Am fost atras de citatul alăturat nu
numai pentru că el își are originea în învățămintele unui om
cultivat și cu adânci cunoștințe de filozofie, dar și pentru că
ideea prezervării unui sistem de viață sănătos se apropie în
mod semnificativ de subiectul unuia din ultimele domenii de cercetare
de care m-am ocupat de-a lungul întregii mele cariere, și anume
stresul profesional și implicațiile sale asupra vieții individului
(în speță, medicul anestezist).
Dalai Lama al timpurilor noastre e al
14-lea în linia care a început în anul 1391. Primul a trăit până
la vârsta de 83 de ani. Cel de acum are deja 82 de ani și pare a fi
posesorul unei stări de sănătate în limite mai mult decât
acceptabile. Aceasta ar putea fi o simplă coincidență, deoarece o
parte din cei care au primit de-a lungul vremurilor acest titlu
important au decedat la vârste mult mai timpurii. Se cunoaște
foarte puțin despre stilul de viață al actualului Dalai Lama.
Puținele amănunte publicate se referă la lungile momente de
meditație, la trezirea foarte devreme, în jurul orei 3,30, și la
alimentația riguroasă.
Dar ideea de bază a citatului
alăturat e mai profundă decât prezentarea unor simple precepte de
viață. El se referă nu numai la necesitatea respectării unor
obiceiuri care au darul de a prezerva sănătatea organismului, ci în
primul rând la importanța principiului unei vieți onorabile. Nu mă
simt în stare să dau sfaturi în acest domeniu, prea nebulos pentru
a fi definit cu precizie. Dar aspectul onorabil al vieții unui medic
pare a reprezenta o obligație de bază, fără de care niciunul
dintre noi nu și-ar putea practica meseria cu demnitate. În ciuda
tendinței din zilele noastre de a accentua importanța
profesionalismului pentru reușita tratamentului, ultimul lucru pe
care ar trebui să-l uităm e permanenta grijă a medicului de a
păstra elementele de bază ale atitudinii umane față de semenul
său. Onestitatea, demnitatea, respectarea vieții, permanentul
ajutor oferit altora, sprijinul dat confraților aflați la
restriște, toate aceste calități formează un tot, la care se
referă, cred eu, Dalai Lama în citatul alăturat.
Îmi iau libertatea de a divaga, cel
puțin în aparență, de la subiectul de față, cu gândul la acei
colegi de breaslă care s-au găsit, în urmă cu aproape trei
sferturi de secol, în situația de a funcționa ca medici într-o
conjunctură aproape imposibilă de imaginat – cea a lagărelor de
exterminare naziste. Medicii SS, unii cu o foarte bună pregătire
profesională, s-au raliat călăilor din lagăre și s-au
transformat în monștri. Dar au existat acolo și alți medici,
prizonieri ei înșiși, trăind într-un permanent pericol de a fi
anihilați din punct de vedere fizic. Datele culese de la
supraviețuitorii iadului nazist indică faptul că o bună parte
dintre ei (nu toți!) au reușit să-și păstreze demnitatea umană
și onorabilitatea profesională și să continue a ajuta pe cei în
nevoie, de multe ori salvând vieți nu prin tratamentul oferit
(aproape inexistent), ci printr-o comportare care includea trucuri,
certificate false, diagnostice inexistente, cu scopul de a prelungi
vieți și a evita tragicul sfârșit ce-l aștepta pe cel aflat la
cheremul prea eficientului sistem de lichidare a existenței umane.
Întorcându-mă la realitatea
zilelor noastre, n-aș dori să apar în ochii cititorului ca fiind
un naiv incurabil. Știu prea bine că, atunci când un pacient aflat
la ananghie e nevoit să-și aleagă medicul care să-i amelioreze
situația, ultimul lucru care-l interesează va fi demnitatea umană
și onorabilitatea profesionistului. Dar ar fi o greșeală să
privim acest subiect doar din punctul de vedere al pacientului
izolat. Până la urmă, faima profesională a medicului e dublată,
de cele mai multe ori, de calitatea sa umană, de modul în care
reușește să-și păstreze demnitatea și onorabilitatea.
