„Pentru
cei tineri, mesajul ar fi să nu părăsească țara. Ideea asta vine de la
părintele Iustin Pârvu, nu este doar a mea. E clar că omul are anumite nevoi
materiale, dar nu trebuie să prețuiască banul, aspectul material mai mult decât
sufletul lui. În mare parte, cei care merg în străinătate vor da de o luptă
uriașă menită să-i despartă de rădăcina lor, de a fi români. Vor fi îndemnați
să se integreze în alte sisteme, să se lepede uneori chiar și de credința lor
și sunt cazuri concrete în această privință! Deci, mesajul pentru cei tineri ar
fi să prețuiască munca și serviciul, dar nu cu prețul credinței sau al familiei
și al copiilor, care vor suporta repercusiunile.” Este un citat, dar nu am să
dezvălui numele autorului. În această săptămână aleg să încep cu aceste
cuvinte. Este posibil ca între cititori să existe părerea că ne îndepărtăm de
tema rubricii, dar pentru cei care vor citi cu atenție se va revela că nu este
așa. Trăim într-o țară mult atacată de-a lungul timpurilor, prădată, călcată de
tot soiul de cizme de diferite culori, clevetită în timpuri mai străvechi sau
în ultimii 27 de ani. Atunci când aud expresia grobiană: „Trăim în România și
asta ne ocupă tot timpul” – sau altele asemenea, de cele mai multe ori simt
aprig nevoia să iau un antiemetic. Sunt expresii mizerabile, care nu vin
întâmplător; cei care le aruncă (precum lăturile) înspre public știu bine de ce
le excretă. Ținta este degradarea a ceea ce nu s-a degradat încă. Și, totuși,
cu ajutorul lui Dumnezeu, nu vor reuși, așa cum nu s-a reușit nici în cele mai
negre timpuri, comuniste sau necomuniste. Încercarea de a degrada mentalitatea
și de a lovi prin degradarea acesteia în întreaga țară a apărut de mult și
continuă. A lovit aprig și în spiritul de comuniune, de a lucra împreună, în
colaborare și în colegialitate. Este foarte apăsător să poți compara situația
dinainte de decembrie 1989 cu aceasta de acum și să observi cât de mult rău s-a
produs voit (dar și nevoit, pentru că în toate perioadele au existat „cozi de
topor”, fără judecată, care s-au luat după alții, după cei antrenați pentru a
manipula masele), cât de mult s-au stricat relațiile interumane, cât de mult
s-a lovit în unitate, în colaborare, în colegialitate.
O
altă glumă macabră este că „dacă înainte era expresia «să moară capra
vecinului», acum lucrurile s-au schimbat și se dorește să moară vecinul, ca să
îi poți lua capra”. Ceea ce mi se pare foarte rău este că aceia care aud
această falsă glumă încep să râdă și mulți o consideră un exemplu de spirit de
bună calitate. Dimpotrivă, este o expresie foarte rea, pe care nu ar trebui să
o spunem, dar nici nu ar trebui să permitem să se spună în prezența noastră –
la fel cum nu ar trebui să înjurăm sau să permitem să se înjure în prezența
noastră. Nu acesta este spiritul poporului român.
Se
trezesc unii-alții (mulți, din păcate) să blasfemieze istoria poporului român.
Dar mulți dintre aceștia nu au atins nici măcar coperta unei cărți de istorie
importante, cu textele originale și nu ciuntite în diferite „epoci de aur”.
Citatul
la care am făcut referire mai sus este unul în care cred. Sunt de acord și știu
că s-au găsit și se vor mai găsi mulți să mă acuze (poate chiar și de
„comunism”). Nu este adevărat. A îți iubi țara, poporul, istoria, tradițiile, a
nu îți uita înaintașii și a îți respecta cu sfințenie martirii este versiunea
corectă. Eu nu pot demonstra, dar sunt absolut convins că, dacă românii ar
începe să se poarte în masă în acest mod, situația din țara noastră s-ar
schimba vizibil în bine. În medicină și în orice alt domeniu avem nevoie de
tineri. Ei nu ar trebui să își părăsească țara în baza unei amăgiri: „Plec
pentru o viață mai bună”. Câți din cei plecați au într-adevăr o viață mai bună?
Ce este aceea o viață mai bună? O mașină sau cinci, o casă sau trei, un
concediu pe an la Nisa sau în Maldive, un kilogram sau două de bijuterii de
aur?
A
pleca cu scopul (dus la bun sfârșit) de a învăța mai mult, a ști mai mult, a te
întoarce și a aplica cele învățate împreună cu colegii tăi (mai mici, mai mari)
în țara ta este versiunea mai bună. Este greu? Da, foarte. Am spus-o și am
exemplificat-o de mai multe ori. Mă doare (la propriu) pentru fiecare tânăr pe
care îl pierdem, din orice motiv l-am pierde. Știu multe exemple de tineri pe
care i-am pierdut din cauză că sistemul (sau cei din sistem) i-au tratat în
bătaie de joc. Atunci când erau tineri și la început de drum, i-au
desconsiderat, i-au pus să scrie în foi de observație și nu le-au arătat nimic
din ceea ce scrie în caietul de rezident că este obligatoriu să se învețe și să
se execute în vederea finalizării studiilor. Sunt tineri care au fost tratați
în batjocură chiar de „colegii” asistenți medicali, doar pentru că exista o
diferență de vârstă și de durată a stagiului în instituția respectivă. Dar și
asistenții medicali au ajuns să își dorească să plece, pentru că au fost
desconsiderați de „colegii” medici. S-a produs, în acești 27 de ani care au
trecut din decembrie 1989 încoace, o importantă ruptură între colegi. Vorbim
despre colegialitate și unii nu au auzit niciodată de așa ceva, iar alții nu au
practicat-o niciodată. Am spus-o și am să o repet: spiritul de echipă trebuie
educat încă de timpuriu. Dar ce ne facem cu părinții care, needucați la rândul
lor, îi smintesc pe pruncii lor și îi „antrenează” pentru „viață”. Le spun că
trebuie să fie interesați doar de propria persoană. Că nu este bine să-i ajute
pe alții. Că trebuie „să își vadă interesul”. Întâi folosesc exemple și
expresii potrivite pentru un preșcolar, apoi le adaptează pentru vârstele mai
mari, apoi nici nu mai fac nimic, pentru că nu mai au timp de copiii lor și
lasă „să se ocupe societatea”. Iar societatea chiar se ocupă. În rău! Este atât
de ușor să modelezi copiii în bine. Doar că aceasta necesită înțelepciune. Iar
astăzi șmecheria stă în locul înțelepciunii. E deștept cel bogat, cel care
muncește puțin, cel care știe să înșele „la limită” (adică fără să comită o
infracțiune), cel care scapă de pedeapsă. Cât de cumplită este o atare
judecată. Cât de greu va putea fi, apoi, eliminată. Când am auzit, de curând,
că va exista și o olimpiadă pentru preșcolari, m-am îngrozit. Concursuri în
care nu se respectă spiritul sportiv, în care competitorii nu se felicită între
ei indiferent de rezultat. Copilul vine acasă și este certat că nu este primul.
Nu mai contează că a învățat, că a dat din timpul lui de joacă, contează doar
să fie primul. Iar dacă nu este primul, i se spune că este prost, incompetent
și câte și mai câte. Copilul ține minte toate aceste agresiuni. Iar, la 18 ani,
părinții se întreabă: „Oare de ce e nevoie de psiholog? Oare de ce nu mai
vorbește cu noi? Oare de ce până acum lua doar zece și din anul doi trebuie să
plătim taxă? Unde e copilul pe care îl știu eu?”. Ei nu știu copilul, pentru că
l-au crescut rău, l-au chinuit, crezând că îi fac bine. Iar dezrădăcinarea vine
ca un lucru firesc, deși nu este. Și așa ne pierdem tinerii și avem toate
motivele să suferim.
Profesorul
Francisc Rainer spunea: „Există o sinteză a cunoașterii, care, prin artă și
știință, poate arunca o punte între om și dumnezeire!”. Este considerat
creatorul antropologiei românești. Activitatea sa nu a fost doar în domeniul
medical. A sprijinit activități dezvoltate în parohia „Sf. Elefterie”, a
realizat numeroase studii de antropologie în Nerej, Fundul Moldovei și Drăguș.
La o lună după trecerea sa la cele veșnice, Dimitrie Gusti avea să afirme: „Cu
mare emoție, îmi amintesc de strânsa colaborare științifică a lui Francisc
Rainer în campaniile monografice întreprinse de Institutul Social Român și
Seminarul de Sociologie al Facultății de Litere din București, în 1927 în
Nereju – Putna, 1928 în Fundul Moldovei – Bucovina și 1932 în Drăguș – Făgăraș.
Mă simt mândru că am solicitat această colaborare, dându-mi seama că era o
chestiune de onoare pentru știința românească, ca problema rasei să fie
studiată, nu de străini, ci de adevărați oameni de știință ai Universității
noastre”. O colaborare între titani, români cu preocupări și pregătiri
diferite, cunoscători ai spiritului de comuniune, de colaborare, de
colegialitate. Avem foarte multe de învățat de la strămoșii noștri.