Societăţile
umane sunt animale greu de îmblânzit şi de ţinut sub frâu. În toată lumea,
politicienii continuă să introducă reforme, fără a anticipa întotdeauna corect
(uneori nu este nici măcar posibil) consecinţele nedorite ale măsurilor luate
de ei şi transformate în legi. Atunci când urmările unor noi legislaţii vin în
contradicţie cu interesele cetăţenilor, aceştia răspund prin inventarea unor
metode de a se eschiva de prevederile noilor legi, de a-şi prezerva propriile
interese. Rapiditatea şi imaginaţia cu care cetăţenii limitează efectele sau se
sustrag cu totul din faţa măsurilor care le ameninţă interesele sunt uimitoare.
Robert
K. Merton a introdus, în 1936, termenul de consecinţe
neintenţionate ale reformelor şi acţiunilor cu intenţie modificatoare în
societate, pe care le-a grupat în trei categorii: beneficiu neaşteptat, efect
negativ care impune luarea unor măsuri suplimentare (de exemplu, desecarea
terenurilor mlăştinoase a dus la schimbări climatice, hidrografice şi chiar la
dezastre – inundaţii) şi efecte dezastruoase, care anulează integral intenţia
iniţială (prohibiţia băuturilor alcoolice în SUA a generat contrabanda,
gangsterismul, a mărit criminalitatea şi a dus la creşterea consumului de băuturi
alcoolice).
Sub
ochii noştri, are loc apariţia unor consecinţe negative neintenţionate legate
de introducerea în practică a reformei sistemului de sănătate american,
experiment social fără precedent în istoria acestei naţiuni, cu impact asupra
unei şesimi din economia ţării, asupra pacienţilor de toate categoriile şi
asupra practicienilor: medici, tehnicieni, surori, administratori medicali,
farmacişti etc.
Nemulţumirile
medicilor sunt multiple, dar câteva se înscriu în capul listei. Plata
serviciilor medicale a fost scăzută drastic, mai ales pentru bolnavii din
sistemul Medicaid (asigurare medicală
federală pentru bolnavii cu venituri mici sau fără venituri), care înregistrează
o creştere rapidă a celor înscrişi. Retribuţia medicilor şi spitalelor a fost
diminuată, deşi într-o măsură mai mică, şi în sistemul Medicare (asigurarea federală pentru cetăţenii în vârstă de peste
65 de ani). Ca urmare, 31% din doctorii americani au renunţat să participe la
îngrijirea asiguraţilor din sistemul Medicaid
şi 25% au părăsit sistemul Medicare.
În Statele Unite, exista deja o criză de medici, atât de medicină generală, cât
mai ales de specialişti. Cu noul exod, bolnavii Medicaid şi Medicare vor
avea dificultăţi din ce în ce mai mari să găsească doctori care să-i îngrijească
şi timpul de aşteptare pentru tratament va creşte. În această direcţie, vizibilă
din primele luni de punere în practică a Obamacare, efectul legii este departe
de cel care a fost dorit şi măsurile de corectare vor fi foarte curând
imperioase.
În ordinea motivelor de nemulţumire a
doctorilor, imediat după cea legată de micşorarea veniturilor, urmează
insatisfacţia legată de creşterea formalităţilor, regulamentelor şi a birocraţiei
documentelor. Pentru completarea datelor electronice, aşa cum scriam într-un
articol precedent, adaptarea s-a făcut prin introducerea scribilor medicali.
Dar pentru toate celelalte angarale cărora trebuie să le facă faţă medicii, mulţi
din ei se îndreaptă spre forme de practică noi (sau reinventate în condiţiile
actuale), care elimină din ecuaţie companiile de asigurări şi guvernul, lăsând
relaţia medic–pacient neafectată de nicio altă influenţă. Una din variante este
cea a serviciilor care nu acceptă decât plata în numerar.
În trecut, au existat cazuri foarte rare de
pacienţi sau familii foarte bogate, care călătoreau mult sau petreceau o mare
parte a anului în afara graniţelor şi care au angajat doctori numai pentru ei.
Aceştia au fost numiţi concierge
physician, sau doctor la comandă, gata să efectueze servicii medicale la
orice oră. Termenul vine de la cuvântul francez concierge, tradiţional legat de administratorul unui imobil, care
locuieşte permanent în el şi e gata să răspundă la orice nevoie a locatarilor.
În Statele Unite, salariaţi de tip concierge
sunt folosiţi de toate hotelurile de lux, unde se schimbă în ture şi pot fi
chemaţi pentru orice serviciu imaginabil.
Concierge physician trece în prezent din
izolarea de raritate într-o nouă formulă. Doctorii fac contracte permanente cu
pacienţi bine situaţi financiar şi primesc o sumă de bani anuală (considerabilă)
pentru a răspunde la nevoile lor. Această sumă e garantată doctorului,
indiferent de frecvenţa cu care a fost solicitat. Dacă totalul costurilor
pentru servicii medicale depăşeşte suma iniţială, doctorul emite note de plată
pacienţilor, care le achită aşa cum achită orice alt furnizor. Aceste practici
de boutique medicine, care erau în
trecut de ordinul câtorva sute, au ajuns în 2012 la 4.400 şi arată o tendinţă
de creştere. Un studiu recent făcut de Merritt Hawkins a arătat că 7–10% din
medicii americani activi iau în calcul posibilitatea de a trece la o practică
fie cash only, fie concierge physician. Motivaţia lor:
dorinţa de a scăpa de multiplele formalităţi birocratice din noul sistem (care
le ocupă 22% din timp) şi să evite restricţii încă şi mai mari, pe care le
anticipează (Scott W. Atlas, 2014).
Criticile
aduse acestor noi forme de practică sunt numeroase şi se centrează pe scăderea
numărului de doctori disponibili pentru îngrijirea marii mase de pacienţi, unde
şi aşa se înregistrează un deficit cronic de medici. Pacienţii cu mijloace
financiare limitate vor avea cel mai mult de suferit. Numai că, şi în breasla
medicală, ca în orice domeniu de business, argumentele economice sunt cele care
explică şi dictează direcţiile alese. În exemplele de mai sus, consecinţele
negative neintenţionate ale aplicării reformei sistemului medical sunt
regretabile. Dar erau ele neanticipabile?
