Newsflash

Cine se ocupă de sănătatea noastră?

de Prof. dr. Gabriel M. GURMAN - mar. 23 2018
Cine se ocupă de sănătatea noastră?
„Personal, sunt un supraviețuitor al unei epidemii de lungă durată, creată de permanenta neglijare a sănătății mintale/spirituale a medicului din ziua de azi.”

(Adam B. Hill)
    „A venit timpul să ne ocupăm de propria noastră stare de sănătate.” Aceasta e fraza cu care îmi închei conferința despre stresul profesional al medicului ATI, un subiect de care m-am ocupat în ultimii ani înainte de pensionare și care a constituit tema unui studiu pe 40 de medici, având drept scop cercetarea legăturii dintre nivelul cortizolului salivar și permanenta stare de tensiune a colegilor mei. Mi-am amintit de această frază citind un articol semnat de dr. Adam Hill, un medic american cu origini amerindiene. Adam Hill este specialist pediatru, dar preocupările sale actuale se îndreaptă mai mult spre cercetarea stării de sănătate mintală a colegilor săi. A scris cărți și a publicat studii în acest domeniu, încercând să găsească modalitatea de diagnostic precoce a tulburărilor psihice de care suferă medicii în general, dar mai ales ocupându-se de multiplele cazuri de dependență la droguri și alcool. Nu pot explica de ce Hill a folosit în citatul alăturat termenul de supraviețuitor la persoana întâia, dar cred că se referea la faptul că devenise, cu timpul, martor ocular al multor cazuri de degringoladă psihică a colegilor săi de breaslă. Nu sunt psihiatru și nu voi încerca să prezint aspecte pur științifice legate de această situație.

    Scopul acestor rânduri e de a urma exemplul lui Hill și de a discuta acele situații din cauza cărora medicul devine – nu peste noapte, ci de-a lungul vremii – un pacient suferind de o tulburare psihică, de multe ori nedecelată și de cele mai multe ori neglijată. Nu întâmplător, specialitatea mea, ATI, m-a apropiat de acest subiect. În lunga mea carieră, m-am lovit de colegi pentru care păstrarea unei vieți normale devenise un deziderat imposibil de atins. Trebuie să recunosc că nu am nicio cifră care să ateste măsura în care noi, medicii, suntem afectați de această situație. Dar, fără discuție, incapacitatea medicului de a se lupta cu vicisitudinile profesiei, care-l pot duce la un pas de părăsirea profesiei, e un fenomen deloc rar.

    Profesia noastră e stresantă în marea majoritate a cazurilor. Suntem afectați nu numai de soarta pacientului, aflată în mare măsură în mâinile noastre, ci și de modul în care practicăm meseria ce ne-am ales-o. Lucrăm după un orar zilnic nereglementat și neregulat, suntem legați de locul de muncă zi și noapte și suferim de pe urma a ceea ce se numește „sindromul WHEN” – de care am mai scris la această rubrică și care se referă la faptul că suntem obligați să prestăm ore de muncă la sfârșituri de săptămână, nopțile și în timpul sărbătorilor în care semenii noștri sunt liberi să se relaxeze și să se bucure de familie, natură și prieteni. Suntem, în mare măsură, în imposibilitate de a ne rupe, odată ajunși acasă, de problemele profesionale lăsate în urmă. Telefonul continuă să sune chiar după ora în care majoritatea populației globului se află la discreția zeului Morfeu.

    Noi nu ne relaxăm. Medicul își petrece cea mai mare parte a timpului „liber” citind, studiind, cercetând și scriind. Senzația de frustrare, de incapacitate de a duce o viață mai lejeră, mai puțin trepidantă, acompaniază nu o dată încercarea de a birui situația prin accesul la băutură sau droguri. Am întâlnit medici drogați, dar mai ales colegi a căror existență zilnică era legată în mod nemijlocit de „picătura amară” (traducere liberă și insinuantă din ebraică și care se referă la băuturile alcoolice).

    Aș dori să amintesc un fapt fiziologic legat de alcoolism, care împiedică într-o bună măsură diagnosticul precoce al acestei grave dependențe. Alcoolul e metabolizat în procentaj foarte mare în ficat, din cauza dehidrogenazei, enzima specifică. Fenomenul de inducție enzimatică e cunoscut mai ales de medicii ATI. Pe scurt, el se referă la faptul că o medicamentație de lungă durată contribuie la stimularea funcției hepatice ce produce enzima specifică, responsabilă de metabolizarea acelei medicații. Pe vremuri, ne întâlneam cu o situație legată de acest fenomen. Bolnavul care în mod cronic ingera tablete de barbiturat (luminalul de odinioară) pentru a induce somnul de noapte, odată ajuns pe masa de operație, necesita doze mult mai mari de barbiturat intravenos pentru a-i provoca somnul anestezic. Explicația e clară: individul respectiv poseda o cantitate mai mare de enzimă care metaboliza barbituricele și de aici nevoia de doze anestezice crescute. Așa se face că o bună parte a celor dependenți de alcool nu vor fi mai niciodată într-o evidentă stare de ebrietate. De aceea, în acest caz, diagnosticul de dependență alcoolică e mai greu de stabilit. Iată de ce mulți dintre colegii noștri sunt dependenți de ingerarea de alcool etilic, fără a da semne vădite de alcoolism, care ar putea da de gândit celor din jur.

    Diagnosticul dependenței de opioide e și mai greu de stabilit. În majoritatea cazurilor, cel puțin la început, comportarea e încă în limite acceptabile și doar întâmplarea face ca cei din jur să devină conștienți de existența unei grave probleme de acest gen. Unul dintre cele mai cunoscute cazuri de acest gen în Israel a fost un rezident ATI din secția pe care o conduceam, care cerea cu insistență și la intervale inexplicabil de mici să fie înlocuit în timpul anesteziei de care era responsabil, pe motiv că are nevoie la toaletă. Cazul a devenit celebru (în sensul negativ) pentru că individul folosea aceleași seringi și pentru propriile sale „nevoi”, și pentru pacientul aflat în îngrijirea sa. Această atitudine condamnabilă a produs infectarea câtorva zeci de pacienți cu virusul hepatitei C și condamnarea medicului la mulți ani de închisoare.

    Un al treilea domeniu care face parte din subiectul discutat aici e pericolul depresiei, care, netratată, poate duce la fenomene grave, culminând cu tendința de sinucidere. Acest pericol e evident mai ales în rândurile medicilor ATI. Studii întreprinse în urmă cu zeci de ani, ale căror rezultate au fost confirmate recent, indică faptul că medicul ATI e mult mai expus depresiei, procentajul retragerii precoce la pensie e statistic mai mare, iar tendința de sinucidere e cu 50% mai prezentă la anesteziști decât în cazul altor specialități medicale. Într-un studiu devenit clasic, statistica indica faptul că sinuciderea reprezenta 6% din cauzele de deces în rândurile anesteziștilor, mai ales în cazul profesioniștilor de gen masculin.

    Am făcut aceste remarci pentru a justifica nevoia de a observa și de a decela timpuriu acele cazuri, printre colegii noștri, la care anumite semne indirecte pot crea o suspiciune ce se cere cercetată și confirmată. De multe ori, semnele sunt prezente, doar că ele sunt ignorate: permanenta întârziere la lucru, ațipirea în timpul raportului de gardă, nervozitate greu de explicat, atitudine impulsivă etc.

    Iarăși, simt nevoia să subliniez importanța educației precoce, încă de pe băncile facultății, privitor la modul în care activitatea profesională de zi cu zi trebuie să ofere medicului nu numai timpul liber, dar și mijloacele necesare pentru destindere și relaxare mintală. A propovădui abstinența și îndepărtarea de droguri, fără a oferi o alternativă, se dovedește o muncă inutilă și complet ineficace. În multe instituții spitalicești, în lume, există un departament care se ocupă de problemele personalului medical. Această entitate organizatorică are un dublu rol. Pe de o parte, ea obligă la respectarea unui cod de folosire a forței de muncă, care include ziua liberă după o noapte de gardă, periodicitatea concediului de odihnă și evitarea supraaglomerării activității medicului (număr de pacienți, număr de intervenții chirurgicale, număr de ore de muncă). Însă nu mai puțin importantă este supravegherea atitudinii medicului și a comportării sale zilnice. Orice abatere de la obișnuita comportare a sa trebuie raportată și o convorbire imediată cu medicul respectiv se impune de la sine. În anumite locuri, accesul la psiholog clinic e asigurat pentru personalul medical, cu condiția unei depline discreții de la bun început. Lista măsurilor preventive, de depistare precoce și intervenție imediată, nu e limitată la cele de mai sus.

    Importantă e recunoașterea existenței unei probleme mintale și politica de „expectativă armată”, prea bine cunoscută medicului, dar de data aceasta îndreptată spre propriul său folos. În Statele Unite, se discută deja de zeci de ani despre modul de recuperare a medicului drogat sau aflat sub influența alcoolului. Centrele de recuperare oferă medicului condițiile necesare pentru o reîntoarcere la o viață normală, iar comisii speciale investighează rezultatele tratamentului și estimează capacitatea individului de a se întoarce la o activitate profesională normală. Mă reîntorc asupra situației speciale a medicului ATI, a cărui specialitate presupune un acces foarte facil la droguri. Și aici intervine judecata celor implicați în procesul de recuperare. Dar, în aceste cazuri, criteriile folosite pentru reîntoarcerea anestezistului în sala de operație sunt mult mai severe și includ, printre altele, o continuă supraveghere a comportării celui care cu puțin timp înainte fusese pacient într-un centru de dezintoxicare.

    În cele de mai sus m-am limitat doar la aspectele profesionale ale stresului profesional și la influența acestuia asupra funcționării normale din punct de vedere psihic. Dar aș dori să închei aceste rânduri cu o remarcă nu mai puțin importantă, legată de influența negativă a stării psihice a medicului asupra propriei familii și asupra cercului de prieteni. Suferința medicului se extinde, în mai toate cazurile, asupra celor din jur. Soarta familiei e pusă sub semnul întrebării și izolarea socială a medicului e aproape instantanee. Iată, deci, încă un motiv, nu mai puțin important și decisiv, pentru a privi situația mintală a medicului cu seriozitate și cu mult profesionalism.

    A venit vremea să ne ocupăm și de propria noastră stare de sănătate, spre binele pacienților noștri, dar mai ales spre binele nostru personal și al celor dragi nouă.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe