Izolarea tinerilor prin obsesia
mediilor cibernetice este importantă, dar cauza adevărată a
neliniștii, anxietății și deprimării adolescenților a fost
identificată de psihologi în hiperconectivitate, sufocare prin
exces de informație. Tinerii primesc mai mult decât pot duce,
supraîncărcarea făcându-se în fiecare zi și continuu, pentru un
timp prelungit.
Noua dependență vine cu pierderea
somnului, imposibilitatea de a se relaxa, scăderea performanțelor
școlare, pierderea interesului în oameni și colegi, izolarea
progresivă, senzația de a fi incapabil pentru a face față vieții
și școlii, atacurile de anxietate, recurgerea la substanțe
chimice, automutilarea. Statisticile sunt mai mult decât
îngrijorătoare. În Statele Unite, trei milioane din adolescenții
cu vârsta între 12 și 17 ani au avut cel puțin un episod de
deprimare majoră și 6,3 milioane (25% din grupa de populație
adolescentină) suferă de anxietate. Cifrele au fost în continuă
creștere începând cu anul 2012, când incidența deprimării la
adolescenți era doar de 7% și panta de creștere este vizibil
accelerată.
Mediile urban, suburban și rural par
a fi interesate în mod egal, iar nivelul economic al familiei nu
joacă un rol major. Fetele sunt afectate mai mult decât băieții
de deprimare, dar adolescenții de sex masculin au mai frecvent
simptome de anxietate. La adolescente, tendința la automutilare este
mai des întâlnită. Nevoia de a-și provoca durere fizică, pe care
cei afectați o percep ca o cale de a atenua stresul psihic, este o
caracteristică a depresiei prin abuz de informație.
În varianta deprimării sau
anxietății autoprovocate prin uzul tehnologiei digitale,
diagnosticul este întârziat când subiecții, inteligenți și
adaptativi, ascund multă vreme simptomele de părinți și colegi.
Din această cauză, experții cred că procentajele de afectare sunt
mai mari decât cele comunicate. Odată afectat, adolescentul se
distanțează progresiv de familie și colegi, iar folosirea
mijloacelor digitale crește. Într-un fel, fenomenul este comparabil
cu cel creat de introducerea pe scară largă a telefoanelor și
televizoarelor, de după 1950, dar atunci controlul părinților era
mult mai eficace și mai prompt, fiindcă aveau acces direct la
supravegherea folosirii celor două aparate.
Este o trăsătură a generațiilor
din secolul XXI să fie înzestrate cu mai puțină rezistență
decât părinții și bunicii lor, poate și din cauza faptului că
majoritatea dintre ei nu a trebuit niciodată să se zbată pentru
existență. Tinerii au tendința să caute mijloace de stimulare
emoțională, iar mijloacele electronice, larg accesibile, oferă o
multitudine de aplicații și link-uri care îi conduc la subiecte cu
intensitate mare. Cu toate acestea, un sfert din ei nu pot face față
materialului oferit.
E un lucru ușor de observat că
adolescenții petrec cea mai mare parte a timpului absorbiți de
ecranele lor, la care se uită mai mult decât privesc în jur, sau
la alții ca ei. De asemenea, accesul copiilor la mijloacele
electronice se întâmplă acum de la vârste fragede, de unde și
crearea obișnuinței. Pe măsură ce cresc, copiii și adolescenții
sunt mai familiari cu ele și recurg mai mult la tehnologia digitală
decât la realitatea din jur. Psihologii pediatri au început să
facă recomandări părinților legat de „timpul de ecran”
adecvat fiecărei vârste, avertizând că excesul poate avea
consecințe foarte serioase.
Când problema este suspectată,
ajutorul și tratamentul trebuie căutate fără întârziere.
Terapia constă în ghidarea comportamentului subiectului și al
familiei, agenți medicamentoși anxiolitici și antidepresivi și
„dezintoxicarea digitală”, toate cerând o cooperare deschisă
și susținută.
