Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

Cât ne costă durerea cronică

 Durerea este inerentă vieţii. Legată indisolubil de conştiinţă, este o experienţă împărtăşită de toate fiinţele vii cu un sistem nervos complex. Pentru strămoşii noştri, ale căror vieţi erau permanent puse în pericol, durerea reprezenta un avantaj evolutiv, semnalând necesitatea de a se depărta de sursa ei imediată. Însă evoluţia nu a reuşit să ţină pasul cu progresele biomedicale şi tehnologice, permiţându-i durerii cronice (adică acea durere care persistă dincolo de o lezare sau o afecţiune acută) să devină o maladie în sine.
Nu se poate vorbi despre o supraapreciere a impactului social al durerii cronice. Conform Institutului American de Medicină, una din trei persoane suferă de durere cronică – ceea ce depăşeşte numărul celor afectate de boli cardiace, cancer şi diabet luate împreună. Durerea este principala cauză a dizabilităţii, în special durerea de spate, în rândul persoanelor sub 45 de ani, şi durerea articulară, la persoanele mai în vârstă. Numai în Statele Unite managementul dureri cronice are costuri anuale de peste 600 de miliarde de dolari.
Durerea poate fi clasificată în funcţie de o varietate de factori, printre care durata şi localizarea. Însă cea mai utilă categorisire se bazează pe mecanismul de manifestare. Durerea nociceptivă, care apare în urma lezării ţesutului non-nervos, este percepută atunci când, de exemplu, o persoană îşi suceşte glezna. Artrita este un exemplu de durere nociceptivă cronică. În comparaţie, durerea neuropatică apare după ce o leziune sau o boală afectează sistemul nervos. Distrugerea nervoasă cauzată de diabet (neuropatia diabetică) şi durerea persistentă în urma manifestării zonei zoster (nevralgia postherpetică) sunt printre cele mai frecvente cauze.
 Durerea cronică este dificil de tratat. Chiar şi cele mai eficace medicamente nu asigură decât o slabă atenuare a durerii şi numai pentru un număr redus de pacienţi. Acest lucru poate fi explicat, în parte, prin natura subiectivă a durerii, dar şi prin faptul că sursa poate fi dificil de identificat cu precizie.
Deşi specialiştii în neuroştiinţe deţin calificarea necesară pentru a studia durerea, modelele animale nu reuşesc să explice componenta sa „afectiv-motivaţională” – respectiv caracteristicile emoţionale, cognitive şi contextuale ale durerii. De altfel, indicatorii fiziologici au un impact mai redus asupra prognosticului unui pacient în urma unei leziuni traumatice decât factorii psiho-sociali, cum ar fi depresia şi capacitatea redusă de adaptare. Problema este că evaluările subiective sunt mult mai greu de studiat – ceea ce, în parte, se datorează faptului că sunt asociate cu rate ridicate de răspuns placebo.
Aşteptările nerealiste exacerbează aceste impedimente psihologice ale progresului. Într-o eră caracterizată de instantaneitate, oamenii se aşteaptă ca simptomele să dispară imediat, ceea ce este greu de obţinut atunci când vine vorba despre durerea cronică.
De exemplu, cea mai bună modalitate de diminuare a durerii dorsale şi cervicale este adesea exerciţiul fizic, tratându-se în paralel factorii de la sursa problemei, cum ar fi obezitatea. Însă puţini oameni sunt dispuşi să investească timpul şi să depună efortul cerute de un astfel de plan terapeutic. Preferă, mai degrabă, o injecţie, o intervenţie chirurgicală sau un medicament. Atunci când li se spune că nu există nicio soluţie reparatorie instantanee, devin descurajaţi, periclitându-şi chiar mai mult recuperarea ulterioară.
Şi mai rău, oamenii sunt bombardaţi cu informaţii – adesea, greşite – prin intermediul televiziunii, internetului şi a altor mijloace de marketing direct. Acestea alimentează concepţiile greşite şi, de multe ori, le oferă oamenilor speranţe false privind tipul şi gradul de ameliorare pe care un anumit medicament sau tratament le poate asigura.
