Sunt de mult cunoscute și studiate morțile
subite apărute în timpul exercițiilor fizice, cu atât mai surprinzătoare cu cât
apar la atleți de vârstă tânără, de cele mai multe ori asimptomatici și fără o
istorie documentată a unor condiții latente, care să îi plaseze într-o
categorie de risc. La cei cu vârsta sub 40 de ani, în capul listei de factori
etiologici se situează cardiomiopatia hipertrofică, urmată de anomaliile
coronariene congenitale, prolapsul de valvă mitrală, stenoza aortică, aritmiile
maligne, displazia aritmogenă de ventricul drept, embolia pulmonară și anemia
de tip sickle-cell. După 40 de ani, cea mai frecventă cauză de moarte
subită în timpul exercițiului fizic este ischemia miocardică acută, prin
trombus coronarian, disecție acută de arteră coronară, mai rar embolie
coronariană, urmată de aritmii. Dar aceste afecțiuni, înnăscute sau dobândite,
preced accidentul acut; ele există fără a afecta, până la un moment,
performanța sportivă a subiectului.
Complet diferite sunt situațiile în care
îmbolnăvirea cardiovasculară este atribuită efortului fizic însuși. Concepția
generală este că viața activă, cu practicarea regulată a exercițiilor fizice,
este calea pentru asigurarea unei sănătăți durabile. Când doctorii sunt
întrebați de pacienții lor de ce nivel trebuie să fie exercițiile practicate,
răspunsul este cel mai adesea legat de minimul util în asigurarea beneficiului
cardiovascular. Sunt tot felul de formule: exerciții pentru minimum 30 de
minute pe zi, exerciții în cinci zile pe săptămână cu minimum 10 km de mers,
exerciții cardio pentru 30 de minute plus mers activ pentru 1–2 km de trei ori
pe săptămână și multe altele. Aceste recomandări se bazează pe cunoștințe mai
mult empirice, sau pe studierea pe grupuri mici de pacienți a efectelor
favorabile ale activității: menținerea unei tensiuni arteriale ideale,
prevenirea obezității, normalizarea lipidelor plasmatice etc.
În stabilirea volumului de efort, se mai
folosește recomandarea „cu cât mai mult, cu atât mai bine“. Dacă există
preveniri de rutină, ele sunt cel mai des legate de avertizarea de a nu face
eforturi prea mari, care să pericliteze starea articulațiilor. Această
concepție a primit de curând o lovitură puternică din partea unor cercetători
britanici, care au comunicat la Congresul Societății europene de cardiologie
din august 2015 rezultate surprinzătoare (Merghani A, Alakif K, Patel K et al. The relationship between
the dose of exercise and coronary artery calcifications in veteran athletes. Eur
H J 2015; 36 abstr suppl 518–519).
Prezența calcificărilor coronariene,
depistate prin cinetomografie computerizată rapidă cu contrast intravenos, este
un criteriu de boală coronariană avansată, de obicei multivasculară.
Cercetătorii englezi au comparat două loturi: unul de 169 de pacienți care
practicaseră pentru vreme îndelungată exercițiile foarte intense și de volum
ridicat și altul de 171 de subiecți moderat sedentari. Cei activi practicau, în
medie, 35 de mile de cros sau 150 km de ciclism pe săptămână. Toți cei studiați
erau asimptomatici.
Folosind cineangiotomografia computerizată,
investigatorii au depistat calcificări minore, sau lipsa calcificărilor la
subiecții care practicaseră exercițiul fizic cu moderație și calcificări
extensive la cei care se supuneau activității fizice intense și prelungite. Mai
multe explicații au fost avansate de cei care au analizat rezultatele.
În timpul exercițiilor fizice fiziologice,
se înregistrează o creștere moderată a tensiunii arteriale sistolice, asociată
cu o scădere a presiunii diastolice, ultima fiind explicată prin vasodilatația
periferică. Efortul intens se asociază cu o hipertensiune arterială
semnificativă, care, când se prelungește pentru câteva ore, supune întreg
sistemul vascular, inclusiv sectorul coronarian, la un stres major al peretelui
vascular. Un astfel de efect este capabil să genereze inflamație, a cărei
cicatrizare este întotdeauna producătoare de depunere de calciu.
De asemenea, la efortul maximal se pun în
funcțiune multiple mecanisme hormonale, cum ar fi creșterea persistentă a
catecolaminelor și stimularea hormonului paratiroidian, primele fiind
responsabile de stresul parietal al vaselor sanguine, al doilea facilitând
formarea de calcificări. Rezultatele echipei de la St. George
University, ca și ale altor autori, aduc o modificare importantă în strategia
protecției cardiovasculare, arătând că, dincolo de un anumit punct,
intensitatea și volumul exercițiilor fizice pot îmbolnăvi sistemul coronarian,
în loc să-l protejeze.
