Prima dată am auzit de Societatea Studenţească de Chirurgie din România
(SSCR) în anul doi. Am văzut în facultate un afiş care anunţa workshopul Knots
and Sutures. Cum am ajuns acasă, m-am înscris şi am aşteptat apoi cu
sufletul la gură răspunsul. Nu m-au acceptat din prima, pentru că erau mai mulţi
înscrişi decât locuri disponibile. Mi-a părut rău, în practica de vară fusesem
fascinată de chirurgie şi îmi doream din tot sufletul să învăţ să suturez. Aşa
că m-am înscris din nou, la următorul, şi de data aceasta am avut noroc. La
workshop nu mică mi-a fost mirarea când am descoperit că nu un medic va ţine
cursul, ci că ne vor preda colegi mai mari, studenţi, dar foarte bine pregătiţi.
Ei explicau în faţa sălii teoria, apoi demonstrau practic cum se fac nodurile şi
suturile. Gesturile lor erau filmate, iar imaginile proiectate în timp real pe
ecran, pentru ca toată lumea să observe cu uşurinţă. La masa de lucru ne-a fost
repartizat câte un trainer la doi participanţi, care ne urmărea îndeaproape şi
ne explica, la rândul lui, pas cu pas ce să facem. Experienţa era foarte
diferită de ceea ce s-ar fi
întâmplat într-un stagiu, când cel mai apropiat
îndrumător, asistentul universitar, avea cel puţin zece oameni de care să se
ocupe simultan la lucrările practice. Acum trainerul lucra doar cu doi studenţi,
aşa că disponibilitatea lui era maximă.
Abia în practica de vară, când m-am întors
pe secţia de chirurgie, am realizat cât de mult m-au ajutat acei studenţi. Deşi
am avut noroc cu un îndrumător foarte dedicat, nu avea cum să stea în timpul
operaţiei, cu pacientul sub anestezie, să îmi explice ca unui copil cum să fac
un nod, să mă corecteze cu răbdare şi să mă pună să repet până când mişcările
ar fi devenit fireşti, aşa cum o făcuseră colegii mai mari din SSCR. Mi-am dat
seama că vreau să învăţ şi mai multe de la ei. M-am înscris la Basic
Surgical Skills. Nici de data asta nu am fost acceptată din prima, dar din
nou am perseverat şi a doua oară am prins loc. Şi, odată cu locul, foarte multe
lucruri utile pe care am avut şansa să le învăţ: de la sondaje urinare şi
paracenteză până la anastomoze vasculare şi intestinale. Trainer mi-a fost o
studentă de-o vârstă cu mine, care a avut foarte multă răbdare şi a reuşit să
mă motiveze constant, astfel încât să tind spre perfecţiune în ceea ce fac.
Fără ea, nu ştiu cum m-aş fi descurcat.
În următoarea practică de vară, deja simţeam
că îmi formasem o imagine mult mai clară asupra chirurgiei. La începutul anului
universitar, discutând cu un trainer SSCR, am înţeles că vreau să dau mai
departe ceea ce mă învăţaseră şi pe mine colegii care şi-au rupt din timpul lor
pentru a preda studenţilor mai puţin experimentaţi. M-am înscris ca observator
la un workshop. Această etapă, de observator, este esenţială: stai la masă,
lângă un trainer, şi observi cum explică el noţiunile, cum îi îndrumă pe ceilalţi,
până te simţi pregătit să faci acelaşi lucru.
Apoi am ajuns trainer şi am simţit bucuria
de a da mai departe ajutorul primit în formare. E adevărat, costă timp – pe
care, ca student la medicină, l-ai putea investi în cu totul altceva, însă
mereu îmi aminteam că, fără răbdarea şi dedicarea colegilor din SSCR, nu aş fi
avut de unde să ştiu anumite lucruri. A fi trainer devenise (şi) o datorie.
După mai multe workshopuri ca trainer, mi
s-a dat ocazia să coordonez un atelier Knots and Sutures alături de o
colegă. Aşa am înţeles că, în afară de predatul propriu-zis, pentru ca SSCR să
ofere tot ceea ce oferă e nevoie de o armată de oameni care să se organizeze şi
să facă rost de materialele necesare: biologic, de sutură, instrumentar
chirurgical, traineri disponibili, cameră video, mănuşi, săpun lichid, saci de
gunoi, o sală în care să lucrăm.
Am devenit membru al departamentului de
tehnici chirurgicale al SSCR, responsabil cu trainerii şi prezentările. Mi-am
continuat, între timp, pregătirea personală tot în cadrul unor workshopuri
organizate de SSCR, de această dată avansate, unde instructorii erau chirurgi
voluntari, care ne-au învăţat tehnici ceva mai sofisticate decât cele pe care
ni le predăm unii altora: Basic Microsurgery Skills, Basic Plastics
and Reconstructive Surgery Procedures şi Basic Cardiovascular Skills.
Acum sunt în anul V şi
coordonez departamentul de tehnici chirurgicale. Echipa a crescut de la trei la
cinci membri. Misiunea rămâne aceeaşi: ne asigurăm că prezentările susţinute de
trainerii noştri vor fi de calitate. Atunci când un trainer susţine pentru
prima dată o prezentare, ne întâlnim cu el cu câteva zile înainte, vedem cum
prezintă, îi dăm sfaturi, încercăm să-i clarificăm anumite aspecte dacă are
nelămuriri. Suntem prezenţi la fiecare workshop pentru a observa cum se
descurcă trainerii şi observatorii şi pentru a corecta eventualele greşeli pe
care aceştia le fac. Tot noi evaluăm observatorii şi vedem 
dacă şi când pot
promova ca traineri. La finalul anului universitar, vom organiza atelierul Train
your surgical skills, în care le dăm posibilitatea trainerilor de a-şi
perfecţiona deprinderile tehnice.
SSCR rămâne o experienţă foarte valoroasă
pentru mine. Am deprins tehnici chirurgicale care nu se învaţă în facultate în
timpul stagiului de chirurgie. Facultatea ne pregăteşte să fim doctori compleţi,
putem face un examen clinic, punem diagnostice, ştim principii de tratament
medical şi chirurgical, dar nu avem ocazia de a învăţa şi exersa tehnici
chirurgicale. Pentru un student care vrea să devină chirurg, asta e o mare
problemă. Dacă nu am face nimic în plus în timpul facultăţii, am deveni rezidenţi
pe chirurgie nepregătiţi pentru ce urmează. Am putea pune diagnosticul şi am şti,
în teorie, ce trebuie făcut, dar nu am putea ajuta nici măcar cu un nod sau o
sutură pe orice fel de ţesut. Fiecare student care vrea să urmeze o carieră în
chirurgie trebuie să caute singur să înveţe, să îşi creeze oportunităţile de
practică, să „fure“ – măcar din filmuleţe online şi urmărind chirurgii la
treabă. Pentru noi toţi, SSCR a fost o soluţie salvatoare, ajutându-ne să punem
în practică anumite tehnici cu mâinile noastre şi folosind material biologic.
Iar după ce am deprins tehnicile, ne putem arăta recunoştinţa învăţându-i şi pe
alţii. Am învăţat că, doar împărtăşind unii cu alţii ceea ce învăţăm putem
progresa.
