Experiența
Erasmus este una dintre cele mai frumoase alegeri pe care un student,
indiferent de universitatea la care studiază, le poate face. Mereu a părut
atrăgătoare această idee și, în același timp, greu de atins. Dosarul de
aplicare poate părea complex la prima vedere, iar alegerea țării în care să
pleci – dificilă. Oscilațiile de acest tip pot scădea însă dramatic șansele de
a aplica.
Dacă
aș putea să dau timpul înapoi, unul dintre sfaturile pe care mi le-aș oferi, ar
fi să aplic cât mai repede la un astfel de program, să învăț mai multe limbi
străine și, eventual, să iau legătura cu studenții de an mai mare care deja au
trecut printr-o astfel de experiență. A studia într-o altă țară, te pune în
situația de a o descoperi, de a-i cunoaște cultura, obiceiurile, de a
interacționa atât cu studenții locali, cât și cu cei care au venit din alte
regiuni ale lumii. Este o mixtură foarte interesantă, care îți permite să
privești viața dintr-o altă perspectivă. Te ajută să descoperi diferențele care
există între țara ta și altele asemenea ei. Per total, te îmbogățești pe toate
planurile: cultural, social, educațional.
Schimbul
de experiență la care particip acum m-a apropiat de sistemul medical francez,
m-a ajutat să mă integrez în el. Fără prea multă dificultate, mi-au ieșit în
evidență inclusiv diferențele dintre acesta și cel român. În primul rând, lucru
foarte important, interacțiunea cu pacienții m-a impresionat. În Franța, la fel
ca în România, studenții mediciniști, începând cu anul III, intră în clinică,
învață semiologia medicală, semnele și simptomele bolilor. Studenții
mediciniști francezi însă au responsabilitățile unui medic rezident, ceea ce în
țara noastră nu se întâmplă. Ei se ocupă de examenul clinic al pacientului,
consemnează ceea ce au descoperit patologic în foaia lui de observație, urmând
ca, ulterior, să discute cu un intern (rezident) aceste lucruri.
Practica
este, de asemenea, foarte importantă pentru orice student medicinist. Avem
nevoie să facem anumite manevre de mai multe ori pentru a le stăpâni cum
trebuie. Am observat cu bucurie că, aici, externii (studenții) fac o
multitudine de manevre practice, considerate de ei ca fiind un lucru absolut
normal. Ulterior, când vor fi rezidenți, le va fi foarte ușor să se ocupe de
pacienți, le inspiră acestora încredere, mai ales când menționează de câte ori
au realizat, spre exemplu, o infiltrație peridurală sau o biopsie de glande
salivare. Acest aspect a fost remarcat și de studenții italieni, care au ales
să vină la Paris prin acest program, din același motiv: lipsa practicii. Și
sistemul lor de învățământ medical se axează, ca la noi, pe partea teoretică.
Mai
mult, studenții participă la raportul de gardă – ei fac parte din „staff”. Sunt
momente când unii dintre aceștia prezintă starea pacienților de care s-au
ocupat până atunci, sau asistă, pur și simplu, la discuțiile din cadrul
raportului. Au ocazia să vadă, astfel, cum se desfășoară activitatea unui
intern sau a unui medic. Iau contact direct cu viitoarele lor responsabilități,
văd cazuri interesante, adevărate provocări pentru medici și au posibilitatea
să vadă și cum sunt rezolvate acestea.
Un
alt aspect pe care l-am observat în acest schimb de experiență ar fi condițiile
de lucru de aici – sunt relaxante, se respectă omul cu halatul alb. Există
urgențe, sunt tratate cu seriozitate maximă, însă există o foarte mare doză de
respect pentru rezidenții și studenții din stagii. Calitatea actului medical
este la cote înalte, dar nu există teama de te miri ce. Nu am văzut interni sau
doctori stresați. Inclusiv o doctoriță din România, aflată pentru o scurtă
vizită la Paris, a menționat că în spitalele de aici nu se simte presiunea care
există în România.
Ziua
de lucru, oficial, se încheie la orele 17–18, dar sunt multe momentele când
internii sunt nevoiți să stea peste program. Ceea ce nu diferențiază un
rezident francez de unul român este volumul de muncă pe care îl depune. Sunt
zile în care pleacă înainte de ora 18 de la serviciu, dar sunt și zile în care
pleacă la ora 22. Responsabilitățile sunt mari de ambele părți, dar simplul
fapt că vezi un coleg mai mare care lucrează cu pasiune reprezintă o motivație
suficientă pentru a face și tu același lucru.
Pe
de altă parte, sunt și aici rezidenți nemulțumiți de salarii, de modul în care
sunt primiți într-un anumit serviciu sau de responsabilitățile care li se dau,
înainte de a li se explica exact ceea ce vor trebui să facă. De exemplu, o
internă de medicină generală, care a început stagiul de ginecologie, a fost
repartizată încă din prima zi de lucru la secția de urgențe ginecologice și a
fost pusă să aibă grijă de pacientele care veneau cu diverse probleme. Mi-a
mărturisit, puțin supărată, că nu știe cum s-ar fi descurcat dacă nu ar fi
făcut stagiul de ginecologie în timpul facultății, la un spital „foarte
serios”, dacă nu ar fi învățat, practic, examenul ginecologic, cum se folosește
ecograful, ce urgențe vitale trebuie să elimine etc. Prima zi a fost mai
dificilă spunea ea, nu a fost o zi în care să facă doar lucruri administrative,
cum se aștepta, ci a lucrat, la propriu. Și a reușit să facă față acestei
provocări. Și-a amintit că a mai făcut așa ceva la un moment dat și a gestionat
foarte bine situația. Oare ce ar fi făcut, în locul ei, un intern care nu a
folosit niciodată ecograful endovaginal, nu a făcut niciodată un examen cu
speculul etc.? Cu siguranță, ar fi găsit o modalitate prin care să se descurce,
dar i-ar fi fost mult mai greu. În această clinică, studenții fac deseori rotații
între servicii: consultații ginecologice, bloc operator, urgențe, stau pe lângă
asistente, urmăresc femeile care urmează să nască, fac gărzi. Fac parte, cu
adevărat, din personalul medical al clinicii, iar sentimentul de
responsabilitate pe care îl câștigă nu poate fi echivalat cu nimic altceva.
Progresul
tehnologic și-a lăsat amprenta și în felul în care se completează foile de
observație în clinicile din Franța. Ele nu sunt scrise de mână, ci la computer.
Un program – ORBIS – ține evidența pacienților și a transferurilor
interclinice. Pentru a afla rezultatele analizelor unui pacient, este suficient
să îi deschizi dosarul. În general, aceste foi de observație sunt completate
inițial de externi. Ulterior, sunt corectate și completate și de interni sau de
medicii specialiști. Și asistentele medicale au rolul lor în acest proces. Ele
măsoară parametrii vitali ai pacienților în fiecare zi și îi introduc, de
asemenea, într-un program special. Sper ca și în sistemul nostru medical să se
producă această schimbare, atât de benefică nu numai pentru pacienți, ci și
pentru personalul medical.
Comunicarea
are rădăcinile adânc inserate în practica medicală din această țară. Relația
între șefii de clinică, doctori, rezidenți și studenți este bazată pe respect,
este o relație de egalitate relativă. Nu este un lucru ieșit din comun ca
persoana cu cel mai înalt grad din clinică să se intereseze de studenți și de
activitatea lor, chiar dacă sunt doar doi sau trei în respectivul serviciu. De
asemenea, relația medic–pacient este dominată de respect și răbdare. Mi-a rămas
în memorie vizita pe care profesorul clinicii de boli infecțioase a făcut-o,
într-una din zile și, înainte de vizita propriu-zisă, a consultat toate
dosarele pacienților și s-a interesat de evoluția fiecăruia. Internii sau
externii aveau această responsabilitate de a-i da detaliile pe care acesta le
cerea. Apoi mergea în saloanele pacienților (fiecare pacient avea camera lui).
A ajuns, în cele din urmă, în camera unui pacient român și, după întrebările obișnuite,
l-a întrebat pe acesta dacă are și el vreo întrebare. Modest, pacientul, i-a
răspuns: „Deja am pus o mie de întrebări...”. Replica profesorului m-a
surprins în mod plăcut: „Acum poți să pui și întrebarea 1001”. Astfel, românul
l-a întrebat despre ziua externării.
Ca
o concluzie, consider programul Erasmus drept o oportunitate de neegalat, de
care orice student ar putea beneficia. Această experiență oferă noi perspective
din care poți să privești lucrurile și viitorul tău. Îți oferă lecții de viață la
fiecare pas, te ajută să întâlnești personalități diferite, să discuți cu
fiecare dintre ele și să înveți câte ceva de la acestea. Mulți dintre
profesorii și internii cu care am interacționat m-au impresionat în mod
pozitiv, fiecare având anumite particularități, care mi-au servit drept exemplu
de „așa da”. Cred că un alt scop al acestui schimb de experiență este acela de
a aduna ceea ce este bun de la cei mai buni și de a încerca să
implementăm în practica noastră medicală ulterioară ceea ce ne-a impresionat în
mod pozitiv aici.