Îmi aduc aminte, din tinerețea mea,
de zicala după care e bine să faci ce zice preotul și nu ce face
el. Am cunoscut colegi care propovăduiau cu insistență încetatul
fumatului, dar care, între un pacient și altul, se refugiau pentru
a-și aprinde o țigară. Nemaivorbind de simpaticii noștri
colegi obezi, care recomandă scăderea în greutate a fiecărui
pacient diabetic sau cardiac. Desigur, sănătatea medicului nu se
rezumă la respectarea riguroasă a câtorva principii – regimul
alimentar, evitarea excesului de alcool, interdicția de a fuma sau
obligativitatea activității fizice de câteva ori pe săptămână.
Mai există un aspect, nu mai puțin serios, privitor la starea de
sănătate fizică și mintală a fiecăruia dintre noi. Mă refer la
stresul profesional, un element a cărui existență a fost dovedită
cu prisosință de nenumăratele studii în care subiectul era
capacitatea medicului de a face față situațiilor în care
activitatea sa e afectată de elemente nocive. În ultimii ani am
fost interesat de acest subiect în legătură cu activitatea
medicului ATI și am contribuit, într-o oarecare măsură, la
elucidarea sa printr-un studiu în care am dovedit influența
stresului la locul de muncă asupra nivelului cortizolului salivar
(un nivel aproape identic cu cel sanguin).
Noi, medicii, suntem supuși în
permanență unei presiuni la locul de muncă, care uneori (sau chiar
prea des) ne afectează starea de sănătate. Unele fenomene negative
având ca etiologie stresul profesional par la prima vedere
neimportante – de exemplu, scăderea capacității de memorizare
provocată de prea puținele ore de somn, mai ales în nopțile de
gardă. Dar nefasta influență a stresului profesional asupra stării
de sănătate a medicului poate avea consecințe mult mai grave. În
trecut (din păcate nu există date privitoare la ultimele decenii)
au fost publicate studii care indicau o proporție dublă de
sinucideri în rândurile medicilor ATI în comparație cu alte
specialități medicale. Studii relativ recente indică existența
unei legături directe între nivelul de stres și incapacitatea
medicului de a separa activitatea profesională de viața personală,
cu consecințe negative asupra familiei.
Un cunoscut anestezist american, Mike
Roizen, a publicat în urmă cu mulți ani lista de sfaturi ce
trebuie urmate cu scopul păstrării unui nivel de sănătate
acceptabil – printre altele, utilizarea cu folos a timpului liber,
cultivarea vieții sociale, igiena vieții de familie, evitarea
datoriilor pecuniare, dezvoltarea simțului umorului etc. N-am nicio
îndoială că stresul profesional afectează în bună măsură nu
numai viața și activitatea medicului ATI, ci și a celor de alte
specialități. De aceea, importanța unui stil de viață sănătos
nu poate fi subestimată.
Revenind la citatul alăturat, am să
mă refer și la partea sa finală, despre calitatea „vieții a
patra”, senescența. Nu există dubii asupra influenței pe care o
are modul de viață din perioada activă după momentul pensionării:
cum îți așterni, așa vei dormi! „Așternutul” perioadei
vârstnice se pregătește cu mulți ani înaintea ieșirii la
pensie. Pregătirile nu se referă numai la păstrarea capacității
de a continua într-o anumită măsură activitatea profesională, ci
mai ales la nevoia de a descoperi acele subiecte, domenii de
activitate care trebuie cultivate din timp pentru a fi transformate
în activități utile, plăcute și atractive, pentru acea parte a
vieții în care profesia va ocupa un loc din ce în ce mai puțin
important.
Un coleg de
breaslă, acum nonagenar, mă sfătuia în urmă cu zeci de ani să
am grijă să-mi pregătesc un hobbypentru
momentul ieșirii la pensie. Iată, deci, dezvăluit aici, unul din
principalii „vinovați” pentru incapacitatea autorului acestor
rânduri de a se opri din scris, în trei limbi și în domenii
îndeajuns de diferite unul de altul!
Se pare că toate la un loc –
demnitatea umană, profunda înțelegere a suferinței celor din jur
și prezervarea sănătății personale la un nivel acceptabil –
formează cadrul ideal pentru intrarea în zona vârstei înaintate
și o chezășie pentru posibilitatea de a te bucura de viață până
în ultima clipă.