„Mai mult decât un festival de film, Berlinala este un eveniment impresionant care adună crema profesioniştilor din domeniu, dar şi sute de mii de spectatori în sălile de cinema. Este copleşitor să vezi cum se umple sala la fiecare proiecţie în parte, oameni dornici să vadă filme, indiferent cât de chinuitoare sunt cozile la casele de bilete“, descrie dna Ilinca Belciu experienţa trăită la recent încheiata ediţie – a 61-a – a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. (...)
 

"> Da capo al fine. Iniţiere în tainele festivalului - Viața Medicală
Newsflash

Da capo al fine. Iniţiere în tainele festivalului

de Ilinca BELCIU - feb. 25 2011
Da capo al fine. Iniţiere în tainele festivalului

    „Mai mult decât un festival de film, Berlinala este un eveniment impresionant care adună crema profesioniştilor din domeniu, dar şi sute de mii de spectatori în sălile de cinema. Este copleşitor să vezi cum se umple sala la fiecare proiecţie în parte, oameni dornici să vadă filme, indiferent cât de chinuitoare sunt cozile la casele de bilete“, descrie dna Ilinca Belciu experienţa trăită la recent încheiata ediţie – a 61-a – a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. (...)
 

    Cinematografia trăieşte o mulţime de schimbări. Anul acesta ne axăm pe descoperirea unor noi forme şi tendinţe care includ experimente 3D. Berlinala 61 este o expoziţie cinematografică. Dieter Kosslick, directorul Festivalului Primul festival la care sunt prezentă de la început până la final, fără ultima zi şi ceremonia de decernare a premiilor, pentru care, oricum, trebuie să ai un film selectat sau o invitaţie specială. Primul festival cu trei filme pe zi, chiar şi patru dacă se nimereau să fie în aceeaşi zonă, poate chiar şi sală. Berlinala este un festival grandios, dar ştiam asta de la bun început, bănuiam ce mă aşteaptă. Nu credeam însă că poate fi întratât de copleşitor, intens, obositor în cel mai plăcut sens cu putinţă. O aventură palpitantă, să achiziţionezi biletele, cu toată acreditarea pe care o ai. Totul merge pe bandă rulantă. Ghişeele se deschid la 8,30, însă coada e formată deja de cel puţin două ore. Iar dacă vrei să aştepţi frumos şi liniştit, în interior, la căldură (e bine de luat în calcul vântul berlinez deloc prietenos), trebuie să ajungi măcar la 6,45. Asta pentru că vrei cu tot dinadinsul bilete la proiecţiile din ziua următoare. E o competiţie, chiar şi la bilete. Primul venit, primul servit. Iar dacă speri cumva să poţi lua bilete la două proiecţii care se suprapun, în eventualitatea în care te răzgândeşti, e bine să afli din timp: nu se poate. Sistemul nu-ţi permite. Odată scanată acreditarea, eşti controlat. Aşadar, te gândeşti de trei ori înainte să ceri biletele. Eventuala stornare a acestora îţi va mânca timp. Iar aici, timpul este scump! Aşadar, vrei, nu vrei, programul începe la ore mici şi se termină la ore la fel de mici. Orice festival te solicită, iar dacă ai impresia că eşti venit în vacanţă, te înşeli amarnic! Cu toate acestea, provocarea merită toate eforturile.
    Ediţia cu numărul 61 a Berlinalei a avut de toate: un scaun gol – pentru regizorul iranian Jafar Panahi, membru al juriului in absentia, care îşi ispăşeşte cei şase ani de închisoare, interzis pentru 20 de ani în domeniul cinematografic –, ochelari 3D şi multe filme care au stârnit curiozităţi şi reacţii. Şi, nu în ultimul rând, Isabella Rossellini – preşedinta juriului internaţional. România a fost prezentă în cadrul festivalului – competiţia Berlinale Shorts – cu două filme: Apele tac de Anca Miruna Lăzărescu şi 15 iulie de Cristi Iftime. Nu a fost cazul de prea multă vâlvă în ceea ce le priveşte, drept urmare niciun premiu.
    Recapitularea filmelor începe direct şi fără nicio ezitare cu documentarul lui Wim Wenders – Pina – un omagiu adus coregrafei Pina Bausch, prezentat în afara competiţiei. Mai mult decât un documentar, un film muzical, un reuşit şi impresionant film 3D care dă viaţă unui experiment estetic şi artistic, hrană pentru ochi şi suflet, la mai puţin de doi ani după moartea celebrei coregrafe. Pina Bausch, artist complet, a reuşit să spargă orice bariere în ceea ce priveşte dansul contemporan, să deschidă uşi, să lase în urmă teatrul, apropiindu-se din ce în ce mai mult de realitate. A adus pe scenă pământul, apa, focul, aerul, redescoperind sensurile filosofice ale existenţei şi ale elementelor de bază. În ceea ce mă priveşte, a fost prima proiecţie în Berlinale Palast, o seară încărcată de emoţie, bucurie, uimire şi alte sentimente copleşitoare. Începând de la fascinanta expoziţie de flori din zona covorului roşu (aranjamente florale schimbate zilnic!), până la experienţa 3D a impresionantelor coregrafii perfecte ale lui Bausch. Coregrafii reimaginate de Wim Wenders în peisajul postindustrial modern, avangardist, care virează când spre suprarealism, când spre expresionism. Mai mult, audienţa a fost una dintre cele mai selecte: pe lângă personalităţile din domeniul cinematografiei, cancelarul Angela Merkel şi preşedintele Christian Wulff. Cu adevărat o seară de covor roşu!
    Competiţia Berlinalei a fost spectaculoasă, adunând nume mari: • The Turin Horse – un film poetic cu influenţe tarkovskiene şi bergmaniene, în regia lui Béla Tarr; o poveste simplă, care cutremură ecranul, despre un fermier şi calul său, despre o lume pe cale de dispariţie; un film încărcat de metafore şi simboluri, poetic şi filosofic • Coriolanus – debutul în regie, mult prea slab însă, al lui Ralph Fiennes • El Premio al Paulei Markovitch – care scoate la iveală efectele dictaturii • Nader and Simin, a Separation al iranianului Asghar Farhadi, cel care a primit Ursul de Argint la ediţia 59 pentru About Elly • animaţia 3D a lui Michel Ocelot – Les Contes de la Nuit – călătoria imaginară a doi copii care redescoperă diferite perioade ale civilizaţiei • Margin Call cu Kevin Spacey, Jeremy Irons şi Demi Moore • Our Grand Despair – filmul turcesc vlăguit şi pueril despre doi fraţi, trecuţi bine de prima tinereţe, care se îndrăgostesc de aceeaşi femeie • Come Rain, Come Shine – filmul coreanului Lee Yoon-ki, care stârnise multă vâlvă, dar care s-a dovedit prea minimalist, mai degrabă firav decât impresionant • Sleeping Sickness al lui Ulrich Koehler • The Forgiveness of Blood al albanezului Joshua Marston • revenirea Mirandei July cu The Future – lent şi plictisitor, care nu se ridică sub nicio formă la nivelul debutului din 2005 • producţia spaniolă Un Mundo Misterioso – una la fel de înceată şi molatecă, fără să se întâmple foarte multe lucruri, singura apariţie simpatică fiind o maşină românească, deşi numele ei nu are nimic de-a face cu noi • Innocent Saturday – un film rusesc a cărui imagine e semnată de Oleg Mutu – o poveste derulată în timpul exploziei de la Cernobîl, un subiect mult prea puţin exploatat însă, insuficient de emoţionant • Andres Veiel aduce în scenă impresionanta poveste a rezistenţei germane din perioada ’64–’71 în If Not Us, Who? • Werner Herzog a fost prezent, în afara competiţiei, cu un film uriaş prezentând picturi mai vechi de 30.000 de ani descoperite într-o peşteră din sudul Franţei – Cave of Forgotten Dreams – despre simbolistica picturilor rupestre, avangarda avant la lettre, vise, iluzii şi poveşti uimitoare. În toate secţiunile au existat filme surprinzătoare: Las Malas Intenciones – o inventivă şi jucăuşă poveste din Peru, anii ’80; The Mountain – un film în două personaje, drama a două lesbiene cărora moartea copilului le-a schimbat percepţiile şi filosofia de viaţă, rupând totodată comunicarea cuplului.
    Selecţia filmelor lui Ingmar Bergman s-a derulat cu casa închisă, iar versiunea restaurată în proiecţie 4K a lui Taxi Driver s-a bucurat de cronici frumoase.
    Berlinul şi Berlinala sunt complet diferite. Dar acest lucru se întâmplă la orice alt festival. Cert este că după cinci zile intensive de alergătură, rând la bilete, somn indecent de puţin, se cere o pauză de măcar jumătate de zi. Iar după avalanşa vizionărilor din timpul festivalului, poţi digera totul, pe îndelete, de abia odată întors acasă...
    Palmaresul nu a surprins deloc audienţa: Nader and Simin, a Separation a primit Ursul de Aur, dar şi premiile pentru interpretare. Béla Tarr a fost răsplătit cu Marele Premiu al Juriului, Ursul de Argint. Cel mai bun regizor a fost Ulrich Koehler pentru Sleeping Sickness, cel mai bun scenariu – Forgiveness of Blood, iar El Premio a câştigat Ursul de Argint pentru realizare artistică de excepţie în imagine, montaj, coloana sonoră, costume sau scenografie. Premiul Alfred Bauer a revenit lui Andrea Veiel, pentru If Not Us, Who?
    Mai mult decât un festival, Berlinala este un eveniment impresionat care adună crema profesioniştilor din domeniu, dar şi sute de mii de spectatori în sălile de cinema. Este copleşitor să vezi cum se umple sala la fiecare proiecţie în parte, oameni dornici să vadă filme, indiferent cât de chinuitoare sunt cozile la casele de bilete...
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe