Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

Copiii aduc fericirea. Uneori şi cetăţenia americană

Viața Medicală
Dr. Martin S. MARTIN luni, 30 martie 2015
   Dreptul de şedere permanentă în Statele Unite ale Americii a fost şi rămâne o ţintă pentru mulţi oameni, din toate colţurile lumii şi pentru obţinerea mult râvnitului permis (Green Card) se fac toate intervenţiile posibile, inclusiv cele paralegale sau chiar ilegale.
   Al 14-lea amendament al Constituţiei americane, votat la 9 iulie 1868, garantează, celor născuţi pe teritoriul Statelor Unite, acordarea cetăţeniei fără alte forme premergătoare. Cei în cauză au dreptul ca, la împlinirea vârstei de 21 de ani, să-şi aducă familia în SUA, de unde porecla dată acestor copii de jackpot babies. Acest drept la cetăţenie prin naştere s-a transformat într-o cale frauduloasă, folosită de femei gravide intrate în ţară legal sau ilegal, care aşteaptă termenul de naştere, înscriu copilul la starea civilă locală, după care pleacă acasă, cu sau fără nou-născutul devenit cel mai preţios membru al familiei. Găsirea căii de aducere a femeilor gravide în SUA a rămas pentru o perioadă de timp un efort al familiei, dar, mai recent, firme specializate organizează pe scară mare ceea ce a primit numele de „turism obstetrical“. Fiindcă e mai uşor să introducă viitoarele mame în teritoriile americane din afara continentului, aceşti intermediari folosesc adrese din Porto Rico şi insulele Mariane de Nord. Preţul pentru transportul, cazarea de câteva luni şi îngrijirile medicale legate de naştere sunt între 10.000 şi 150.000 de dolari pentru o femeie. Procedeul a devenit foarte popular în China, Coreea de Sud, Hong Kong, Taiwan, Turcia şi India.
   Graniţa de sud a Statelor Unite este intens folosită pentru intrarea clandestină a circa 2.000 de persoane pe zi, majoritatea din Mexic şi ţările latino-americane. Pe aici au intrat numai în anul 2014 peste 60.000 de copii neînsoţiţi. Dintre aceştia, numai câţiva au fost deportaţi. Majoritatea au fost repartizaţi la părinţi adoptivi, cu care sunt înrudiţi sau nu, aceştia primind de la guvernul federal costul întreţinerii copiilor. Tot prin pasajele ilicite care traversează graniţa sudică se infiltrează femei gravide sau cupluri tinere, al căror scop este să reziste nedescoperiţi pe teritoriul american atâta timp cât este necesar să procreeze şi să dea naştere copiilor care vor aduce tuturor mult dorita cetăţenie.
   Centrul pentru statistica imigraţiei estimează la 40.000 anual în SUA naşterile turistelor venite special pentru acest scop, dar, dacă se adaugă şi naşterile imigrantelor ilegale, deja aflate pe teritoriul ţării, numărul copiilor din această categorie depăşeşte 200.000 în fiecare an.
   În 2013, numai în sudul Californiei, poliţia a descoperit şi închis 37 de „centre pentru îngrijirea copiilor“, de fapt centre de „turism de maternitate“. Majoritatea clientelor erau femei din China, recrutate de la familiile avute.
   O variantă a fraudei legate de locul naşterii a fost folosită în comitatul Hudson din New Jersey, unde un ofiţer a înregistrat certificate false de naştere în registrul stării civile, în baza cărora părinţii au obţinut cetăţenia copiilor fără ca ei să se fi născut în SUA.
   În unele ţări, agenţiile de turism fac reclamă şi oferă „pachetele de naştere în America“, care conţin călătoria, cazarea şi întreţinerea pentru cele câteva săptămâni necesare şi asigurarea asistenţei medicale. Alte firme asigură unor femei o călătorie la Las Vegas, Nevada, unde primesc false certificate de căsătorie cu cetăţeni americani. Naşterea ulterioară, în ţările de origine, este însoţită de o declaraţie că nou-născutul a fost procreat în Las Vegas, la data căsătoriei, cu tatăl cetăţean american. De aici, obţinerea cetăţeniei este doar o formalitate, ulterior căsătoria fiind anulată.
   Cu sau fără prezenţa fizică în Statele Unite, se nasc în fiecare an copii care vor deveni cetăţeni americani, trăgând după ei şi familiile care au conceput şi au pus în aplicare planul fraudulos. În faţa numărului crescând al copiilor din această categorie, au apărut propuneri de modificare a amendamentului 14. Astfel, după exemplul altor ţări, se preconizează ca acordarea cetăţeniei unor copii din afara ţării să se facă numai pentru cei care au amândoi părinţii cetăţeni americani.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.