Cât de frumoasă poate fi partea
aplicată a medicinii poate spune numai un student care face practica
de vară într-o specializare care l-a atras. Teoria ne oferă o cale
spre cunoaștere dar, dacă nu o alăturăm practicii, drumul plin de
mărăcini se dovedește a fi greu de bătătorit. Am încheiat de
curând practica într-o specializare complet nouă pentru mine,
oftalmologia. Majoritatea colegilor mai mari mi-au spus că e „o
altfel de medicină“, un profesor o numea „regina
specializărilor“, până și viața m-a apropiat de ea prin faptul
că oameni dragi mie au fost pacienți în acea clinică. Astfel, am
hotărât să văd care sunt responsabilitățile unui rezident la
oftalmologie. Regrete? Absolut niciunul.
În primul rând, am asistat la
operații pentru cataractă și glaucom, patologii care, prin
consecințele nefaste pe care le au asupra ochiului unui om, îi pot
schimba radical viața. Acestea pot conduce, în final, la cecitate
dar, pe cât sunt ele de grave, pe atât sunt de frumoase rezultatele
operațiilor. După nici douăzeci de minute, pacientul merge în
salon, urmând să își recapete vederea la un ochi anterior
incapabil de a zări ceva. Incredibil cât de mare poate fi bucuria
unui bunic să vadă din nou după ce un an de zile a stat în
întuneric. Abia în astfel de momente realizăm cât de important
este rolul unui medic.
Apoi, am aflat despre o interesantă
supraspecializare a oftalmologiei: oculoplastia. Operațiile pe care
le-am văzut săptămânile acestea mi-au trezit interesul, mai ales
datorită faptului că diagnosticul afecțiunilor nu este cel mai
ușor, pentru un ochi neexperimentat. Sunt foarte multe procese
tumorale ce pot trece cu ușurință drept banale afecțiuni
inflamatorii, ceea ce arată încă o dată că atenția unui medic
trebuie să fie la cote maxime. O mică eroare de diagnostic poate
conduce la rezultate fatale pentru pacient. De aceea, este bine ca
toți oamenii să fie îndemnați să meargă la un control de
fiecare dată când observă că vederea lor scade, mai ales brusc.
Amânarea nu este o soluție. Nici nu mai este nevoie să menționez
cazurile în care leziunea produsă de un corp străin ajunge să
intereseze globul ocular. Cu cât prezentarea la medic este mai
precoce, cu atât cresc și șansele ca vederea să fie recuperată
în proporții mai mari. Nu pot uita pacientul care a stat cu un
fragment de corp străin în ochi timp de câteva zile. L-a neglijat,
a continuat să lucreze în construcții, până când nu a mai
rezistat. I s-a extras o parte din acesta, dar tratamentul ulterior
urma să fie făcut pe o perioadă mai lungă, timp în care îi sunt
interzise efortul, precum și expunerea la praf.
Ca studenți, frumusețea
oftalmologiei vine din faptul că putem fi „spioni“ la o
operație. Microscopul la care doctorul lucrează permite și unei a
doua persoane să pătrundă în tainele operației. Astfel, un
student sau rezident poate să fie atât observator, cât și mâna a
doua. Pe lângă acestea, am învățat lecții esențiale de viață
pe parcursul săptămânilor de practică, fiind doar simplu
spectator în anumite momente. Șeful Clinicii I de Oftalmologie a
Spitalului „Sfântul Spiridon“ din Iași, prof. dr. Dorin
Chiseliță, un adevărat mentor pentru rezidenții ce îl
înconjoară, a demonstrat de multe ori că dragostea pentru meseria
pe care o practică și pentru pacienți nu s-a diminuat deloc în
timp. Nu a menajat pe nimeni când era în joc ochiul unui pacient.
Mi-a rămas în minte o replică adresată unui rezident: „Dacă ar
fi mama ta?“.
Amintirile de neșters din cadrul
practicii sunt acele dovezi de omenie, de empatie pe care doctorii
le-au arătat pacienților. Clipele în care doctorul alegea să mai
facă încă două operații pe lângă cele zece care îi erau deja
programate pe ziua respectivă, pentru a mai ajuta câțiva pacienți
să își recapete vederea. Sau mustrările aduse celor care nu urmau
recomandările postoperatorii, fiindcă riscau să își facă rău.
Medicii nu sunt ajutați, în schimb,
de condițiile în care sunt nevoiți să lucreze. Deseori,
materialele sanitare sunt insuficiente, medicii sunt obosiți sau
lucrează în stres. Nu au lipsit zilele în care doctorii și
asistentele medicale rămâneau după încheierea programului de
lucru pentru a reuși să finalizeze operațiile programate. Sunt
conștientă că în viață facem și sacrificii dar observ, cu
părere de rău, că doctorului nu i se acordă nici măcar
condițiile prielnice pentru a-și desfășura munca de calitate.
Putem intui cu ușurință de ce mulți dintre ei aleg să meargă în
sistemul privat sau chiar să părăsească țara. Nu îi putem
blama. O doamnă doctor menționa, la un moment dat, că numai în
privat are echipamentul necesar pentru a pune un diagnostic complet
pacientului. În spitale, multe din aparate sunt vechi, iar altele nu
funcționează.
Sunt probleme de rezolvarea cărora
depinde nu doar performanța medicilor, ci și șansa pacienților la
cea mai bună îngrijire.