sau să-şi ţină ochii deschişi, dar nu a fost niciodată inconştient! Se mai putea vorbi cu el, să i se spună diverse lucruri, dar foarte greu reuşea să mai zâmbească şi vorbea foarte puţin“.4 Regele Ferdinand – „Întregitorul“ – s-a stins, în braţele reginei Maria, la 20 iulie 1927 (castelul Pelişor, Sinaia; pe timpul zilei, agoniza într-un cort; i se organizase chiar şi o minusculă grădină montană). Au circulat zvonuri că regele ar fi decedat de fapt în 18 sau 19 iulie (N. Iorga, prinţul Nicolae)... Dar ştirea nu ar fi fost comunicată oficial, aşteptându-se, mai întâi, să se constituie legal Parlamentului liberal; în caz contrar, ar fi trebuit convocat vechiul Parlament, dominat de Partidul Poporului. Nu am competenţa şi nici nu e locul, în acest context, pentru consideraţii politice; ele sunt domeniul istoricilor. Profesorul D. Severeanu arată, în amintirile sale (care cuprind perioada 1853–1929), că „descoperirea bolii a fost întârziată, tumoarea ocupa o regiune a intestinului foarte dificil de a fi îngrijită şi nici nu se putea opera. (...) Ţara a pierdut pe marele rege Ferdinand, acela care a luat parte la cel mai crâncen război al lumii“. Profesorul Severeanu a trecut în eternitate în 1930; nu avea cum să ştie ce urgie criminală urma să se abată, peste doar un deceniu, asupra Europei – şi nu numai.
 
1Dr. Raoul Bensaude (1866–1938), medic la spitalul parizian Saint-Antoine, este autorul – încă din 1919 – al unui tratat de endoscopie recto-colonică: Rectoscopie/Sigmoïdoscopie, cu ilustraţii alb/negru şi color, carte apărută la Masson et Co., Éditeurs. Mai ales pentru partea clinică şi pentru semnalarea erorilor frecvente de diagnostic, observate de autor după o îndelungată practică, acest vechi tratat poate fi încă util.
2Henri Albert Hartmann (1860–1952), celebru chirurg francez, specializat în chirurgia tubului digestiv. A fost preşedinte al Academiei de Medicină (1936) şi Mare Ofiţer al Legiunii de Onoare.
3Mapă cu protocoale, procesele-verbale, corespondenţă şi analize clinice privind boala Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, 1926–1927, provenind de la dr. I. Mamulea. Biblioteca documentară de istoria medicinii, Bucureşti, nr. inv. 50.039.
4După Mihaela Cristina Verzea, Regina Maria – Fostul principe Carol. Corespondenţă din perioada regenţei. Magazin Istoric, septembrie 2008, pp. 50–53.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.