Mă
întorc cu plăcere la Grigore Moisil, ilustru matematician, posesorul
unui umor viu, dublat de o privire inteligentă asupra ființei umane și
societății în care trăim. Celebrele sale expresii și comentarii au darul de a
fi adevărate și în ziua de azi, dovedind capacitatea sa de a desprinde din
cotidian acele aspecte care se cer puse la dispoziția colectivității, cu scopul
de a stimula gândirea pozitivă și, în felul acesta, de a încuraja depărtarea de
monotonie, banalitate și îngustime intelectuală.
M-am
oprit la citatul alăturat pentru că el se potrivește perfect felului în care am
considerat și am abordat în îndelungata mea carieră profesională noțiunea de
cercetare științifică în medicină. Trebuie să recunosc că, în timpul
studenției, am fost impresionat și atras de laboratoarele disciplinelor
fundamentale, din anii preclinici. Mai toți dascălii pe care i-am avut în acei
primi ani se reîntorceau asupra faptului că progresul medicinii clinice provine
din rezultatele cercetării fundamentale și din aplicarea lor în instituții
medicale, cabinete, clinici și săli de operație. Dar, treptat, odată cu
începuturile implicării mele clinice, am ajuns la concluzia că, de fapt, totul
pornește nu din laborator, ci de la patul bolnavului.
Cercetarea
fundamentală în medicină nu e „artă de amorul artei“, ci are ca scop găsirea
unor răspunsuri la întrebări pe care clinica le ridică, iar cercetătorul e
obligat să ridice mănușa și să găsească răspunsul potrivit, care rezolvă o
problemă clinică. O cercetare științifică rămasă în faza de laborator, oricât
de interesante ar fi rezultatele sale, rămâne un fapt steril și, mi-aș permite
să susțin, chiar inutil.
Iată
un exemplu tipic din domeniul meu, cel al anesteziei, terapiei intensive și
medicinii de urgență. Cu ani în urmă, unul din vechii mei colaboratori a
dovedit, pe șobolani, efectul protector al unui drog anestezic administrat
înaintea unei traume craniocerebrale, prin diminuarea edemului cerebral și
ameliorarea procentului de mortalitate. În aparență, un studiu extrem de
precis, chiar elegant aș zice, având ca rezultat concluzii clare și precise.
Dar cui folosesc rezultatele acestui studiu? Oare cineva își poate închipui că
un conducător auto va ingera, înainte de a se urca la volan, o anumită doză de
anestezic, cu scopul de a diminua gravitatea edemului cerebral produs de un
accident de circulație?
Moisil
se referă la întrebările pe care ți le pui singur, la acea curiozitate
profesională care-și are punctul de plecare, în cazul nostru, în situații
clinice fără răspuns terapeutic sau fără o explicație care să permită
înțelegerea fenomenului. Inițierea vine din clinică, se transformă în protocol
științific, trece în laboratorul care poate încerca dezlegarea misterului și,
în caz de rezultat pozitiv, se întoarce în clinică, cu mențiunea că acele
concluzii pozitive pot sta la baza unui studiu suplimentar, de data aceasta
clinic, efectuat după toate regulile eticii și metodologiei moderne.
Bineînțeles,
nimic nu decurge lin și nu toate încercările de a rezolva o problemă clinică se
încheie în mod pozitiv. Oare câți dintre noi au cunoștință de existența unei
reviste medicale intitulate Journal of Negative Results, în care
cercetători din domeniul științelor fundamentale și nu numai își publică
rezultatele neîncurajatoare, care, de fapt, nu-și au continuarea în practica
clinică? Un exemplu recent: un grup egiptean a publicat rezultatele unui studiu
în care se compară un grup de pacienți obezi cu un altul, format din pacienți
cu greutate normală, cu scopul de a se dovedi existența polimorfismului genei
apoliproteinei B la pacienții obezi egipteni; se pare că polimorfismul acestei
gene ar fi responsabil de apetitul alimentar exagerat, care duce la obezitate,
iar obezitatea afectează aproximativ 60% din populația adultă a Egiptului.
Studiul, corect efectuat, arată că nu există nicio legătură între respectivul
polimorfism și nivelul plasmatic al lipidelor la pacientul obez egiptean, deci,
de fapt, e vorba de un rezultat care nu duce nicăieri și nu prezintă niciun
interes practic.
Mult
mai utilă, o rubrică relativ nouă în New England Journal of Medicine se
ocupă de aplicarea clinică a unor rezultate elaborate de laboratoare
experimentale. Un observator mai atent va lua în seamă faptul că, într-o bună
măsură, studiile publicate își au originea în întrebări ce s-au născut la patul
bolnavului. Ceea ce mă face să mă reîntorc la ideea curiozității științifice.
Numai ea poate deschide drumul unui studiu care să aibă șanse de succes, iar
succesul se măsoară în capacitatea rezultatelor de a rezolva o problemă clinică.
Așa se explică faptul că tot mai mulți clinicieni inițiază înființarea unor
laboratoare experimentale, pentru a crea cadrul necesar unei cercetări
fundamentale care să răspundă întrebărilor din clinică. Aceste laboratoare sunt
populate de echipe mixte, de cercetători din alte domenii (biologie,
fiziologie, fiziopatologie etc.) și, desigur, clinicieni – specialiștii care,
așa cum menționează Moisil, au capacitatea de a-și pune singuri întrebări.
Aceste întrebări dovedesc curiozitate profesională, dar și abilitatea de a
decela în practica de zi cu zi lacunele în cunoaștere și în posibilitățile
terapeutice.
În
urmă cu ani, cercetătorii italieni, disperați de procentul semnificativ de
decese produse de sindromul de detresă respiratorie acută, au decis să analizeze
cazurile folosind tomografia computerizată a toracelui. În felul acesta, au
ajuns la concluzia că majoritatea alveolelor afectate de sindrom se află în
lobulii posteriori ai plămânului, iar acest rezultat a deschis calea unor
metode terapeutice, cum ar fi schimbarea regulată a poziției pacientului
(așa-zisa prone position), iar rezultatele pozitive au indicat
corectitudinea concluziilor studiilor efectuate.
Acesta
e secretul adevăratei cercetări științifice în medicină. Ea aparține
„curioșilor“, celor care știu să se întrebe și sunt conduși de curiozitatea
profesională spre acțiuni care să ofere răspunsuri valabile.
„Întrebările la care trebuie să răspunzi în
modul cel mai sincer sunt cele pe care ți le pui singur.“
(Grigore
Moisil, 1906–1973) |