Acasă

#CNSTM19. Viitorul începe azi

Stud. Andra-Elena DUMITRANA luni, 28 decembrie 2015

Peste 300 de voluntari au organizat a nouăsprezecea ediție a Congresului Național pentru Studenți și Tineri Medici (CNSTM) între 10 și 13 decembrie 2015, la nici nouă luni de la ediția precedentă. Congresul a atins un număr record de participanți (937) și de evenimente (56): 18 conferințe și 38 de workshopuri. Au venit studenți mediciniști de la toate universitățile din țară. Au fost patru zile cu alegeri greu de făcut și cu un program dens, ambele menite să îi pregătească pe participanți pentru viața reală de după facultate.

Noua față a educației medicale

Cu opt ore înainte de ceremonia oficială de deschidere, CNSTM XIX ia startul, neoficial, cu trei workshopuri: unul la UMF, unul la Spitalul Clinic de Urgență București și unul la Centrul de Simulare Medicală LifeSIM. Centrul pentru Dezvoltarea Resurselor Umane „For LIFE“ este un ONG născut în 2009, cu misiunea de a îmbunătăți calitativ actul medical și de a contribui la formarea personalului medical. În 2014, și-au deschis un centru de simulare în București, cu o suprafață de 1.200 de metri pătrați. La congresul de anul acesta au găzduit trei ateliere: demonstrații practice de asistență la naștere, tehnici clinice de bază și auscultație cardiacă.

Cei douăzeci de studenți care au reușit să prindă primul workshop sunt întâmpinați de câțiva dintre voluntarii care administrează centrul, cu toții studenți la medicină. Dr. Cristian Toma, proaspăt rezident în urologie, le povestește cum pot deveni ei înșiși voluntari – e suficient să își trimită CV-ul și o scrisoare de intenție pe mail. Nu există o colaborare oficială cu UMF, dar au desfășurat deja un proiect POSDRU pe obstetrică și ginecologie cu câteva spitale de profil din capitală. Restul activităților se plătesc, în funcție de natura lor, de creditele EMC primite ș.a.

Urmează un tur al centrului, care se lasă cu o singură reacție unanimă: wow! Când li se spune că simulatorul de ecografie transtoracică nu e atât de scump, că ar putea fi achiziționat cu taxele a zece studenți, un student amintește că la UMF nu au săpun și hârtie igienică. Toți râd aprobator. „Nici nu știam că există așa ceva în București“, îi spune o medicinistă colegei ei, în timp ce ne îndreptam spre sala de curs.

Dr. Octavian Munteanu, de la Spitalul Universitar de Urgență București, este la a patra colaborare cu LifeSIM. El este cel care îi va ajuta pe studenți să își reamintească noțiuni de bază din anatomia pelvisului feminin, dar îi va iniția și în noțiuni teoretice și practice de care te lovești abia în anul șase, pe stagiul de obstetrică și ginecologie.

„Chiar așa se vede?“, întreabă un student când vede colul uterin al manechinului, declanșând și un mic discurs. Dr. Munteanu ne vorbește apoi despre paradoxul hain care se ascunde în spatele cancerului de col uterin: „Atunci când știi totul despre o boală, o poți eradica“. Ne-a amintit cât de drastic s-ar schimba realitatea dacă fiecare femeie ar merge o dată pe an la control. Că e pur și simplu inadmisibil să mori în chinuri, dat fiind progresul înregistrat împotriva cancerului. Trecem apoi fără să ne dăm seama la particularități obstetricale, la povești din camera de gardă, unde treci „de la Gara de Nord la Cotroceni“ și, nu rareori, „fibromul mișcă“.

Trainerul ne avertizează că, deși este important că suntem la workshop, ca să ne pregătim cu adevărat pentru ce urmează după facultate, este esențial să mergem în spital. Pentru că așa intri in contact și cu presiunea care apasă pe întregul corp medical. Paciente care vor cezariană pentru că vor de fapt ligaturarea trompelor, pacienți care fug la cea mai apropiată secție de poliție doar pentru un hematom cauzat de recoltarea sângelui și câte și mai câte.

Studente exersând sutura în „y“
*Foto: Dennis Ursachi*

În acest context, educația medicală nu mai poate fi ce a fost. Dr. Munteanu îmi mărturisește că, dacă atunci când era rezident, era lăsat singur pe gardă, acum nici lui nu îi mai vine să își lase rezidenții atât de liberi și, de fiecare dată când e nevoie, intervine. Din (ne)fericire, LifeSIM a apărut din înțelegerea faptului că, în următoarele decenii, studenții și medicii tineri vor învăța manevrele de bază, dar și pe cele salvatoare, pe manechine și simulatoare.

