Newsflash

Concediul de odihnă

de Av. Anne-Marie PÂRLOG - mai 15 2009
Concediul de odihnă

Intervalul de timp determinat în care salariaţii sunt scutiţi în mod legal de a veni la locul de muncă şi a presta munca, primind însă pentru tot acest interval indemnizaţia bănească cuvenită, reprezintă concediul de odihnă.

 
Legea stabileşte dreptul la acest concediu pentru munca prestată în fiecare an calendaristic şi ia naştere odată cu încheierea contractului individual de muncă. Conform dispoziţiilor art. 143 din Codul muncii, efectuarea concediului de odihnă se realizează în baza unei programări colective sau individuale stabilite de angajator cu consultarea sindicatului sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, pentru programările colective, ori cu consultarea salariatului, pentru programările individuale. Programarea se face până la sfârşitul anului pentru anul următor.
 
Programarea colectivă are în vedere stabilirea intervalului de timp, care nu poate fi mai mic de trei luni, în care se stabilesc perioadele de concediu pe categorii de personal.
 
Programarea individuală reprezintă stabilirea în concret a intervalului de timp în care salariatul îşi va efectua concediul de odihnă.

Dacă salariatul nu era angajat al unităţii în anul precedent, poate totuşi solicita efectuarea concediului cu cel puţin 60 de zile înainte de plecare în concediu, evident încadrându-se, dacă este cazul, în programarea colectivă.

 
Art. 144 din Codul muncii stipulează că salariatul este obligat să efectueze în natură concediul de odihnă în perioada în care a fost programat, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de lege sau atunci când, din motive obiective, concediul nu poate fi efectuat.
 
Pentru perioada concediului de odihnă, salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă. Indemnizaţia reprezintă media zilnică a drepturilor salariale menţionate din ultimele trei luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. Aceasta se plăteşte de către angajator cu cel putin cinci zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.
 
O problemă controversată în practica judiciară o reprezintă restituirea de către salariat a indemnizaţiei de concediu, în cazul în care după efectuarea acestuia, raporturile sale de muncă încetează în cursul acelui an calendaristic. Dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare se presupune a fi aplicate, deoarece Codul Muncii nu clarifică această situaţie. Potrivit dispoziţiilor acestei hotărâri, fostul salariat este obligat să restituie o parte din indemnizaţia de concediu numai atunci când contractul individual de muncă încetează din iniţiativa sau din culpa sa. Astfel, în practica judiciară se impune soluţia ca salariatul să nu fie obligat la restituirea indemnizaţiei de concediu în cazul în care după efectuarea acestuia, raporturile sale de muncă încetează în cursul acelui an calendaristic, în toate cazurile care exclud iniţiativa sau culpa lui, deci inclusiv în cazul încetării de drept ale acestora. Ca exemple frecvente de încetare a contractului de muncă din motive neimputabile, în sensul de mai sus, menţionăm: pensionarea, încetarea raporturilor de muncă prin acordul părţilor, transferul, mutarea unităţii în altă localitate etc.
ETICHETEestofficia

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe