Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  EDUCAȚIE

BOLI INFECŢIOASE PEDIATRICE – date în premieră şi actualităţi de larg interes –

Viața Medicală
Dr. Aurel F. MARIN miercuri, 12 decembrie 2012

Sub egida Societăţii Europene de Boli Infecţioase Pediatrice (ESPID), Braşovul a fost din nou gazda cursului de vaccinologie şi antibioticoterapie organizat în Aula mare a Universităţii „Transilvania“. „Capul de afiş“, anul acesta, l-au ţinut prezentările vizând infecţia pneumococică, cu detalii privind serotipurile circulante în România. O relatare amplă semnează dr. Aurel F. Marin.

Continuând buna tradiţie a anilor anteriori, Braşovul a găzduit, în perioada 16–17 noiembrie 2012, un nou program educaţional organizat sub egida Societăţii Europene de Boli Infecţioase Pediatrice (ESPID), a Universităţii „Transilvania“ din Braşov şi a Facultăţii de Ştiinţe pentru Sănătate din cadrul Universităţii „Ben Gurion“ din Negev (Beer Şeva, Israel).
Al patrulea Curs est-european şi mediteranean de boli infecţioase pediatrice şi al cincilea curs ESPID au oferit participanţilor – medici pediatri, neonatologi, infecţionişti, epidemiologi, dar şi medici de familie, cărora li s-au adăugat numeroşi studenţi şi tineri absolvenţi – un program bogat şi variat, cu noutăţi şi actualizări ale unora din temele abordate în anii precedenţi.
Programul coordonat de dr. Oana Falup-Pecurariu (Braşov) a beneficiat de prezenţa unor valoroşi lectori internaţionali, din Israel, Spania, Finlanda, Taiwan, Italia, Germania şi Ungaria, cărora li s-au alăturat universitari din centre precum Iaşi, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova şi, desigur, Braşov.
Ne-am propus să prezentăm, în cele ce urmează, o sinteză a principalelor lucrări prezentate, considerându-le de un larg interes pentru cititorii noştri, prin perspectiva pe care o oferă în abordarea imunizării cu noile vaccinuri disponibile, dar şi a antibioticoterapiei şi a rezistenţei la antibiotice.

Infecţia pneumococică

   Deloc întâmplător, numeroase prezentări susţinute la Braşov s-au concentrat asupra unor aspecte variate ale infecţiei cu Streptococcus pneumoniae, de la portaj la otita medie şi infecţiile pneumococice invazive. Un punct important l-a constituit şi experienţa diverselor ţări în vaccinarea antipneumococică, care modifică abordarea terapeutică directă, devenită dificilă prin rezistenţa crescută la antibiotice, într-una preventivă.
   Dr. Mészner Zsófia (Budapesta), director general al Institutului Naţional pentru Sănătatea Copilului, a prezentat introducerea vaccinurilor antipneumococice conjugate în programul naţional de imunizare din Ungaria. Astfel, în 2006, ministerul maghiar al sănătăţii a acceptat şi publicat ghidul pentru prevenţia bolii pneu­mo­cocice, redactat de comisia de boli infecţioase. Acesta a fost actualizat apoi în 2008, când progra­mul naţional de vaccinare a inclus, pentru copiii cu vârsta cuprinsă între două şi 24 de luni, vaccinul antipneu­mococic conjugat heptavalent (PCV 7), în schema 3 + 1 (câte o doză la două, patru şi şase luni, urmate de a patra doză între 12 şi 15 luni). Înrolarea în program a fost voluntară, costurile fiind suportate integral de stat, pentru grupul-ţintă. Un an mai târziu, pe baza dovezilor existente, schema de vaccinare a fost redusă la 2 + 1 (prin eliminarea dozei de la vârsta de şase luni). Tot atunci, acoperirea vaccinală a atins 90% la copiii cu vârsta sub 2 ani. Începând din 2010, PCV 7 a fost treptat înlocuit cu PCV 13. Concomitent cu cam­pania de imunizare, a fost iniţiată o supra­veghere activă a infec­ţiilor cu pneumococ, în special la cazurile de boală invazivă. După serotipare, s-a observat că, pentru perioada 2008–2012, s-a înregistrat o tendinţă de schimbare a serotipurilor implicate în boala pneumococică invazivă. Astfel, dacă în 2008, din 47 de prelevate cercetate, peste 50% puteau fi prevenite prin PCV 7, în 2012, din 116 probe, doar în circa 15% din cazuri mai erau implicate cele şapte tulpini cu care se făcuse vaccinarea. Pentru PCV 10, de la peste 60% în 2008, s-a ajuns la mai puţin de 30% în 2012, iar tendinţa pare să se aplice şi în cazul PCV 13 (80% în 2008, puţin peste 60% în 2012). Explicaţia rezidă în tendinţa naturală a tulpinilor pneumococice necuprinse în vaccinurile conjugate de a le substitui pe cele pentru care se face imunizare. Chiar şi aşa, Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă ferm includerea vaccinului antipneumococic conjugat în programele naţionale de imunizare a copiilor, pentru a reduce incidenţa formelor invazive de boală, conco­mitent cu o reducere globală semnificativă a internărilor pentru pneumonie. Din datele colectate până acum în Ungaria, în urma experienţei cu vaccinurile PCV 7 şi PCV 13, s-au înregistrat deja beneficii prin reducerea cazurilor de meningită pneumococică, iar circulaţia tulpinilor vaccinale s-a redus (marcat pentru PCV 7, uşor pentru PCV 13).
   Am aşteptat cu deosebit interes prezentarea susţinută de conf. dr. Alexandru Rafila, de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. dr. Matei Balş“, deoarece a prezentat rezultatele parţiale ale cercetării prevalenţei serotipurilor de Streptococcus pneumoniae la purtătorii din ţara noastră, precum şi modelul rezistenţei la antibiotice înregistrate la tulpinile identificate. Studiul a descris 265 de tulpini pneumo­cocice izolate anul acesta de la copii purtători, cu vârsta de 1–5 ani. Tulpinile de pneumococ izolate au fost apoi testate pentru sensibilitate la peni­cilină, eritro­mi­cină, clin­da­micină, tetraciclină, moxifloxa­cină, vanco­micină şi cotrimoxazol. Serotipurile identifi­cate, pentru cele 265 de tulpini, au fost: 6 (32,83%), 19 (32,45%), 14 (7,55%), 23 (6,04%), 15 (3,77%), 3 (3,02%) şi altele (14,33%). Dintre acestea din urmă, au fost identificate serotipurile 9, 10, 12, 5, 7, 11, 17 şi 20, iar 26 de tulpini nu au putut fi serotipate. În ceea ce priveşte serotipurile 6 şi 19, subserotiparea a relevat, pentru serotipul 6, 40% 6B, 27% 6A şi 33% 6 non-A, non-B; pentru serotipul 19: 51% 19F, 19% 19A, 30% 19 non-A, non-B. Rezistenţa la antibiotice înregistrată de acest studiu a fost de peste 57% (pentru toate tulpinile) la eritromicină, clindamicină, tetraciclină şi cotrimoxazol, cele mai multe tulpini fiind rezistente concomitent la toate cele patru antibiotice. La penicilină, rezistenţa a fost de 23,9% pentru forma orală şi de doar 3,3% pentru cea administrată parenteral. Nicio tulpină din acest studiu nu a fost rezistentă la moxifloxacină sau vancomicină.
   În Taiwan, vaccinurile pneumococice conjugate au fost introduse începând cu 2006 (PCV 7), după cum am aflat de la prof. dr. Cheng-Hsun Chiu, de la Universitatea Chang Gung. În 2009, Taiwanul a aprobat utilizarea PCV 10, iar din 2011, PCV 13 a înlocuit PCV 7. Până în prezent, aceste vaccinuri nu au fost introduse în programul naţional de imunizare, însă PCV a fost furnizat gratuit pentru copiii cu risc crescut şi cei din familiile cu venituri scăzute, cu vârsta sub 5 ani. Acoperirea vaccinală din prezent este estimată la circa 30%, pentru copiii până la 5 ani. Un studiu realizat în 2007, în întreaga insulă, a făcut ca în anul următor boala pneumococică invazivă să intre pe lista celor cu decla­rare obligatorie, inci­denţa înregistrată fiind de 14,7 la 100.000 de copii cu vârsta sub 5 ani, în vreme ce mortalitatea prin infecţiile invazive pneumococice a fost de 2,9% la copiii afectaţi, cu vârsta sub 2 ani. La copiii sub 5 ani, cele mai frecvente boli pneumococice invazive înregistrate au fost pneumonia sau empiemul cu bacteriemie, bacteriemia izolată şi meningita. Dat fiind că vaccinarea antipneumo­cocică din Taiwan s-a făcut cu precădere prin cumpărarea vaccinului, acoperirea vaccinală scăzută nu a arătat nicio reducere semnificativă a poverii bolii invazive de-a lungul timpului. A crescut în schimb prevalenţa serotipului 19A sub PCV 7, înainte de introducerea PCV 13. Aceeaşi tendinţă a fost înregistrată şi în alte state din Asia, cel mai probabil în urma abuzului de antibiotice. Concluzia profesorului taiwanez a fost că estimările privind mortalitatea şi antibioticorezistenţa în creştere justifică introducerea imunizării de rutină a copiilor cu PCV 13, în ţara sa.
   Dr. Oana Falup-Pecurariu, de la Universitatea „Transilvania“ din Braşov, a prezentat rezultatele unui studiu vizând caracteristicile microbiologice şi acoperirea vaccinală cu PCV în otita medie acută la copiii sub 5 ani din regiunea Braşov, în perioada 2009–2011. Serotipurile pneumococice cercetate (39) au fost 19F (26%), 6B (18%), 14 (15%), 23F (15%) şi 19A (8%). Din acestea, 90% sunt acoperite de PCV 13 şi 77% de PCV 10.

Antibioticoterapia

   Cum era firesc, unul din subiectele larg dezbătute a vizat utilizarea antibioticelor în pediatrie. Rezistenţa apărută prin administrarea „liberă“ a făcut ca antibiotice tot mai noi, mai puternice, dar şi mai scumpe să fie necesare, în vreme ce antibioticele uzuale sunt tot mai rar folosite şi deseori neindicate.
  La tratamentul cu antibiotice din otita medie s-a referit prof. dr. Ron Dagan, directorul diviziei de boli infecţioase pediatrice din cadrul departamentului de pediatrie al Centrului Medical Soroka din Beer Şeva (Israel), fost pre­şedinte al societăţilor europeană (ESPID) şi mondială (WSPID) de boli infecţioase pedia­trice, preşedinte ono­rific al cursului de la Braşov. Încercând să lămu­rească unele din contro­versele privind tratamentul cu anti­biotice în otita medie, dar şi evaluarea efi­cienţei acestuia, pro­fe­sorul Dagan a punctat câteva din aspectele ce trebuie avute în vedere: nu toate cazurile de otită medie reprezintă ace­eaşi formă de boală şi nu au neapărat aceeaşi patogeneză; evoluţia naturală a bolii arată că, în cazurile cu infecţii recurente, care nu răspund la tratament, sunt implicate mai multe specii bacteriene, formarea biofilmului şi afectarea bilaterală. Este însă nevoie de noi definiţii ale otitei medii, care să diferenţieze mai clar formele acute de cele recurente, non-responsive şi cronice.
   Prof. dr. Cheng-Hsun Chiu a prezentat un interesant sistem computerizat de aprobare a administrării de antibiotice în cadrul unui centru medical cu 3.500 de paturi, din nordul Taiwanului. Astfel, orice prescripţie de antibiotice trebuia confirmată de medicul infecţionist în 48 de ore de la iniţierea tratamentului, în mod contrar administrarea fiind întreruptă automat de farmacia spitalului.

Copiii şi gripa

   Prof. asoc. dr. Terho Heikkinen, de la Universitatea din Turku (Finlanda), membru al boardului ESPID, a încercat să găsească un răspuns la întrebarea controversată: „Ar trebui să fie vaccinaţi copiii împotriva gripei?“. Numeroase dovezi desprinse din mai multe studii clinice desfăşurate în diverse ţări şi în sezoane diferite demonstrează că gripa la copil reprezintă o povară pentru sistemele de sănătate. În sezonul epidemic, anual, ratele de infecţie sunt constant maxime la copii. Impactul clinic al gripei nu se limitează la infecţia virală a tractului respirator, întrucât gripa se complică frecvent cu infecţii bacteriene şi, ocazional, şi alte organe sau sisteme pot fi afectate. Cea mai frecventă complicaţie a gripei la copil este reprezentată de otita medie acută, care apare la 40% din copiii cu infecţie gripală şi cu vârsta sub 3 ani. Deşi vasta majoritate a copiilor cu gripă se tratează ambulatoriu, nou-născuţii şi sugarii sunt frecvent spitalizaţi pentru bolile asociate infecţiei gripale. În plus, copiii constituie şi un vector-cheie al infecţiei, în comunitate.
   Cunoştinţele acumulate despre gripa la copil au dus la discuţii privind necesitatea unei vaccinări antigripale cât mai largi a copiilor. În SUA, imunizarea copiilor este recomandată începând cu 2003, politica americană actuală vizând vaccinarea universală a copiilor mai mari de şase luni. În Europa, cu câteva excepţii, imunizarea antigripală este recomandată doar pentru copiii cu diverse afecţiuni. Cu toate acestea, potenţiala extindere a recomandărilor este discutată deja de numeroase ţări; recent, comitetul britanic pentru vaccinare a recomandat imunizarea antigripală a tuturor copiilor de vârstă şcolară. În fine, profesorul finlandez a prezentat date privind eficienţa vaccinurilor antigripale la copil, dar şi raportul cost/eficienţă al vaccinării universale.

Infecţiile şi astmul

   Nu se cunoaşte cu exactitate incidenţa infecţiilor bacteriene în exacerbările astmului, cele mai multe cercetări nereuşind să găsească o relaţie cauză–efect. Chiar şi aşa, mai multe mecanisme au fost propuse pentru a explica implicarea infecţiilor bacteriene în exacerbările din astm.
   Streptococcus pneumoniae şi Haemophilus influenzae sunt, conform prelegerii susţinute de prof. dr. Evelina Moraru (Iaşi), bacteriile cel mai frecvent izolate în infecţiile de tract respirator superior, la pacienţii cu astm (53–75%). În infecţiile de tract respi­rator inferior, tulpinile izolate de la circa 75% din pacienţii cu exacer­bări ale astmului sunt Moraxella catarrhalis şi Mycoplasma pneumo­niae. Cercetările recen­te au arătat chiar o le­gătură între wheezingul la copii şi infecţiile cuMycoplasma pneumo­niae şi Chlamydophila pneumoniae. Mecanis­mul patogenic al infec­ţiei bacteriene în astm are legătură cu hiper­sen­sibilitatea la IgE şi cu răspunsul inflamator tip Th2 indus local. Nivelurile de interleukine 4 şi 5 sunt crescute la pacienţii cu astm, în vreme ce producţia de interferon gamma este normală sau scăzută. Din punctul de vedere al tratamentului, macrolidele sunt utile în exacerbările astmului, pentru efectul lor imunomodulator, adăugat celui antibacterian.
   Acelaşi subiect a fost abordat şi de conf. dr. Cristian Gheonea, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, de data aceasta lectorul concentrându-se pe legătura dintre astm şi infecţiile virale, în special cu virusul sinciţial respirator, fără a o omite pe cea dintre boală şi infecţiile bacteriene.

Rujeola

   Dr. Mioara Matei a prezentat o lucrare pregătită de catedra de epidemiologie a UMF „Gr. T. Popa“ Iaşi (prof. dr. Doina Azoicăi), privind strategiile de vaccinare şi eliminare a rujeolei. Deşi se încearcă eradicarea acestei boli, rujeola continuă să fie o problemă de sănătate publică, prin tendinţa la infecţii reemergente şi epidemii. Date fiind dificultăţile de obţinere a unei acoperiri vaccinale de peste 95%, prin administrarea a cel puţin două doze de vaccin antirujeolic, numărul de cazuri de infecţie nu scade, aşa cum îşi doresc autorităţile de sănătate publică. În 2010, în lume, rujeola a făcut 139.300 de victime, în principal copii cu vârsta sub 5 ani. În Europa, anul trecut s-au înregistrat peste 30.000 de cazuri noi (de patru ori mai multe decât în 2008 şi 2009). Ţara noastră stă, de altfel, prost la acest capitol, cele 4.189 de cazuri din 2011 situându-ne într-un nedorit „top 5“ european, alături de Franţa, Italia, Spania şi Germania (în total 90% din cazurile din Europa). Întrucât rujeola este o boală cu evoluţie severă, în special la copilul mic, vaccinarea rămâne cea mai eficientă metodă de protecţie, astfel încât acoperirea vaccinală cât mai aproape de ţinta propusă este singura soluţie pentru eliminarea bolii.

Ghiduri diagnostice şi terapeutice

   O interesantă prezentare generală despre utilizarea ghidurilor clinice de tratament în bolile infecţioase pediatrice a susţinut prof. dr. Eugen Leibovitz, de la Universitatea „Ben Gurion“ din Negev (Beer Şeva, Israel). Ghidurile clinice sunt documente dezvoltate sistematic, pentru a-i ajuta pe medici şi pacienţi să ia cele mai bune decizii în situaţii clinice specifice. Rata de publicare şi actualizare a acestor instrumente de practică s-a accelerat semnificativ în ultimele două decade, reflectând popularitatea tot mai mare a medicinii bazate pe dovezi şi nevoia de a sintetiza şi disemina dovezile eficienţei intervenţiilor de sănătate. Scopurile ghidurilor includ, în principal, următoarele: obţinerea unor rezultate cât mai bune; reducerea diferenţelor inutile din practică; ameliorarea raportului cost/eficienţă al îngrijirilor de sănătate; sinteza practică a unor volume mari de informaţie ştiinţifică; codificarea unui model optim de practică, în scopuri educaţionale.
   Dr. Tobias Tenenbaum, de la Universitatea de Medicină din Mannheim (Germania) a prezentat o schemă de diagnostic şi tratament în meningita la copil. Pe lângă tratamentul cu antibiotice, terapia suportivă este larg utilizată, inclusiv administrarea de dexametazonă. Cu toate că administrarea dexametazonei poate preveni o deteriorare semnificativă a auzului în meningita cu Haemophilus influenzae, efectele nu sunt benefice în meningita pneumococică. În plus, este nevoie de efectuarea unor investigaţii diagnostice (precum dozarea procal­cito­ninei) pentru a deosebi între meningita bacteriană acută şi cea aseptică. Efectuarea con­sec­ventă a puncţiei lom­bare, cu însă­mân­ţarea pe mediu de cultură, rămâne princi­pala manevră diag­nos­tică în meningitele copilului.

Tuberculoza

   Epidemiologia şi diag­nosticul tuber­culozei la copil au fost abordate didactic de prof. dr. Mircea Nanulescu (Cluj-Napoca), fost preşedinte al secţiunii de pneumologie pediatrică a Societăţii Române de Pnemologie şi actual vicepreşedinte al Societăţii Române de Pediatrie. Boala continuă să aibă o incidenţă mare în ţara noastră, inclusiv în populaţia pediatrică. Astfel, în 2011, incidenţa la copii a fost de 23,8%ooo, cu 74 de cazuri grave (infecţii severe) şi opt decese. Diagnosticul tuberculozei este dificil, deoarece identificarea bacteriilor în spută este rară (vizualizarea bacililor acid-alcoolo-rezistenţi sau pozitivarea culturilor). Suspiciunea de tuberculoză la copil se bazează pe următoarele criterii: copil bolnav intrat în contact cu un caz confirmat; pierdere în greutate de peste 10%; febră şi tuse timp de mai mult de patru săptămâni; adenopatii superficiale nedureroase. Diagnosticul de probabilitate asociază, în plus, hiperergia la tuberculina administrată intradermic, aspectul radiologic sugestiv (adenopatie hilară), rezultat pozitiv microbiologic pentru BAAR; răspuns favorabil la tuberculostatice.
   Un subiect de mare interes pentru audienţă a fost legat de vaccinarea BCG, faţă de care există deja, în Europa, rezerve. Recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii sunt ca vaccinarea BCG să fie universală în ţările în care prevalenţa infecţiei depăşeşte 20%ooo, în timp ce ţările cu incidenţă mai redusă a tuberculozei sunt încurajate să adopte vaccinarea selectivă a grupurilor cu risc crescut. Prezentarea s-a încheiat cu o sesiune prelungită de întrebări adresate de audienţă, dat fiind numărul crescut de reacţii secundare înregistrat în teritoriu la vaccinarea BCG. S-au făcut precizări utile privind atitudinea optimă ce trebuie urmată în cazul apariţiei de adenopatii axilar postvaccinale.