Trebuie să exagerezi

Vineri este ziua pe care mi-am rezervat-o conferințelor pe subiecte de interes actual. Încep cu „Dimensiunile fractale ale corpului uman“, a medicului specialist în neuropsihiatria copilului și adolescentului, Cristian Andrei. De la bun început ne anunță că și-a propus o discretă schimbare de viziune asupra materialului nostru de lucru, corpul uman, la care adesea ne uităm ca fiind separat de psihologie.

Începe metodic, cu o formulă matematică, în care intră și divinitatea și știința, și care ia în considerare o constantă și o variabilă. Formula e dinamică, merge în ambele sensuri și, în timp, creează viață. Ne dă exemplul omului de știință care s-a uitat pentru prima oară la lichidul seminal, cu ajutorul microscopului optic, și care s-a speriat. „Animalul se uita la animalele care purtau în ele animalul“. Astfel, adaugă el, fiecare generație este o iterație ce are o constantă structurală și o variabilă din mediu funcțională. Toate astea se reflectă în clinică și, crede Cristian Andrei, nu mai e mult până când se va demonstra că ideile noastre sunt rezultate în urma unor procese biochimice.

Ca să ne convingă de necesitatea fractalității, ne dă exemplul caselor omenești, care, doar după ce devin ruine, devin parte din natură. Și ne reamintește și de propriile noastre aberații (fanerele cresc continuu, mergem în două picioare, deși suntem făcuți să atârnăm, instinct sexual permanent și conștiință de sine).

Glumind, trece inevitabil la dragoste: „Băi, ce constantă ești! este cea mai mare insultă pentru o femeie“. Ne vorbește despre teoria pragului, despre ritualul de trecere, prin care nimeni devine cineva și încheie cu: „Trebuie să fii o catastrofă, să exagerezi“. Ne sfătuiește să ne scuturăm de statistică și de liniaritate și să adoptăm cercetarea de natură calitativă care studiază fenomenele și înțelege mișcarea. „În cercetarea cantitativă, trebuie să omori găina, ca să înțelegi de ce cotcodăcește, trebuie să o observi“. Și, poate cel mai important, ne spune că cel mai științific răspuns este „Depinde“, că dacă tragem linii nu suntem obiectivi și că abia atunci când le vom spune pacienților că nu știm, că lucrurile sunt întrepătrunse, vom fi cu adevărat obiectivi.

Sfidarea biologiei

„Chirurgia plastică și reconstructivă pediatrică“, susținută de prof. dr. Dan Mircea Enescu, vine ca o completare a celei dinainte. Pentru Enescu, totul se rezumă la un triunghi: Dumnezeu, medicul și copilul. În chirurgia plastică pediatrică, trebuie să fii generos, să te proiectezi în viitor, matematica fiind aici departe de biologie. Iar biologia, la rândul ei, poate fi sfidată de copii, care râd, cântă și aleargă, dar și de particularitățile arsurii, cel mai mare traumatism la care poate fi supusă ființa umană.

Prof. dr. Dan Enescu la workshopul SSCR
*Foto: Dennis Ursachi*

Că fiecare zonă trebuie negociată cu grijă a învățat-o de la o pacientă, adolescentă acum, care a venit la spital pentru că nu putea să poarte fustă scurtă. Că are nevoie de propria bancă de piele (au trecut 16 ani de când a înființat-o) a „învățat-o“ de la părinții pacienților săi. Îi e rușine că a rămas singura bancă de piele din România. Și-a ales o specialitate complicată, scumpă, dar e mândru că în echipa de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu“ sunt oameni care au ales acest drum pentru onoare, pentru a-și demonstra că pot face ceva bun în viață.

Studenții devin profesori

Cobor, alături de profesorul Enescu, la subsolul facultății, în sala „Armand Andronescu“, acolo unde au loc cele mai multe din workshopurile Societății Studențești de Chirugie din România (SSCR). Ca și la edițiile anterioare, la CNSTM XIX a organizat patru workshopuri: Knots and Sutures, Basic Plastic and Reconstructive Surgery Skills, Basic Vascular și Basic Digestive Skills. Pe parcursul a patru-cinci ore, comprimă informația pe care în mod normal o furnizează în trei zile sau chiar într-o săptămână.

Dana Pisică, studentă în anul patru, președinte SSCR de aproape trei luni, lucrează la propria masă, în față, iar mișcările ei sunt proiectate cu fidelitate pe ecranul de proiecție. Participanții sunt ajutați apoi de trainerii lor să repete ce tocmai le-a fost predat. Lucrează pe material biologic, pe care îl iau de la supermarket sau de la abator, în funcție de complexitatea activității. Își adaptează metodele de predare, astfel încât totul să fie cât mai didactic, cu mențiunea că în blocul operator există obiceiuri și obiceiuri. Nu toți vor să facă chirurgie, dar le place atmosfera de la SSCR și faptul că pot evolua de la participanți la traineri sau coordonatori de departamente.

Când ajungem, tocmai ce termină sutura în Y. Urmează plastia în Z și capitonajul pentru lipom pe care îl vor simula cu ajutorul unui drops. Profesorul Enescu intervine povestind despre cazuri întâlnite în ani buni de activitate, se uită curios la participanți, întreabă ce să facă. Cât timp vorbește el, Dana se întoarce să lucreze. Simte că, altfel, ar bufni-o plânsul. Profesorul se așază pe un scaun, în spatele sălii, și câțiva membri SSCR se aglutinează în jurul lui și profită de ocazie pentru a-l „asasina“ cu întrebări.

Cineva trebuie să pună stop

Tot în categoria conferințelor pe teme de actualitate, controversate aș include și „Perspective și mituri contemporane privind vaccinuri și vaccinarea“, a prof. dr. Mircea Ioan Popa și „Noi perspective în prezervarea fertilității – motive sociale și medicale“, a dr. Raluca Tulin. La prima sunt demontate miturile prezentate într-o carte antivaccinistă care, din păcate, conține frânturi de adevăruri și impune astfel cunoștințe medicale pentru a descâlci hățișul de informații, ceea ce o face cu atât mai periculoasă.

Profesorul spune că nu se numără printre cei care se bucură că vaccinul salvează 99% din pacienți, dar face rău în 1% din cazuri și ne sfătuiește să facem mai mult, să mergem pe teren, să îi învățăm și pe alții. Nu este nici susținătorul datului „mură în gură“ și cumva simt că această conferință vrea să fie ca o pastilă efervescentă despre care trebuie să citim mai multe acasă.

Un drept, nu o favoare

Cât despre problema fertilității, aflăm că nu există reglementări clare, că pacienții vin la medic pentru că „vor un copil acasă, nu un ovar plin cu foliculi“ și au așteptări nerealiste legat de sexul copilului. Unii cred că „dau un ban și iese ce vreau eu“. Deseori vin prea târziu, cu o zi înainte de începerea chimioterapiei. Dr. Tulin ne mărturisește că îi este teamă, dată fiind evoluția spectaculoasă din ultimele trei-patru decenii, și crede că „cineva trebuie să pună stop“, să tempereze astfel de atitudini periculoase.

Pentru a-i ajuta pe studenți să înțeleagă cum poți avea șase părinți, improvizează o scenetă și întreabă un student dacă vrea să fie soțul ei. Caută o mamă purtătoare în sală, un donator și o donatoare care „e în vârstă, noi vrem să plătim puțin, știi da?“, dar și o donatoare de mitocondrii pentru a rejuvena ovocitele donatoarei. „Cine e mama?“, „Dumneavoastră!”. „Nu, noi doar plătim școlarizarea. Mama e cea care naște“. Nu le prea convine, dar, până să se opună, îi întreabă cine e tatăl. „Tatăl e soțul celei care naște, tipul care nu știe nimic despre toate astea!“. Râd cu toții. Se pun întrebări despre costuri, decontare, alte probleme etice.

„Telemedicina în asistența medicală de urgență“ este subiectul abordat de Raed Arafat, cu care deschide a doua zi a CNSTM XIX. Trece prin istoricul medicinii de urgență în România și nu numai, dar și al telemedicinii. Încheie cu „sistemul de urgență este reflexia civilizației dintr-o țară, fiind un drept, nu o favoare“, ca răspuns la întrebarea despre taxarea pacienților care supraaglomerează unitățile de primiri urgențe. Este singura conferință la care se aplaudă în picioare. Se cer autografe și se fac poze timp de 30 de minute.

Curiozitatea mă trimite apoi la workshopul de intubație oro-traheală, ținut de conf. dr. Dan Ulmeanu, în cadrul Delta Endoscopic Training Center al Spitalului Ponderas. Îi găsesc pe participanți în pauza dintre teorie și practică, tocmai când dr. Daniela Godoroja le povestește cât de important e să fii autodidact în medicină, mai ales dacă nu găsești mentori. Ea a găsit, dar în afara țării. La partea practică, studenții sunt împărțiți în trei grupuri de lucru, câte unul pentru fiecare post: videolaringoscopie, fibrobronhoscopie și fibroscop Bonfilis. Trainerii le explică întâi tuturor cum se folosește un laringoscop. E greu pentru că cei mai mulți sunt în ani preclinici și nu au făcut BLS.

Profeții despre prezent

Spre finalul congresului am participat la workshopul „Cum îți alegi specializarea?“, primul eveniment organizat pentru studenți de „Viața medicală“. Dr. Vlad Stroescu (psihiatrie) și dr. Ioana Mocanu (psihiatrie pediatrică), amândoi colaboratori permanenți ai publicației, ne-au împărtășit din experiențele lor. Workshopul a fost mai mult o conversație, discuția a curs pe mai multe fire tematice. S-a vorbit foarte mult despre empatia față de pacient (și față de medic), despre cât de dificil e să ai ca pacient un medic, despre resurse (ne fac ele medici?), despre conflictul student/rezident-asistente, despre emigrare, despre noi. Mi s-a părut că a fost inevitabilă deturnarea. E greu să te proiectezi în viitor când ai atâtea obstacole de depășit în prezent.

Workshopul „Tehnici clinice de bază“
*Foto: Sibel Ali*

Intervenția lui Vlad Stroescu calmează spiritele care s-au încins pe tema pacienților care se informează de pe internet cu o parabolă. Pacienții au fost până acum copii, s-au încrezut orbește în corpul medical, acum sunt adolescenți, reprezintă un grup imens și se răzvrătesc. De cum se vor maturiza suntem responsabili tot noi, dacă vom ști cum să ne folosim de unelte precum internetul.

Și premiile merg la...

Duminică ne-am adunat la festivitatea de premiere a câștigătorilor de la concursurile de lucrări științifice. Pe primul loc la secțiunea Științe medicale a fost lucrarea „Implicații ale proteinei C-reactive la pacienții cu lupus eritematos sistemic“, a studentei din anul șase Astia Axenti. Prezentarea ei este „o bucățică din lucrarea de licență“. Este prima oară când participă activ la un congres și se gândește să facă reumatologie sau cardiologie. A avut o vară plină, a participat la un proiect european de formare în obstetrică și ginecologie, și a făcut un stagiu de practică în Iordania, o lună într-o unitate de primiri urgențe. Vrea să rămână în România să profeseze.

Elena Andreea Mocanu a avut cel mai bun poster științific. „Hiponatriemia persistentă la un pacient cu ciroză hepatică de etiologie virală“ a convins juriul. Andreea vrea să facă endocrinologie, cu acest gând a intrat în facultate. Ca și Astia, în vară a fost plecată cu un stagiu de cercetare internațională, în Egipt, pe oncologie.

La Științe chirurgicale a câștigat studenta Maria Ioana Cherteș Băncilă, cu o lucrare despre priapismul arterial posttraumatic.

O impresie bună la Științe fundamentale a făcut Sebastian Ciobanu. A ocupat astfel primele două poziții, cu echipe diferite. A luat locul întâi cu lucrarea „Compararea caracterelor de rezistență a tulpinilor bacteriene izolate de la nivelul plăgilor cronice“, rezultatul muncii depuse în timpul practicii la Platforma de cercetare în biologie și ecologie sistemică, începute vara aceasta alături de prof. dr. Mircea Ioan Popa. Pentru Sebastian, este prima oară când participă activ la un congres, este anul trei la UMF „Carol Davila“ și merge la cercul de microbiologie coordonat de domnul profesor. A fost mereu curios când a fost vorba de biologia celulară și că, încă de când învăța pentru admitere, nu se grăbea să afle tratamentul diverselor boli. Locul doi l-a câștigat cu lucrarea „Prevenire prin cunoaștere, informații privind infecția HIV-SIDA, nivelul de cunoștințe și opinii ale colegilor din primul an de studiu în cadrul Facultății de Medicină“.

Îl întreb dacă s-a gândit chiar el la ce va face când va termina facultatea. Ar vrea să rămână aici, dar și să aibă șansa să vadă ce înseamnă cercetarea la nivel înalt. Cât despre specialitate: „Vreau să le îmbin. Nu vreau să rămân doar în laborator, dar nici să mă rup de cercetare, de șansa de a descoperi“.

Acasă

#CNSTM19. Viitorul începe azi

Articolul continuă după recomandări

(P) Deficitul de magneziu, factor de risc pentru diabetul zaharat

Securitatea pacientului și bugetul instituției

Abonează-te la Viața Medicală