La trei zile după ce au imobilizat un terorist gata să ucidă
zeci de persoane, trei tineri americani au fost îmbrățișati, felicitați și
decorați cu Legiunea de Onoare de președintele francez François Hollande.
Ceilalți eroi ai acțiunii urmează să primească medaliile pentru bravura lor.
Anthony Sadler, Alex Scarlatos și Spencer Stone sunt prieteni din copilărie. Călătoreau
în Europa, când au fost confruntați cu o situație-limită. Ca alți cinci sute de
pasageri, cei trei – un student, un membru al Gărzii Naționale și un militar
din forțele aeriene – se aflau în trenul rapid care plecase din Amsterdam spre
Paris.
În același tren, marocanul Ayoub El-Khazani, rezident francez,
se urcase cu o valiză, intrase în cabina de toaletă, unde își schimbase hainele
și își pregătise armele și era gata să declanșeze un carnagiu. Alți doi
călători, un francez care a preferat să rămână anonim și franco-americanul Mark
Moogalian, văzându-l pe El-Khazani cu automatul Kalașnikov AK-47, au încercat
să-l oprească, dar teroristul a scăpat de ei împușcându-l în gât pe Moogalian.
Când El-Khazani a intrat în vagonul în care erau cei trei americani,
aceștia au înțeles de la prima privire cine era și ce intenții avea și l-au
atacat cu hotărâre, l-au imobilizat, i-au luat armele și l-au legat, făcându-l
inofensiv. Eforturile le-au fost completate de britanicul Chris Norman și,
într-un timp foarte scurt, au avut atacatorul sub control. Spencer Stone a
suferit câteva răni ușoare, făcute de atacator cu un cuțit de ambalaje.
Informații parțiale, făcute publice de securitatea franceză,
arată că El-Khazani era identificat ca suspect și făcuse, în mai, o călătorie
în Turcia. Se presupune că ar fi fost în Siria și ar fi avut contacte cu
jihadiștii, poate chiar cu ISIS, dar aceste fapte nu sunt încă dovedite.
Dar de unde ia un
imigrant marocan în Franța un Kalașnikov, un pistol Luger și multiple încărcătoare
cu muniție de război? Ca și în alte acțiuni teroriste din ultima vreme, cel în
cauză și apărătorii lui încearcă să convingă lumea că nu este decât un alt caz
de „lup singuratic“, un alt atac al unui individ izolat, poate chiar cu o
tulburare psihică, fără conexiuni cu grupuri de ideologie teroristă. Exceptând
cazul în care cel aflat acum în controlul forțelor de securitate franceze va
face mărturisiri complete, s-ar putea ca mecanismul prin care actul lui a
devenit posibil să rămână necunoscut.
Contraspionajul din mai
multe țări, inclusiv cel din Franța și Statele Unite, a avertizat că rețelele
de terorism islamic cu sediul în Orientul Mijlociu pun la cale o strategie de
atacuri multiple în țările vestice, ale căror ținte nu sunt obiectivele militare,
ci așa-numitele „ținte moi“: civili, magazine, mijloace de transport, școli,
zone turistice. Atacatorii provin din „agenții secreți în stare latentă“ și
atacă izolat sau în grupuri mici. Până în ziua acțiunii criminale, teroriștii,
care nu se remarcă prin nimic, nu sunt suspectați de lumea din jurul lor.
Forțele de securitate nu au cum să-i depisteze. Așa s-au ascuns în mijlocul
populației frații Țsarnaev, autorii atacului de la maratonul din Boston, frații
Kouachi și grupul lor, responsabili pentru masacrul din redacția revistei Charlieși alți teoriști cu intenții maligne, inserați cameleonic în lumea de care,
aparent, nu se deosebesc cu nimic.
În aceste condiții, mai înainte ca forțele de ordine să aibă
timp să intervină, devine esențial comportamentul celor agresați. Câți din cei
puși sub amenințarea armelor sunt în stare să își învingă reacția naturală de a
fugi și a se ascunde și au puterea să îi confrunte pe atacatori, punându-se și
mai mult în pericol pentru a salva cât mai mulți dintre cei asupra cărora e
îndreptat atacul? Câți dintre cei care sunt posibilele victime ale unui fanatic
supraînarmat pot să fie atât de curajoși încât să-l atace cu mâinile goale?
Fapta
admirabilă a celor doi francezi, trei americani și un englez nu poate fi
îndeajuns lăudată și este meritul guvernului francez că s-a grăbit să-i onoreze
și să-i răsplătească cu cea mai înaltă decorație a națiunii. Dar admirația
tuturor a fost și mai mare atunci când, urmărind comportamentul, ținuta și
forma de exprimare ale celor trei tineri americani, în timpul interviurilor
date jurnaliștilor, au descoperit că la curajul lor se adaugă și o superbă
modestie.
