Newsflash

Cum să te dai la o parte

de Prof. dr. Gabriel M. GURMAN - nov. 20 2015
Cum să te dai la o parte
     Adolph Kussmaul a devenit cadru universitar superior (unii chiar susțin că ar fi primit postul de profesor de medicină) la vârsta de 24 de ani, adică la numai doi ani de la absolvirea studiilor medicale. Dacă așa stau lucrurile, te întrebi pe bună dreptate cam pe la ce vârstă și după câți ani de activitate de dascăl a simțit autorul citatului alăturat nevoia de a se da deoparte, de a face loc unora mai tineri și mai plini de energie și de inițiativă.
     Un strălucit intensivist israelian îmi spunea odată, la o ceașcă de cafea neagră: „Dragul meu, titlul de profesor e exact ca banii! În momentul când îl capeți, nu mai ai nevoie de el!“. Cu alte cuvinte, titlul nu reprezintă mai mult decât o onoare, de cele mai multe ori (nu întotdeauna) căpătată pe merit, după o lungă activitate complexă. Criteriile sunt diferite și variază de la o instituție academică la alta. Așa se face că poți deveni profesor universitar la o universitate, dar nu și la alta.
     Personal sunt mândru de criteriile care stau la baza promovării academice la Universitatea Ben Gurion din Beer Șeva, Israel (nu, nu eu le-am creat!), care pretind ca orice cadru didactic să posede suficiente calități în fiecare din cele trei domenii principale ale activității cotidiene a unui medic – clinică, cercetare științifică și predare, toate calculate după o scală de merite bine stabilită și cuantificată.
     Dar Kussmaul nu se referea la căpătarea titlului ci, din contră, la momentul în care, liber și nesilit de nimeni, profesorul decide să facă loc altuia, socotind că a realizat ceea ce era de făcut, conștient că fiecare ființă umană are propriile limite intelectuale și că fiecare domeniu are nevoie din când în când de apariția unei minți proaspete, inovatoare, capabilă să schimbe cursul lucrurilor și să le îndrepte spre o țintă mai necesară și mai actuală.
     Iată un gând care te duce imediat la o realitate îndeajuns de neplăcută, anume că o asemenea concluzie depinde integral de individul în cauză și de nimeni altcineva. În absența unor probe clare de inactivitate sau chiar de activitate eronată, în absența unei comportări care să iasă din limitele acceptabile, nimeni nu te poate mișca pentru a-ți lua scaunul pe care te-ai așezat pe drept și demult.
     În SUA, vârsta nu e un criteriu de pensionare. Individul – și cel implicat în activitatea didactică universitară – poate continua să activeze atâta timp cât produce ceea ce e necesar și dă randamentul așteptat. De aceea, e perfect posibil să întâlnești un șef de clinică octogenar în plină activitate. Datele din literatura de peste ocean amintesc că fiecare al patrulea medic american peste vârsta de 65 de ani e încă activ profesional și că în anul 2020 numărul de profesori universitari cu vârsta peste 68 de ani va fi egal cu numărul celor mai tineri de 40 de ani.
     Dar ce stimulent poate fi oferit unui cadru universitar de succes pentru a-l determina să se retragă, dacă până și legea e de partea sa? Răspunsul e pur teoretic: conștiința profesională a celui în cauză.
     Nu demult, am fost întrebat de un director de spital israelian care ar trebui să fie vârsta maximă până la care un chirurg să poată activa în sala de operații. Aici soluția e mai ușor de găsit, pentru că nu e vorba numai de o sumă de aptitudini intelectuale (uneori greu de evaluat), dar și de nivelul capacității fizice impuse de mânuirea bisturiului.
     Dar ce se poate spune despre un distins profesor universitar care de multă vreme nu mai reprezintă un exemplu pentru elevii săi, ține pasul cu noutățile din literatură doar cu mare aproximație, a încetat să mai ofere idei de cercetare și și-a mai și pierdut răbdarea de a preda? În aparență, în acest caz, totul vorbește despre necesitatea luării unei hotărâri drastice. Dar cine ar trebui s-o ia? A cui să fie inițiativa? Și cum ar putea cineva aborda subiectul fără să lezeze în modul cel mai profund și poate nejustificat mândria unui dascăl care timp de decenii a produs sute de absolvenți și profesioniști? Nu ne rămâne decât să ne întoarcem la ideea lui Kussmaul: cel în mâna căruia se află decizia e însuși individul în cauză. Ușor de spus, mult mai greu de realizat!
     Iată un punct în care experiența mea de zeci de ani de activitate universitară nu mă poate ajuta. Eu am fost pensionat conform criteriilor de vârstă și nu m-am dat la o parte înainte de vreme. Dar am avut grijă să mă înconjor de profesioniști cel puțin la fel de buni ca mine, iar transferul „puterii“ a fost făcut sub forma cea mai elegantă și mai eficace. Ba, mai mult, am încredințat „soarta“ clinicii pe care o conduceam, cu aproape un an înainte de pensionare, fostului meu elev și continuator al activității mele, adjunctului de șef de clinică, rămânând apoi în umbră și urmărind activitatea acestuia, gata să intervin în caz de nevoie. Oare a fost de ajuns? Oare n-am apelat la un fel de surogat care să-mi adoarmă conștiința dar care să‑mi lase în continuare, cel puțin în aparență, puterea de a interveni ori de câte ori aș fi simțit nevoia să o fac? Sunt convins că soluția e pe undeva la mijloc.
     Cu mintea de acum, cred că procesul pe care americanii îl numescstep down trebuie să aibă loc în mod gradual. Trebuie ca inițiativa să aparțină celui în cauză, iar planul de bătaie să fie aprobat – cu toată sinceritatea și probitatea necesare – de colaboratori și de administrație. În prezența unei realități în care șeful de catedră și de clinică continuă să rămână responsabil în fața superiorilor și a legii până în momentul retragerii la pensie, procesul de retragere trebuie planificat cu grijă, având în permanență în vedere interesele catedrei, ale clinicii și, bineînțeles, ale pacientului, ale studentului și rezidentului. Procesul ar trebui să cuprindă și ideea de delegare parțială a unor sarcini care până în acel moment aparțineau în întregime șefului. Întrucât aici nu e vorba de dinastii, ca în cazul monarhiilor încă active, în cele mai multe cazuri alegerea noului conducător nu cade în sarcina actualului șef. Prin urmare, nimeni nu poate fi sigur de persoana „moștenitorului“ sau „moștenitoarei“. Procesul de delegare trebuie să se îndrepte spre mai mulți colaboratori, acest lucru fiind posibil pentru că, prin forța împrejurărilor, activitatea clinică, didactică și de cercetare a unei catedre și a unei clinici presupune o multitudine de proiecte și sarcini.
     Însă exact în aceeași măsură în care se așteaptă o decizie corectă și etică din partea profesorului, e nevoie de un sistem care să-i permită acestuia să-și continue activitatea, prezența și existența financiară, în ciuda faptului că o bună parte din puterea sa a fost preluată de alții.
     Nu știu alții cum sunt, dar atunci când ai descris pentru prima oară engorjarea venei jugulare în insuficiența cardiacă dreaptă (pulsul paradoxal), atunci când ești cel care a descris tipul de respirație în coma diabetică, atunci când ești primul care a folosit un endoscop pentru a diagnostica o tumoră esofagiană sau gastrică și ai definit periarterita nodoasă și ai propus, iarăși pentru prima oară, folosirea oftalmoscopului, deci atunci când te numești Adolf Kussmaul, poate că ți-e mai ușor decât altora să eliberezi scaunul pe care te-ai așezat în urmă cu decenii și nu doar să oferi sfaturi colegilor.
 

„Un bun profesor nu trebuie să ocupe catedra până când oamenii se vor întreba de ce nu pleacă. El trebuie să știe să se retragă atunci când ei se vor putea întreba: de ce oare pleacă?“ (Adolph Kussmaul, 1822–1902)

 

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe