Newsflash

Dacă Disney ar administra spitalul în care lucrezi

de Dr. Nicolae-Iordache IORDACHE - ian. 25 2018
Dacă Disney ar administra spitalul în care lucrezi
     Îți imaginezi probabil că ar sabota deratizarea ca să nu moară Mickey și Minnie. Câinii de prin curtea spitalului ar semăna mult cu Pluto și Pongo. Probabil că Somnorosul nu ar face gărzi. Rezidenții ar semăna mai mult cu Rușinosul. Director financiar ar fi Morocănosul. Șef de secție la infecțioase ar fi Hap-Ciu. Epidemiolog ar rămâne, nu-i așa, Mutulică, pentru că tot nu-l bagă în seamă nimeni. Asistenta șefă ar fi Albă-ca-zăpada. La poartă ar sta Căpitanul Hook ca să sperie pacienții, aparținătorii și reprezentanții. La dermatologie ar lucra Cenușăreasa, în cea mai dărăpănată secție. Șef la ORL ar fi Dumbo. La ginecologie ar fi Făt-Frumos. La ATI ar lucra Zâna Bună, iar la farmacie Spiridușul din lampa lui Aladin.
     Ei bine, dacă ar fi însă să te gândești mai degrabă la parcurile de distracții Disney și nu la personajele din filme și ai face o paralelă cu spitalul în care lucrezi, poate că ai vedea lucrurile diferit. Probabil că Disney ar începe să compare serviciile oferite din spital cu serviciile oferite de alte entități. Cel mai probabil, de organizații care oferă servicii de excepție și nu cu cele oferite de alte spitale. Pentru că pacienții au capacitate limitată de a compara serviciile dintr-un spital cu altul, dar le vor compara cu alte locuri care i-au făcut să se simtă importanți și apreciați. Câtă lume se internează de patru-cinci ori într-un interval scurt ca să facă astfel de comparații?
     Probabil că ar face curtoazia mai importantă decât eficiența. OK, nu o va pune să concureze cu ineficiența. Probabil că ar căuta activ părerea pacienților despre experiența din spital. Cu siguranță ar include întrebări relevante despre compasiunea, grija, confortul și empatia întâlnite în spital, despre cât de atent a fost personalul în a anticipa nevoile lor.
     Probabil că ar măsura performanța spitalului cu scopul de a îmbunătăți activitatea și nu de a impresiona. 0% infecții nosocomiale declarate într-un spital cu secții chirurgicale poate fi un indiciu destul de edificator pentru care ar face una ca asta. Ar ține cont mult de poveștile care se țes în jurul performanței sau lipsei acesteia în fiecare secție.
     Probabil că ar împuternici angajații să spună da solicitărilor rezonabile, să facă lucruri care stau în puterea lor și să ia decizii care pentru oricine cu o minimă înțelegere și discernământ ar avea sens.
     Probabil ca te-ar vedea mai degrabă ca actor destoinic într-o piesă de succes, pe o scenă de teatru, decât ca simplu furnizor de servicii. Asta ar face loc emoției, înțelegerii și empatiei, iar asta cu premeditare.
     Probabil că te-ar încuraja să îți dai drumul imaginației din dorința de a fi mai bun și mai util celor din jurul tău, fie ei colegi sau pacienți. Cum ai putea să te porți într-un anume fel? Ce ai face dacă persoana din fața ta ar fi propria mamă? Cum te-ai simți dacă ți s-ar întâmpla ție asta? Te-ar inspira să lucrezi măcar o zi și în alte departamente, ca să înțelegi mai bine provocările lor, să poți comunica mai bine cu ei și să îmbrățișezi viziunea de a servi pacientul mai bine, indiferent unde ai lucra.
     Probabil că ar crea un climat de nemulțumire față de starea de fapt. Fără să însemne că nu îți apreciezi reușitele. Atâta doar că ele vin din atitudinea critică față de ceea ce se întâmplă în prezent. Ar ajuta să depășești inerția organizațională de tipul: noi așa facem lucrurile pe aici de când le-am găsit eu. Ar crea o cultură în care ai fi motivat, arareori satisfăcut de starea de fapt și întotdeauna bucuros să îmbunătățești ceva în organizație.
     Probabil că te-ar convinge că un jucător care este capabil să facă o echipă grozavă este mai valoros decât un jucător grozav.
     Probabil că te-ar convinge că tot ceea ce știi este ceea ce faci. Că știi sau nu, dacă nu faci, e tot aia. Că răspunsul la întrebarea cum? este da. Pentru că, dacă vrei, vei afla și cum.
     Probabil că te gândești că am o criză de ideație acum, la început de an. În realitate, am avut doar o criză de lectură la final de an. Una dintre cărți: If Disney Run Your Hospital – 9 ½ Things You Would Do Differently, a lui Fred Lee. Acesta a lucrat deopotrivă pentru Disney și ca vicepreședinte într-unul din cele mai mari spitale americane. Cartea este antrenantă, plină de exemple reale și convingătoare din spitalele americane și din exemplele de succes ale companiilor furnizoare de servicii. Deși experiența lui are loc într-un sistem de îngrijirea sănătății mult diferit de al nostru, sunt nebănuit de multe idei care își pot găsi locul în peisajul mioritic, așa cum e el. Nevoile și disponibilitățile oamenilor nu sunt chiar atât de diferite de-o parte și de alta a Atlanticului sau, cum ar spune alții, a lumii. Sunt lucruri care pot fi făcute de fiecare om la locul lui de muncă, șef sau executant, care ar putea ajuta mult pacienții și, în cele din urmă, chiar pe cel care acordă îngrijirile de sănătate.
     Curiozitatea și decizia de a citi îți aparțin. Asta ține de a ști. Mai urmează și să faci. Succes!

 

 

PS: Nu te îngrijora, Disney nu va veni. Avem și noi distracțiile noastre, suntem figuranți în ultima dramă a României!

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe