Cursul European de Neuroreabilitare, organizat de Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN), marchează începutul unui ambiţios proiect educaţional specific dedicat acestui domeniu multidisciplinar. O trecere în revistă a subiectelor abordate de lectorii din ţară şi de peste hotare şi un interviu cu dl prof. dr. Dafin F. Mureşanu, preşedintele SSNN, se regăsesc în grupajul realizat de dl dr. Mihail Călin. (...)
 

"> Concept integrat: formare în Neuroreabilitare - Viața Medicală
Newsflash

Concept integrat: formare în Neuroreabilitare

de Dr. Mihail CĂLIN - mai 20 2011
Concept integrat: formare în Neuroreabilitare

   Cursul European de Neuroreabilitare, organizat de Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN), marchează începutul unui ambiţios proiect educaţional specific dedicat acestui domeniu multidisciplinar. O trecere în revistă a subiectelor abordate de lectorii din ţară şi de peste hotare şi un interviu cu dl prof. dr. Dafin F. Mureşanu, preşedintele SSNN, se regăsesc în grupajul realizat de dl dr. Mihail Călin. (...)
 

   Recent, la Cluj-Napoca, s-a desfăşurat Cursul European de Neuroreabilitare, organizat de Federaţia Mondială pentru Neuroreabilitare (WFNR), Federaţia Europeană a Societăţilor de Neuroreabilitare (EFNRS), Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca.
   În cele ce urmează, am realizat o sinteză a principalelor prelegeri susţinute de personalităţi de marcă, din România şi străinătate, din domeniile Neurologiei, Neurochirurgiei şi Recuperării medicale.
   Dl prof. dr. Dafin F. Mureşanu, preşedintele SSNN, a prezentat Principiile fundamentale ale recuperării neurologice şi aspecte farmacologice ale acesteia, lucrare pe care, datorită rolului său în furnizarea unui set de cunoştinţe de bază indispensabile specialiştilor din domenii diferite, am considerat necesar să o relatăm pe larg. (...)
 
Team building
 
   Despre semnificaţia şi perspectivele pe care European Teaching Course on Neurorehabilitation le-a deschis în domeniul neuroreabilitării din ţara noastră, am discutat, la capătul celor patru zile ale programului educaţional, cu dl. prof. dr. Dafin F. Mureşanu, organizatorul acestei reuniuni.
   – Domnule profesor, în ce constă importanţa evenimentului ştiinţific organizat la Cluj?
   – Acest curs de prezentare a primei curricule europene pentru neuroreabilitare e important prin faptul că reprezintă începutul unui proiect, care vrem să fie unul pe termen lung. E important, pentru că neuroreabilitarea se conturează ca o competenţă individualizată, care presupune un program educaţional şi o experienţă specifice. La bordul acestui concept se pot „îmbarca“ profesionişti din domenii diferite: neurologi, medici de medicină recuperatorie, neurochirurgi, neuropediatri... Programul educaţional presupune compensarea elementelor ce trebuie cunoscute de fiecare grup separat, pentru a ne uniformiza şi a ajunge la un anumit nivel de competenţă. Procesul este de durată, dar aceste cursuri pe care, iată, le-am iniţiat, reprezintă în primul rând o conştientizare, pentru specialiştii din diverse discipline, că lucrurile se îndreaptă în această direcţie. Este un eveniment organizat de Federaţia Mondială pentru Neuroreabilitare şi de Federaţia Europeană a Societăţilor de Neuroreabilitare, fiindcă acest concept, pe care şi noi trebuie să-l adoptăm, este unul deja bine structurat în alte ţări. Noi avem încă un sistem entropic, specialistul în limbaj sau psihologul nu sunt, de pildă, suficient de bine integraţi în toate echipele noastre de neuroreabilitare. De aceea, pe lângă partea ştiinţifică, acest curs a fost, prin reprezentarea atâtor specialităţi, şi un mare exerciţiu de team building, un forum de dezbatere al responsabilităţilor fiecăruia.
   – Ce planuri aveţi pentru viitor?
   – Modulul următor al curriculei, continuarea celor trei module prezentate în cadrul acestui curs, va avea loc la Şcoala Internaţională de Vară a SSNN. Apoi, în fiecare an urmează să elaborăm şi să dezvoltăm un astfel de curs, cu tot mai mulţi participanţi din ţară. La această primă ediţie au fost aproximativ 100 de cursanţi, un număr semnificativ dacă ne gândim că reprezintă nişte specialităţi relativ restrânse numeric. Pentru anul viitor, ne propunem realizarea unui format interactiv, vrem ca măcar o zi din program să o dedicăm cazurilor practice, care vor fi abordate în grupuri mici, de şase până la opt persoane, în continuare ideii mai sus menţionate, de team building. Vom aborda un model de coaching, cu un coordonator pentru fiecare grup, totul în ideea de a traduce cunoştinţele dobândite în rezultate clinice.
   – Care au fost reacţiile cursanţilor?
   – Am primit un feedback foarte mobilizator din partea participanţilor. Cu toţii, indiferent de specialitate şi de categoria de vârstă, au fost încântaţi de acest curs, ceea ne stimulează să continuăm şi să ne dezvoltăm activitatea în această direcţie. (...)
Mai  multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.
Subtitluri:
Concepte fundamentale
Neurobiologia recuperării
Echipa de neuroreabilitare
Învăţarea motorize
Epistemologie
Aplicaţii clinice
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe