Prietenii mei nemedici sunt oameni inteligenţi şi minunaţi, dar, atunci când vine vorba de sănătate, spun o mulţime de lucruri trăsnite. Mă refer la tineri deschişi la minte, cu bune intenţii, obişnuiţi să se informeze, şi care, totuşi, au lacune care mă surprind. Nu este vina lor, spun eu, ca Robin Williams în Good Will Hunting.
Recentul subiect al „superimunităţii“ parlamentarilor a generat căutări pe internet şi discuţii aprinse. De unde să mă informez? Păi, din presă, de preferat prin vocea experţilor în drept, nu foarte vizibili şi nici prea independenţi. La ora la care scriu aceste rânduri, nu ştiu ca aparatul de stat să fi oferit vreo explicaţie pe subiect. Este vina cuiva dacă eu nu înţeleg bine ce se întâmplă şi mă supăr degeaba?
Mult timp am crezut cu tărie că fiecare om trebuie să se descurce în lucrurile care contează, că depinde în primul rând de el să se informeze, să filtreze mulţimea de sfaturi şi să aleagă adevărul. Acum nu mai cred aşa. Sau, mai exact, cred că nimeni nu poate fi tras la răspundere dacă nu cunoaşte lucruri care nu i-au fost aduse la cunoştinţă în mod profesionist, de profesionişti. Şi cred că este indecent, greşit şi inutil să spui că majoritatea românilor sunt proşti şi indolenţi. Este valabil şi la capitolul educaţie pentru sănătate.
Dreptul la măsuri preventive, accesibilitatea serviciilor medicale şi informarea corectă sunt primele incluse în Carta Europeană a Drepturilor Pacienţilor. Înainte de a avea responsabilităţi, pacienţii au drepturi. Şi cineva trebuie să se ocupe de punerea lor în practică. Cum anume se întâmplă acest lucru este o altă problemă.
Specialiştii sunt de acord că educaţia pentru sănătate trebuie inclusă în curricula şcolară. Din acel moment, vor trece ani sau zeci de ani până vom culege roadele. Avem răbdare. Apoi, intuiţia spune că bolile sunt mai bine ţinute la distanţă prin măsuri clare şi pe înţelesul fiecăruia – de exemplu, măsuri incluse în programe naţionale de sănătate care vizează cauzele, şi nu efectele îmbolnăvirii. În loc de „program pentru prevenirea bolilor cardiovasculare“, poate că ar fi mai util un „program pentru stimularea mişcării“, îmi spunea recent Borbala Koo, director executiv al Societăţii pentru Educaţie Contraceptivă şi Sexuală. Vorbeam despre ce putem face, la modul general, iar ideea ei mi-a aprins o luminiţă la capătul tunelului.
Poate că, dincolo de lipsuri, este nevoie ca mai mulţi profesionişti să tragă de mânecă ONG-urile şi companiile farmaceutice, pentru a demara programe de informare pe subiecte care dor şi, împreună, să dezmorţească lucrurile, în aşteptarea unor programe naţionale coerente.
Încă un lucru mi-a atras atenţia: se vorbeşte tot mai mult despre importanţa parteneriatului medic-pacient, pentru creşterea eficienţei sistemului de sănătate în beneficiul ambelor „părţi“. Într-un număr recent din BMJ, medicii din sistemul britanic de sănătate spuneau că publicul joacă acum un rol mai mare decât în trecut în ceea ce privește reformarea sistemelor medicale şi a profesiunii medicale. Printre altele, pacientul are nevoie să fie informat inclusiv de anvergura incertitudinii medicale, pentru a fi responsabilizat, iar corpul medical este sfătuit să renunţe la paternalism. Nu cred că este o utopie să vorbim despre aşa ceva într-un sistem în care lipseşte timpul, lipsesc medicii, dotările şi materialele.
Există şi la noi specialişti care formează medici în domeniul educaţiei terapeutice a pacientului cu boală cronică, pentru o viaţă de calitate, prevenind complicaţiile bolii şi păstrând încrederea în medicul-partener. Desigur că toate acestea cer timp şi o disponibilitate psihică pe care absurdul de fiecare zi o consumă uşor. Însă, într-un sistem cu defecţiuni majore, tocmai deschiderea omului-medic spre nevoile şi unicitatea omului-bolnav care îi cere ajutorul poate să declanşeze un efect de domino; un pacient respectat va deveni mai motivat şi mai solidar.
„Poate că toţi dragonii din viaţa noastră sunt de fapt prinţese care doar aşteaptă să ne vadă, măcar o dată, acţionând frumos şi curajos“ (Rilke). Ştiu, pacienţii nu sunt dragoni, dragonii sunt în altă parte. Vă doresc Sărbători fericite şi un an nou mai bun, în care să păstraţi cât mai mult din gândurile bune şi generozitatea Crăciunului!