VSR, virusuri emergente şi vaccinuri

   Virusul sinciţial respirator (VSR) – subiectul unei prelegeri susţinute de dr. Javier Diez-Domingo (Valencia, Spania) – este ubicuitar şi afectează precoce populaţia pediatrică, remarcându-se ca o importantă cauză de infecţii severe ale tractului respirator inferior la copii, dar şi la vârstnici sau la persoanele imunodeprimate. VSR este un virus ARN cu anvelopă, nesegmentat, clasificat în familia Paramyxoviridae. Particular pentru acest virus este faptul că infecţiile apar încă de la vârste foarte mici, vârful internărilor cauzate de VSR situându-se la vârste de două-trei luni. De asemenea, VSR are abilitatea de a cauza reinfecţii simptomatice de-a lungul vieţii, în absenţa unor modificări antigenice semnificative. După un eşec răsunător în anii ’60 ai secolului trecut, încercările actuale de punere la punct a unui vaccin anti-VSR sunt încă în fazele preclinice şi clinice precoce, ceea ce înseamnă că infecţia cu virusul sinciţial respirator rămâne o provocare pentru medicii neonatologi, pediatri şi infecţionişti.
   Despre infecţiile cu virusuri respiratorii emergente a vorbit dr. Claudia Tagliabue, din colectivul milanez condus de prof. dr. Susana Esposito. Plecând de la nevoia de a obţine informaţii detaliate asupra etiologiei infecţiilor respiratorii virale, grupul italian a condus un interesant studiu prin care a realizat diagnosticul rapid al infecţiilor virale prezente în populaţia pediatrică.

Infecţia cu neutropenie

   Subiect mai rar abordat, infecţiile apărute la pacienţi cu neutropenie indusă de tratamente oncologice sunt principala cauză de febră în acest subgrup. Incidenţa bacte­rie­miei la pacienţii cu febră şi neutropenie este mare (10–30%), iar tratamentul trebuie iniţiat prompt şi susţinut. Înainte de sta­bilirea unor reguli empirice de tratament, mortalitatea în aceste situaţii era foarte mare, de până la 80%, în special ca urmare a infecţiilor cu bacterii Gram-negative (în prin­cipal, Pseudomonas aeru­gi­nosa). Tratamentul pre­coce cu antibiotice cu spectru larg administrate intravenos a dus la o scădere spectaculoasă a ratei deceselor, până la 1–3%. Medicaţia de primă intenţie în cazurile de febră cu neutropenie include combinaţia piperacilină-tazobactam, cefepima şi meropenemul. De asemenea, trebuie avută în vedere şi posibilitatea unei infecţii fungice cu Candida spp. sau Aspergilus spp., ceea ce implică şi administrarea unei terapii specifice antifungice. Subiectul a fost amplu dezvoltat de prof. asoc. dr. David Greenberg, de la Universitatea „Ben Gurion“ din Negev (Beer Şeva, Israel).
   Mai amintim, pe scurt, dintre subiectele abordate în cadrul cursului ESPID de la Braşov de anul acesta: pneumonia comunitară pediatrică (dr. Claudia Tagliabue, Milano); rolul virusurilor în otita medie (prof. asoc. dr. Terho Heikkinen, Turku); fibroza chistică cu infecţie pulmonară persistentă – prezentare de caz (dr. Laura Bozomitu şi colab., Iaşi); gastroenterita acută cu rotavirus (dr. Luminiţa Marin, Bucureşti); infecţiile de tract urinar la copii (prof. dr. Eugen Leibovitz, Israel).
   Remarcăm, în plus faţă de ediţiile anterioare, prezenţa unei consistente sesiuni de postere, ai cărei premianţi vor beneficia de o bursă de participare la viitorul congres ESPID, dar şi de un abonament la revista societăţii. Premiul întâi a fost obţinut de un poster realizat de dr. M. Sabou şi colab. (Cluj-Napoca), cu tema: „Sepsisul şi sespsisul sever asociate cu rujeola la copil“.

Foto: APStudio

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.