Newsflash

Dilema medicamentului monitorizat digital

de Dr. Vlad STROESCU - dec. 15 2017
Dilema medicamentului monitorizat digital
     Recent, un nou gadget medical a fost aprobat de FDA, în SUA: e vorba de un senzor digital ce poate fi atașat unui comprimat de medicament. De îndată ce ai înghițit comprimatul, senzorul trimite un impuls către un plasture și de acolo către telefonul mobil, permițându-i pacientului să-și monitorizeze tratamentul. Și nu numai pacientului, ci, direct pe internet, oricui altcuiva i se permite – de exemplu, familiei sau medicului curant.
     Scopul acestui dispozitiv este ameliorarea adeziunii la tratamentele administrate oral. Deocamdată, el e atașat unui singur produs, aripiprazolul, un antipsihotic aprobat în schizofrenie, episoade maniacale și mixte în tulburarea bipolară și ca adjuvant în depresia majoră. Alegerea e justificată: grupul schizofreniilor are o rată de adeziune de doar 50% (dar scade la 30% dacă luăm în calcul doar tratamentele orale), iar în tulburarea bipolară – doar 40%. Mai mult, non-adeziunea sau proasta adeziune la tratament are adesea consecințe dramatice, fiind factori de risc majori de spitalizare, prelungire a timpului până la remisiune, suicid, prognostic general mai prost, pierderea serviciului și de comportament periculos. Până acum, principala măsură eficace împotriva slabei adeziuni – rezervată, nesurprinzător, tot indicațiilor psihiatrice – a fost administrarea injectabilă de substanțe „dépôt” la intervale mai mari de timp (între două săptămâni și trei luni), care asigură o concentrație constantă a substanței active pe perioada determinată, metodă însă greu aplicabilă în situațiile acute, unde aproape întotdeauna e nevoie de tatonări ale schemelor și dozelor de tratament, până la obținerea unui răspuns.
     Așa că, cel puțin în teorie, inovația ar putea fi foarte utilă. Dar drumul până la practică riscă să fie anevoios. De exemplu, eficacitatea dispozitivului în a ameliora adeziunea nu a fost dovedită. E foarte greu să faci studii clinice cu subiecți non-complianți: de data asta putem folosi vechiul cuvânt, complianță, care e mult mai adecvat rigorilor din cercetare decât practicii clinice care, mai ales în psihiatrie, trebuie să fie extrem de flexibilă. Diferența dintre mediul strict controlat al studiilor și sălbăticia vieții reale a fost mereu o mare problemă a cercetării de sănătate psihică.
     Deși aprobarea și punerea pe piață a unui dispozitiv medical e deja ceva mai rar întâlnit, nu reprezintă obstacolul principal. Acesta va fi unul complex, în același timp, etic, simbolic, de comunicare și atinge miezul ambivalenței felului în care suferințele comportamentale și psihiatria sunt privite de societate. Însăși natura sindromului psihotic (fenomenul central al schizofreniei și al multor episoade din tulburarea bipolară) predispune la senzația copleșitoare de pierdere a intimității. Omul care suferă de psihoză se simte urmărit, supravegheat, controlat de forțe externe. Va fi greu să îi explicăm că un medicament care vine la pachet cu un dispozitiv de supraveghere e pentru binele lui. E o veche poveste ciudată a psihiatriei, o poveste de profeție autoîmplinită: psihoticul se simte urmărit, va încerca să scape unui control social halucinatoriu și, ca reacție, societatea va „naște” un control, va aduce în existență ceva asemănător ideii delirante. Aceasta nu este o afirmație antipsihiatrică: psihiatria, încă de la începuturile ei, a încercat să tempereze elanul stigmatizant al societății, dar a fost mereu prinsă între presiunea acesteia – oscilantă, dar mereu prezentă – de a-l aliena pe suferind și necesitatea dureros de acută de a ajuta oameni aflați în incapacitate temporară de a deosebi nu doar beneficul de toxic, ci și realul de imaginar.
     Cât despre restul „normal” al societății, mă aștept ca prima reacție să fie aceea de a arăta cu degetul înspre psihiatrie strigând „big brother” în același timp. Se întâmplă tot timpul, s-a întâmplat recent la noi, se va întâmpla tot timpul. În mod adesea ipocrit, uneori justificat.
     Dacă va exista o soluție ultimă la tensiunea psihiatrico-socială, care să abolească necesitatea apariției recurente de avataruri ale profeției supravegherii, aceasta va fi întoarcerea în comunitate. În definitiv, e nevoie să monitorizăm electronic dacă pacientul își ia tratamentul doar pentru că ne e teamă de singurătatea lui în lumea mare. Suplinim eșecul comunității de a-l accepta și a-i oferi îngrijiri. Cum lumea nu pare să devină un loc mai bun și mai tolerant, tot ce putem face e să „comunicăm” – provocare la care nu am fost până acum la înălțime.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe