Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

Consecinţele îmbătrânirii populaţiei

Viața Medicală
Prof. univ. John MACINNES marţi, 4 martie 2014
Viața Medicală
Jeroen SPIJKER marţi, 4 martie 2014
   Cu un secol în urmă, numărul copiilor era de zece ori mai mare decât cel al bătrânilor în majoritatea ţărilor europene. Astăzi, numărul persoanelor peste 65 de ani este egal cu al celor sub 16 ani. În Marea Britanie, aproximativ una din şase persoane are 65 de ani sau mai mult, în comparaţie cu unul din opt americani şi unul din patru japonezi.
   Această schimbare a fost determinată de scăderea ratei mortalităţii la naştere şi a celei infantile în prima jumătate a secolului XX, alături de creşterea speranţei de viaţă din ultimele decenii. Oricare ar fi cauza, mulţi sunt îngrijoraţi că, în următoarele zeci de ani, îmbătrânirea accelerată a populaţiei va avea o influenţă tot mai mare asupra sistemelor de sănătate, de protecţie şi asistenţă socială, punând o presiune covârşitoare asupra bugetelor publice. Dar, deşi aceste temeri nu sunt complet nefondate, discuţiile despre îmbătrânirea populaţiei tind să exagereze amploarea, viteza şi impactul fenomenului şi aceasta din cauza unei percepţii fundamental greşite a modului în care populaţia îmbătrâneşte. Spre deosebire de indivizi, populaţiile nu urmează ciclul de viaţă naştere–îmbătrânire–moarte. Şi, chiar dacă distribuţia pe vârste a unei populaţii se poate modifica, vârsta devine un instrument nefiabil de măsurare a productivităţii unei populaţii pe măsură ce speranţa de viaţă creşte.
   Vârsta are două componente: numărul de ani trăiţi de o persoană (uşor de înregistrat pentru indivizi şi populaţii) şi numărul de ani pe care o persoană îi mai are de trăit (necunoscut pentru indivizi, dar predictibil pentru populaţii). Pe măsură ce mortalitatea scade, speranţa de viaţă reziduală (remaining life expectancy – RLE) creşte pentru persoanele de toate vârstele. Această diferenţiere este crucială, deoarece multe comportamente şi atitudini (inclusiv cele legate de sănătate) pot fi corelate mai puternic cu RLE decât cu vârsta.
   Indicatorul-standard al îmbătrânirii populaţiei este rata de dependenţă a vârstei a treia (old-age dependency ratio – OADR), care împarte numărul de persoane care au atins vârsta pensionării legale la numărul de adulţi aflaţi la vârsta la care pot fi încadraţi în muncă. Însă această abordare nu reuşeşte să facă diferenţa între persoanele apte de muncă şi cele care chiar muncesc, clasificându-i însă pe toţi pensionarii ca „dependenţi“. În realitate, schimbările socioeconomice au rupt legătura dintre vârstă şi dependenţă. Tinerii alocă un număr tot mai mare de ani educaţiei, în timp ce multe persoane în vârstă se pensionează anticipat. În Marea Britanie, cele 9,5 milioane de asistaţi social aflaţi la vârste active (dar nesalariaţi) îi depăşesc numeric pe cei care au peste vârsta de pensionare legală şi nu muncesc. În plus, OADR nu ia în considerare modul în care, în timp, creşterea speranţei de viaţă face ca oamenii de aceeaşi vârstă cronologică să fie mai tineri. În 1950, o britanică în vârstă de 65 de ani avea o speranţă medie de viaţă reziduală de 14 ani; astăzi, ea poate spera să trăiască încă 21 de ani (în cazul bărbaţilor, e vorba de 12, respectiv 18 ani).
   Multe alte ţări, mai ales din lumea dezvoltată, s-au confruntat cu schimbări similare, speranţa de viaţă înregistrând cea mai mare creştere în Japonia. Prin comparaţie, unele ţări est-europene sunt încă în urmă, în Rusia nefiind înregistrată nicio creştere din 1950 încoace (v. tabelul).
 
 
   O mai bună unitate de măsură a impactului îmbătrânirii populaţiei este rata reală de dependenţă a vârstnicilor (real elderly dependency ratio – REDR), care împarte numărul total de persoane cu RLE de 15 ani sau mai puţin la numărul de persoane aflate efectiv în câmpul muncii, indiferent de vârsta acestora. Această unitate de măsură explică adevăratul impact al modificărilor apărute în rata mortalităţii, permiţând modificarea pragului pentru „vârsta a treia“ pe măsură ce progresele din domeniul sănătăţii prelungesc durata productivă de viaţă.
   În ultimele decenii, pe măsură ce OADR a crescut în ţările dezvoltate, REDR a scăzut. A reuşit, însă, să se stabilizeze şi este posibil să crească treptat în următorii 20 de ani (v. fig.). În Germania şi Italia, REDR a fost aproape constantă timp de 20 de ani, din cauza creşterii mai lente a ocupării forţei de muncă şi a ratelor naşterilor mai mici decât oriunde altundeva în lumea dezvoltată.
   Imigraţia a jucat un rol important în scăderea REDR în multe ţări, crescând rata angajărilor. O participare sporită la forţa de muncă în rândul femeilor – care petrec o mult mai mare parte din viaţă în câmpul muncii remunerate decât o făceau cu 50 de ani în urmă, când majoritatea se retrăgeau după ce se căsătoreau sau aveau copii – a contribuit, de asemenea, la scăderea REDR.
   Desigur, eşecul de a face faţă acestor tendinţe are efectul opus. Japonia – unde opoziţia faţă de imigrare şi insuccesul de a accepta egalitatea între sexe au dus la creşterea rapidă a REDR – este un exemplu în acest sens. O rată scăzută a ocupării forţei de muncă feminine a crescut REDR şi în India, deşi mai puţin drastic. Rusia, la rândul ei, s-a confruntat cu o creştere semnificativă a REDR, din cauza dezechilibrelor economice postcomuniste. Însă celelalte economii emergente prezintă, încă, REDR relativ reduse.
   Pe scurt, REDR indică o cu totul altă realitate decât OADR, cu cel puţin trei implicaţii politice importante. Mai întâi, îmbătrânirea populaţiei nu este o scuză pentru cosmetizarea stării sistemului de protecţie socială sau pentru tratarea planurilor de pensii ca nesustenabile. În fond, fenomenul este în desfăşurare de peste un secol şi, în unele cazuri, impactul său socioeconomic a scăzut în ultimele zeci de ani. În plus, REDR subliniază că o cerere în creştere de servicii medicale şi de asistenţă socială nu este influenţată de prezenţa unui număr mai mare de persoane peste o anumită vârstă. Sunt mult mai relevanţi factori precum progresul cunoştinţelor şi al tehnologiei medicale şi complexitatea tot mai mare a comorbidităţilor corelate cu vârsta.
   De fapt, deşi ratele de dizabilitate specifică vârstei par să scadă, generaţiile de acum au un profil de factori de risc mai nefavorabil decât cele de dinaintea lor şi aceasta din cauza unor tendinţe precum obezitatea în creştere. Capacitatea sistemelor de sănătate de a face faţă longevităţii va depinde, astfel, de relaţia în schimbare dintre morbiditate şi RLE.
   Cea de-a treia implicaţie se referă la studiile superioare. Persoanele vârstnice cu diplome universitare (o mică minoritate a generaţiei lor) se bucură de un avantaj substanţial în ceea ce priveşte longevitatea. Dacă efectul studiilor superioare de prelungire a duratei vieţii persistă, ne putem aştepta ca îmbătrânirea să se accelereze, pe măsură ce îmbătrânesc generaţiile mai tinere, mai numeroase şi mai educate.
Pregătirea pentru şi adaptarea la demografia în schimbare necesită o înţelegere mai nuanţată a adevăratei semnificaţii a procesului de îmbătrânire a populaţiei. Pentru ca aceasta să se întâmple, indicatorul potrivit – REDR – este esenţial.

© Project Syndicate, 2013. www.project-syndicate.org

 

Traducere din limba engleză de Sorana Graziella Cornea

 

John MacInnes (stg.)este profesor de sociologie, iar Jeroen Spijker (dr.) este cercetător încadrul Şcolii de Ştiinţe Sociale şi Politice, Universitatea Edinburgh.


Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.