Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

Criza de bun augur a teoriei evoluţioniste

Viața Medicală
Prof. univ. John DUPRÉ miercuri, 7 noiembrie 2012
   Cei care consideră că o fiinţă supranaturală a creat Universul nu au reprezentat niciodată o provocare intelectuală pentru teoria evoluţionistă. Însă creaţioniştii – fie că vorbim despre fundamentaliştii biblici ori despre adepţii „designului inteligent“ – reprezintă, totuşi, o ameninţare la adresa gândirii ştiinţifice. Într-adevăr, geniul perfid al creaţionismului constă în capacitatea sa de a reinventa evoluţia după propriul său chip, ca sistem dogmatic, în antiteză cu ştiinţa.
   Creaţioniştii au dreptate în privinţa unui aspect: contrar impresiei lăsate de majoritatea articolelor de popularizare a subiectului, teoria evoluţiei este în criză. Situaţia este însă una pozitivă, deoarece reflectă progresul neliniar al cunoaşterii ştiinţifice, caracterizat prin ceea ce Thomas Kuhn descria, în influenta sa carte, The Structure of Scientific Revolutions, ca „schimbări de paradigmă“. În ultimii 70 de ani, paradigma predominantă în ştiinţa evoluţionistă a fost aşa-numita „nouă sinteză“. Larg promovată în ultimii ani de biologul evoluţionist Richard Dawkins, fost profesor la Oxford, noua sinteză combină teoria darwinistă asupra selecţiei naturale cu genetica mendeliană, care explică ereditatea.
   Actuala criză a ştiinţei evoluţioniste nu implică respingerea completă a acestei paradigme, ci determină, mai degrabă, o reorganizare progresivă a cunoştinţelor existente, fără să submineze doctrinele fundamentale ale teoriei evoluţioniste: organismele vii din prezent s-au dezvoltat din organisme radical diferite din trecutul îndepărtat; organisme complet diferite pot avea strămoşi comuni; selecţia naturală a jucat un rol crucial în acest proces.
   Cu toate acestea, alte presupuneri nu sunt justificate. De exemplu, în reprezentarea tradiţională a evoluţiei sub formă de „arbore al vieţii“, ramurile se îndepărtează întotdeauna, fără a se uni vreodată, sugerând că obârşia speciilor urmează un traseu liniar şi că toate schimbările evoluţioniste de pe acest traseu au loc în cadrul descendenţei urmărite. Însă, în urma examinării genomului (în special a celui microbian), s-a dovedit că genele care sunt schim­bate între organisme vag înrudite reprezintă un important catalizator al schim­bărilor evoluţio­niste.
   În plus, noua sinteză presupune că principalii actori ai evoluţiei sunt micile mutaţii generate aleatoriu în interiorul unei specii. Însă dove­zile recente sugerează că schimbările de an­vergură, provocate de înglobarea unei întregi tranşe de material genetic străin, pot fi la fel de semnificative. Într-adevăr, comasarea unor organisme întregi – cum ar fi cele două bacterii care au format prima celulă eucariotă, cel mai complex tip de celulă regăsit la animalele pluricelulare – poate genera schimbări evolutive de proporţii şi de maximă importanţă.
   Un alt aspect care destabilizează şi mai mult teoria evoluţionistă este conştientizarea tot mai pronunţată a faptului că mulţi alţi factori, pe lângă genom, influenţează dezvoltarea unui organism individual. În mod ironic, deşi descoperirea structurii ADN (lăudată, iniţial, ca ultima etapă din triumful noii sinteze) a dus la o mai bună înţelegere a funcţionării genomului, a sfârşit prin a diminua credinţa în rolul unic al acestuia în dirijarea dezvoltării biologice. Aceia care au deplâns omiterea dezvoltării din modelele evolutive – o critică veche de zeci de ani, realizată sub auspiciile ştiinţifice ale biologiei de dezvoltare evoluţioniste – alături de insistarea pe faptul că dezvoltarea organismelor depinde de o varietate de resurse, au fost răzbunaţi.
   Progresele recente ale biologiei moleculare au desfiinţat definitiv determinismul genetic tradiţional. De exemplu, epigenetica – studiul modificărilor genomului ce pot fi moştenite fără să implice alterări ale codului genetic – este în plin avânt. Şi multiplele tipuri de molecule microARN sunt tot mai recunoscute ca având un rol modulator.
   Dincolo de subminarea teoriilor evoluţiei ce au în centru genele (care au dominat conştiinţa publică timp de mai multe zeci de ani), aceste progrese necesită noi cadre conceptuale. Viziunile reducţioniste tradiţionale ale ştiinţei, focalizate pe mecanismele „de jos în sus“, nu sunt suficiente în încercarea de a înţelege cauzalitatea de sus în jos şi pe cea circulară, precum şi un întreg amalgam de procese conexe.
   Revenim astfel la punctul de plecare. Reformularea radicală a teoriei evoluţioniste atrage invariabil atenţia creaţioniştilor, care anunţă cu bucurie că, dacă susţinătorii profesionişti ai darwinismului nu se pot pune de acord, trebuie că acest concept este pe punctul de a fi dat uitării. Iar evoluţioniştii, confruntaţi cu această problemă, tind să strângă rândurile şi să insiste că există un consens general. Dar nu există nimic mai evident care să demonstreze că ştiinţa şi creaţionismul se află la poluri opuse decât presupunerea celui din urmă că dezacordul indică un eşec. De fapt, dezacordul şi înţelegerea mai profundă care rezultă din acesta permit noi abordări ale înţelegerii ştiinţifice. Din punctul de vedere al ştiinţei, spre deosebire de sistemele dogmatice, dezacordul trebuie încurajat.
   Neajunsurile actuale ale teoriei evoluţioniste şi incapacitatea noastră de a prezice unde va ajunge domeniul peste 50 de ani sunt motiv de sărbătoare. Să-i lăsăm pe creaţionişti să rămână cu convingerile lor lipsite de conţinut şi să îmbrăţişăm cu bucurie incertitudinile inerente unei abordări cu adevărat empirice a înţelegerii lumii.
 
 

© Project Syndicate, 2012. www.project-syndicate.org

Traducere din limba engleză de Sorana Graziella Cornea

 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.