Nici măcar medicii nu sunt imuni la aceste influenţe, ba în unele cazuri chiar ei sunt responsabili de creşterea subiectivităţii. De exemplu, s-a arătat că studiile care documentează eficienţa injecţiilor epidurale cu steroizi pentru tratarea durerii dorsale au de trei ori mai multe şanse de a genera rezultate pozitive dacă sunt derulate de medicii care administrează în mod obişnuit aceste injecţii.
Stimulentele financiare au intensificat problema, ducând la unele tendinţe alarmante. În ultimii zece ani, numărul procedurilor aplicate, al intervenţiilor chirurgicale efectuate şi al opioidelor prescrise cu scopul de a ameliora durerea cronică au crescut dramatic, ceea ce a dus la creşteri semnificative ale cheltuielilor cu sănătatea, fără a reuşi să combată răspândirea cazurilor de durere cronică sau înmulţirea solicitărilor de acordare a ajutoarelor de invaliditate.
 Acest lucru este deosebit de problematic în acele ţări în care asigurarea serviciilor de sănătate se bazează pe modelul „plată-contra-serviciu“. De exemplu, numărul de intervenţii chirurgicale la nivelul coloanei vertebrale în Statele Unite este de peste două ori mai mare decât cel din Europa. Şi, deşi în Statele Unite trăieşte sub 5% din populaţia globului, peste 75% din consumul de opioide la nivel mondial este înregistrat în această ţară, rezultatul fiind o creştere masivă a numărului de dependenţi şi a cazurilor de supradoză.
 Ce se poate face pentru a îmbunătăţi managementul şi tratamentul durerii cronice? Pentru început, furnizorii de servicii de sănătate, alături de persoanele fizice, ar trebui să considere durerea cronică mai mult un „sindrom“ decât un simptom – unul care poate să nu fie „vindecabil“. Pentru pacienţii care nu au reacţionat la trata­mentul convenţional, restabilirea funcţio­nalităţii ar trebui să substituie eradicarea durerii ca obiectiv principal.
 În mod similar, pacienţii trebuie să înţeleagă că nu există soluţii magice de tratare a durerii. Aplicarea nediscriminată a unor proceduri care pot să nu fie de folos decât unui număr foarte mic de paci­enţi nu face decât să urce costul serviciilor de sănătate. La fel, pentru durerea cronică de origine ne­can­ceroasă, nu există, practic, nicio dovadă care să susţină utilizarea pe termen lung a unor puternice doze de opioide, care, adesea, fac mai mult rău decât bine. Tratarea pe termen lung a durerii, cu cel mai puternic suport empiric, implică modificarea stilului de viaţă, cu includerea unui program de exerciţii fizice, reducerea stresului şi pierderea în greutate, măsuri care necesită timp şi efort semnificative.
   În sfârşit, cercetătorii ar trebui să compare cost-eficienţa pe termen lung a diverselor tratamente aplicate în cazurile tipice de durere cronică. O astfel de abordare ar fi mai relevantă şi s-ar preta mai degrabă generalizării decât studiile pe termen scurt, sponsorizate de industrie, care compară efectele tratamentelor noi cu placebo pe populaţie exigent aleasă, fără a reflecta condiţiile din lumea reală.
 O înţelegere profundă şi realistă a naturii durerii cronice este crucială pentru conceperea unor planuri de tratament eficiente. Într-adevăr, în lipsa unor dovezi mai convingătoare, eforturile de a-i ajuta pe pacienţi pot ajunge chiar să creeze mai multe probleme decât soluţionează.

 

© Project Syndicate, 2014. www.project-syndicate.org

Traducere din limba engleză de Sorana Graziella Cornea

 

Steven P. Cohen este profesor de anesteziologie şi de reabilitare medicală la Şcoala de Medicină „Johns Hopkins“ din Baltimore şi director al departamentului de cercetare a durerii din cadrul Centrului Naţional de Medicină Militară „Walter Reed“.
 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.