Actul normativ asupra căruia ne oprim de
această dată are aparent mai puţine legături cu sistemul medical; în fapt însă,
afectează direct sau indirect pe majoritatea „actorilor“ – contractori,
furnizori sau achizitori de bunuri sau servicii – din domeniul medical. Legea
nr. 72 din 28 martie 2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în
executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte
încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante,
publicată în Monitorul Oficial nr. 182 din 2 aprilie 2013, se doreşte a fi
transpunerea Directivei 2011/7/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din
16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăţilor în
tranzacţiile comerciale (ale cărei prevederi se aflau într-o proporţie
semnificativă în legislaţia naţională).
De menţionat că dispoziţiile prezentei legi
nu sunt aplicabile obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din
contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi
contractante înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia
sancţionării cu nulitate absolută a clauzelor abuzive aşa cum această lege şi
nu numai le defineşte. De asemenea, nu sunt incluse în sfera de aplicare a
prezentei legi creanţele înscrise la masa credală în cadrul unei proceduri de
insolvenţă şi creanţele ce fac obiectul unui mandat ad-hoc, concordat preventiv
ori al unei înţelegeri încheiate ca urmare a unei negocieri extrajudiciare de
restructurare a datoriilor unei societăţi sau contractele încheiate între
profesionişti şi consumatori, persoane fizice.
În rest, legea se aplică tuturor creanţelor
certe, lichide şi exigibile, constând în obligaţii de plată a unor sume de bani
care rezultă dintr-un contract încheiat între profesionişti sau între aceştia şi
o autoritate contractantă, având ca obiect furnizarea de bunuri sau prestarea
de servicii, inclusiv proiectarea şi execuţia lucrărilor publice, a clădirilor şi
a lucrărilor de construcţii civile.
Prin autoritate contractantă, legiuitorul a
definit orice autoritate publică a statului român, care acţionează la nivel
central, regional sau local, sau orice organism de drept public, cu
personalitate juridică, care a fost înfiinţat pentru a satisface nevoi de
interes general, fără scop lucrativ (…). Prin profesionişti se înţelege orice
persoană fizică sau juridică exploatând o întreprindere cu scop lucrativ, mai
exact fostele societăţi comerciale, dar şi fostele persoane fizice
autorizate/persoane fizice independente.
O reglementare mai amănunţită o constituie
cea privind practicile sau clauzele contractuale abuzive, acestea fiind cele
prin care se stabileşte în mod vădit inechitabil, în raport cu creditorul,
termenul de plată, nivelul dobânzii pentru plata întârziată sau al
daunelor-interese suplimentare. Determinarea practicilor sau clauzelor abuzive
se realizează de către instanţă, care va ţine cont de toate circumstanţele
cauzei, dar în mod special de: • abaterile grave de la practicile statornicite
între părţi sau de la uzanţele conforme ordinii publice sau bunelor moravuri • nerespectarea
principiului bunei-credinţe şi a principiilor de diligenţă în executarea obligaţiilor
• natura bunurilor sau serviciilor • neprevederea motivelor obiective de
derogare de la termenele de plată sau de la rata dobânzii, potrivit prezentei
legi • poziţia dominantă a cocontractantului în raport cu o întreprindere mică
sau mijlocie.
Legiuitorul a calificat ca abuzive, nefiind
necesară verificarea existenţei circumstanţelor prevăzute mai sus sau a altor
circumstanţe specifice cauzei, clauzele contractuale care: • exclud posibilitatea
aplicării de dobânzi penalizatoare sau stabilesc dobânzi penalizatoare
inferioare dobânzii legale penalizatoare • fixează o obligaţie de punere în
întârziere pentru a opera curgerea dobânzilor • prevăd un termen mai mare de la
care creanţa produce dobânzi decât cel prevăzut in această lege • fixează, în
contractele dintre profesionişti şi autorităţi contractante, un termen de plată
mai mare decât cel prevăzut în această lege • elimină posibilitatea plăţii de
daune-interese suplimentare • stabilesc un termen pentru emiterea/primirea
facturii. Sancţiunea stabilită pentru clauzele abuzive o reprezintă nulitatea
absolută; răspunderea patrimonială pentru prejudiciile cauzate de clauzele şi
practicile abuzive este atrasă potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009 – Codul
Civil al României.
În ceea ce priveşte dobânda pentru plata cu
întârziere, dacă părţile nu au stabilit nivelul acesteia, atunci se va aplica
dobânda legală penalizatoare, calculată potrivit art. 3 din OG nr. 13/2011
privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti,
precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul
bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012. Rata de referinţă a dobânzii legale în
vigoare în prima zi calendaristică a semestrului se aplică pe întregul
semestru. În raporturile dintre profesionişti şi între aceştia şi autorităţile
contractante, dobânda legală penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei
dobânzii de referinţă plus 8 puncte procentuale.
Dacă termenul de plată nu a fost prevăzut în
contract, dobânda penalizatoare curge de la următoarele termene: • după 30 de
zile calendaristice de la data primirii de către debitor a facturii sau a oricărei
alte asemenea cereri echivalente de plată • dacă data primirii facturii ori a
unei cereri echivalente de plată este incertă sau anterioară primirii bunurilor
sau prestării serviciilor, după 30 de zile calendaristice de la recepţia mărfurilor
sau prestarea serviciilor • dacă legea sau contractul stabileşte o procedură
de recepţie ori de verificare, permiţând certificarea conformităţii mărfurilor
sau serviciilor, iar debitorul a primit factura ori cererea echivalentă de plată
la data recepţiei sau verificării ori anterior acestei date, după 30 de zile
calendaristice de la această dată.
Termenul contractual de plată stabilit ca
regulă generală în contractele având ca părţi în mod exclusiv profesionişti nu
poate fi mai mare de 60 de zile calendaristice, cu excepţia situaţiilor când părţile
au stabilit în contract un termen de plată mai mare şi sub rezerva ca această
clauză să nu fie abuzivă. (…)
Un element de noutate absolută îl reprezintă
daunele-interese minimale: fără a aduce atingere drepturilor privind obţinerea
de daune-interese pentru toate cheltuielile făcute pentru recuperarea creanţei,
dacă sunt întrunite condiţiile întârzierii la plată, creditorul poate pretinde
debitorului plata contravalorii în lei la data plăţii a sumei de 40 de euro,
reprezentând daune-interese suplimentare minimale, obligaţie de plată scadentă
imediat după scadenţa obligaţiei principale. Această sumă este suplimentară şi
cheltuielilor aferente unei eventuale proceduri de executare silită.
Recomandăm tuturor persoanelor interesate
lectura integrală a acestui act normativ, ce va avea un impact semnificativ
asupra relaţiilor comerciale, inclusiv asupra achiziţiilor şi decontărilor din
sistemul medical.