Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

Doctorii americani şi dependenţa

Viața Medicală
Dr. Martin S. MARTIN joi, 20 februarie 2014
   Societatea vestică are de multă vreme o problemă majoră de sănătate publică: abuzul de alcool şi substanţe chimice. Din păcate, instituţiile şi organizaţiile guvernamentale, comunitare, medicale şi grupurile de iniţiativă nu par să câştige războiul cu drogurile, problema se extinde şi efectele umane şi economice sunt din ce în ce mai grave, alarmante şi costisitoare. În anul 2012, Institutul Naţional pentru Combaterea Abuzului de Droguri (www.drugabuse.gov) a comunicat cifrele de prevalenţă la toxicele cu regim legal şi ilegal, folosite cel puţin o dată în viaţă: alcool 82–88%, tutun 61–69%, droguri ilicite 44–47% (cocaină 15–17%,  heroină 2%,  metamfetamine 5–6%, marijuana 43–44%), droguri legale 4–10% (tranchilizante 9%, analgetice 14%, sedative 3–4%). Costul anual impus sistemului de sănătate a fost 96 de miliarde de dolari pentru tutun, 235 de miliarde pentru alcool şi 193 pentru droguri ilicite.
   Membrii profesiunii medicale nu sunt imuni la pericolul dependenţei de alcool şi droguri şi – în cazul lor – efectele nocive ale acestor abuzuri se răsfrâng asupra vieţii şi carierei proprii, dar şi asupra pacienţilor şi asociaţilor lor. Grupurile medicale la care sunt afiliaţi medicii dependenţi, ca şi spitalele în care lucrează, devin vulnerabile la pierderi financiare mari, rezultat al proceselor de malpractice, în timp ce medicii afectaţi îşi pierd licenţa şi nu o pot recâştiga decât după completarea programelor terapeutice de combatere a dependenţei. Multiple studii au demonstrat dimensiunile şi importanţa problemei şi un număr de spitale şi organizaţii de sănătate au trecut la testarea neanunţată a medicilor şi asistenţilor medicali şi de farmacie. Rezultatele au confirmat temerile: sunt numeroase cazuri de intoxicaţie la cei care sunt în plin program de lucru în profesiunea medicală. Nu prin testarea prin surpriză se identifică cele mai multe cazuri de medici aflaţi sub influenţa alcoolului sau a drogurilor. Mulţi doctori recurg voluntar la serviciile de terapie şi mai mulţi sunt raportaţi de colegii medici şi de personalul medical cu care lucrează, în timp ce un  număr limitat de cazuri este depistat prin intermediul pacienţilor.
   În populaţia generală americană, alcoolismul se cifrează la 8% (5–10%), atunci când este definit ca acea condiţie (nu boala) care se asociază cu o perioadă îndelungată de consum crescut de alcool, incapacitatea de a controla impulsul de a bea, dependenţa fizică de alcool, nevoia de a consuma cantităţi din ce în ce mai mari de alcool şi apariţia problemelor sociale sau legale, legate de dependenţă. Un sondaj voluntar în rândul medicilor a depistat 12% abstinenţi totali (34% în populaţia generală adultă), 81% consumatori de alcool în limite sociale şi 7% alcoolici (Mayo Clin. Proc. 1984, 59, 1:12-16). Dintre specialităţile medicale, alcoolismul este cel mai frecvent în rândul chirurgilor americani, atingând 15%. Chestionând un mare număr de chirurgi, autorii unui studiu (Archives of Surgery, 2012, 2) au depistat 722 de medici care au declarat că au făcut cel puţin o mare eroare operatorie în ultimele trei luni şi 77 dintre aceştia au admis că au probleme cu alcoolul. Medicii alcoolici care nu urmează o terapie de dezintoxicare şi reeducare au o rată de recidivă egală cu cea a populaţiei generale 50%. Cei care se înscriu la cura de dezintoxicare, urmată de o lungă perioadă de monitorizare şi schimbare a stilului de viaţă, se întorc la activitatea normală în proporţie de peste 80%, dar sunt încă expuşi la riscul recidivei, care rămâne ridicat şi după tratament, în medie 36% (14–57%). Grupurile de terapie Alcoolicii anonimi, care sunt prezente în toate oraşele americane şi sunt foarte active, au o formă de terapie standardizată cu douăsprezece etape şi durează – în medie – cinci ani. Această metodă este folosită şi în terapia oferită de programele Tratamentul Doctorilor Afectaţi (Impaired Physicians Programs), organizate de Comitetul de Licenţă Medicală al fiecărui stat.
   Printr-un studiu pe 5.426 de medici din diferite specialităţi, Hughes PH et al (J Addict Dis 1999; 18 /2: 23-37) a depistat că medicii de cameră de gardă  aflaţi în dependenţă de droguri folosesc cel mai frecvent dogurile „de stradă“ (cocaină, heroină, marijuana), anesteziştii recurg la opiacee majore, iar psihiatrii la benzodiazepine. Luaţi în totalitate, medicii cad în special in uzul drogurilor legale cu regim special de prescripţie (analgetice majore, tranchilizante, sedative), în primul rând din cauza accesibilităţii. În timp ce frecvenţa folosirii drogurilor ilegale de medici este mai mică decât cea a populaţiei generale, la preparatele farmacologice cu regim de prescripţie specială ea este de cinci ori mai ridicată (Harvard Review of Psyciatry 2008).
   Principalele cauze ale începutului sunt automedicaţia pentru dureri fizice şi emoţionale şi pentru controlul stres-ului. Pe drum se adaugă sindromul de negare („Pot să controlez oricând situaţia“, „De mâine încep să renunţ la ele“), nevoia de „a se simţi bine“, refuzul de a căuta ajutor, teama de consecinţele sociale şi profesionale ale recunoaşterii stării de dependenţă. Sindroamele depresive, izolarea familială şi socială, nevoia de face faţă stării de vinovăţie contribuie şi ele la complicarea situaţiei. Durata de abuz are mare importanţă în succesul terapiei de suprimare, aşa cum are şi abuzul multiplu, alcool plus droguri.
   Fără să devină dependenţi, 10–15% din doctorii care au răspuns unui chestionar au recunoscut că, cel puţin o dată în timpul carierei, au avut o problemă cu alcoolul sau drogurile (www.addictiontreatmentmagazine.com). Cu astfel de cifre alarmante şi comunitatea medicală şi spitalele au de făcut faţă unei probleme vaste şi complicate. Există iniţiativa ca întreg personalul medical să fie periodic testat, aşa cum se face în industria aeronautică, transporturile publice, industriile speciale, forţele de ordine şi armată. Pe lângă aceasta, spitalele trebuie să mărească numărul de evenimente educative pentru prevenirea abuzului propriu şi pentru semnalarea celor suspecţi. Din 1.900 de medici, 17% au răspuns că ştiu cel puţin un caz al unui coleg care este dependent. Numai două treimi dintre ei au raportat cazurile, ceilalţi nefăcând-o pentru diferite motive: credinţa că altcineva o va face, poziţia sceptică privind şansa de a corecta situaţia, teama de consecinţe, rezerva datorată fricii că cel în cauză va fi sancţionat prea sever (JAMA, Iulie 2010).
   Eficacitatea dovedită a programelor de tratament pentru medicii afectaţi ar trebui să mărească atenţia şi să ducă la o prezentare mai rapidă a celor în cauză. Referirea lor se face prin metode formale (Comitetul de Licenţă, Asociaţia Medicilor, grupurile medicale şi spitalele, tribunalele unde se judecă situaţiile de malpractice) sau neformale (colegi, prieteni, superiori, membri de familie). Durata acestor programe este în medie de 90 de zile, perioadă în care subiecţii sunt scoşi din viaţa profesională şi de familie. În funcţie de evaluarea finală, medicul se întoarce la activitatea sa, după ce reprimeşte (condiţionat) licenţa de practică. Pentru cel puţin cinci ani, el trebuie să adere la programul de monitorizare, care constă în controale neanunţate ale probelor de urină, participarea obligatorie la terapia de grup sau individuală, vizite periodice şi interviuri ale monitorilor, parcurgerea fără întrerupere a fazelor terapiei prin metodele Alcoolicii Anonimi şi Drogaţii Anonimi şi asocierea terapiei controlate pentru problemele medicale şi psihiatrice care nu au legătură directă cu dependenţa (sindroame dureroase, depresie, sindrom bipolar, insomnie etc.), dar pot contribui la recidive.
   Nu am putut găsi niciun fel de date despre abuzurile de alcool şi droguri în comunitatea medicală română. Dar ştiu (din datele Eurocare) că în România consumul total de alcool anual este în jur de 8 l per capita şi că atinge 17,4% din tinerii sub vârsta de 18 ani. De asemenea am avut acces la numeroase informaţii de presă care atestă pătrunderea drogurilor ilegale în România după anul 1990. În aceste condiţii, este logic să suspectezi că problema dependenţei la medicii români este asemănătoare cu cea a colegilor lor din ţările vestice şi că prevenirea şi eradicarea abuzurilor se impune pentru aceleaşi motive şi cu aceeaşi stringenţă în România de azi, ca şi în restul lumii.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.