Dr. Mihail CĂLIN
luni, 19 august 2013
„Sănătatea
ta, alegerile tale“, stă scris în fruntea site-ului National Health Service
(NHS), unde, ceva mai jos, imaginea unei doamne cu câte o valiză în fiecare mână
ilustrează calea pe care a ales-o pentru sănătatea ei: calea europeană, calea
S2. Şi tu ai dreptul să mergi să te tratezi în altă ţară europeană, întocmai ca
orice rezident al ei – trebuie doar să ceri mai întâi o aprobare, iar noi să
fim convinşi că îndeplineşti criteriile pe care le găseşti explicate aici, îşi
anunţă asiguraţii NHS, serviciul britanic de sănătate.
Pe
site-ul oficial al UE, pe o pagină la care ajungi interesându-te tot de S2, dai
peste povestea ipotetică a unuia din cele 500 de milioane de concetăţeni.
„Kris, care trăieşte în statul membru A din Uniunea Europeană şi este asigurată
acolo, a mers în statul membru B pentru tratament stomatologic. Ea şi-a
organizat tratamentul şi şederea în ţara B cu mai multe săptămâni înainte.
Întoarsă acasă, a depus nota de plată a dentistului la asigurator, care a
refuzat să i-o deconteze.“ Tot acolo afli ce-ar mai putea să facă acum Kris şi
cum ar fi fost mai bine să procedeze în pregătirea tratamentului dinainte
planificat.
Informaţii absconse
Pe
asiguratul român care vrea să-şi înţeleagă dreptul la tratament programat în
Europa, statul nu iroseşte însă prea multă creativitate sau bunăvoinţă: site-ul
CNAS îl întâmpină cu un vraf de precizări, regulamente, norme metodologice şi
formulare în format pdf, întinse îmbietor pe sute de pagini. De parcă instituţia
care, conform statutului, trebuie „să folosească mijloace adecvate de mediatizare
pentru informarea asiguraţilor pe care îi reprezintă“, nici n-ar vrea să se ştie
despre acest drept.
S2
este noua denumire a lui E 112, formularul despre care românii aflau cu surpriză
şi indignare la sfârşitul lui 2007. CNAS a fost atunci acuzată că, timp de
aproape un an de la primirea României în UE şi deci de la intrarea sa în
vigoare, le-a ascuns celor mai disperaţi dintre pacienţi ultima cale spre
supravieţuire, cea care trece prin Europa. Abia atunci a fost publicat un
comunicat de presă în limbajul funcţionăresc impersonal şi abscons, care îi
derutează şi astăzi pe cetăţenii în căutare de informaţii oficiale. Formularul
S2 (sau Atestatul privind menţinerea prestaţiilor în curs pentru asigurarea de
boală-maternitate) este cel mai adesea eliberat de casele de asigurări de sănătate
persoanelor autorizate de acestea să fie tratate în UE sau Spaţiul Economic
European. Actele cele mai importante din dosarul înaintat de solicitant sunt
raportul medicului curant, în care se afirmă şi argumentează faptul că
serviciul solicitat nu poate fi efectuat în timpul necesar în nicio unitate din
România, şi scrisoarea din partea spitalului din străinătate, care confirmă
disponibilitatea de a acorda respectivul serviciu. Condiţiile necesare emiterii
sunt ca tratamentul căutat să se numere printre serviciile pachetului de bază
de care beneficiază asiguraţii sistemului de asigurări sociale de sănătate din
România şi ca acel tratament să nu poată fi acordat în timp util în ţară, ţinând
cont de starea curentă de sănătate şi evoluţia probabilă a bolii: dacă sunt
îndeplinite, aprobarea nu poate fi refuzată. Pare simplu şi direct. Nu este.
Muncile pacienţilor
Alina
Vasea este în prezent voluntar al Asociaţiei „Dăruieşte viaţă“ şi de patru ani
îi ajută pe pacienţii aflaţi în situaţii critice să meargă la tratament în străinătate.
De formularul E 112 a aflat din întâmplare în Germania, unde solicitase o
opinie legată de cazul unui copil bolnav de cancer, a cărui evoluţie în ţară
era descurajatoare. De atunci, a devenit expertă în legile scrise şi nescrise
care reglementează acest subiect. Primul pas este pronunţarea medicului din
spitalul străin unde s-ar putea desfăşura tratamentul. Pentru găsirea
spitalului cel mai potrivit cazului respectiv, UE recomandă adresarea către
asiguratorul de sănătate – în România, această sarcină este pasată bolnavului
sau familiei lui.
Însă
cel mai dificil moment din proces, spune Alina Vasea, este obţinerea raportului
medical, pentru care în multe cazuri este nevoie de relaţii şi insistenţe. Reticenţa
medicului s-ar datora, crede ea, orgoliului care-l împiedică să admită că
pacientul ar putea fi mai bine tratat în afară şi mai puţin fricii de a fi tras
la răspundere, atâta timp cât semnăturile şefului de secţie şi ale managerului
se acordă apoi fără dificultăţi. Alte probleme pot apărea la unele case de
asigurări, care cer aplicanţilor documente şi precizări suplimentare, neprevăzute
de lege, descurajându-i astfel pe cei mai puţin informaţi. Deşi pacienţii şi
familiile lor se feresc de regulă să recunoască, Alina Vasea spune că există
cazuri în care completarea raportului medical sau eliberarea formularului au
fost înlesnite de şpăgi. Piedicile ridicate de casele de asigurări sunt
explicabile prin sumele de decontat pentru tratamentele în străinătate, care
pot fi şi de 100 de ori mai mari decât pentru cele din ţară. La acestea se
adaugă însă cheltuielile suportate de solicitanţi pentru transport şi pentru şederea
însoţitorului pe perioade de până la mai multe luni, care se ridică şi ele la
mii de euro – pacienţii români ar prefera să se poată trata în cele mai bune
condiţii la ei în ţară.
Mai
impresionantă însă este experienţa obţinerii unui formular, aşa cum mi-o
povestesc părinţii unui adolescent operat de două ori în străinătate pentru
afecţiuni diferite. Pentru cel de-al doilea
atestat, ei au trebuit să accepte din partea Casei judeţene nu numai lipsa unor
îndrumări, ci chiar un potop de comentarii umilitoare, să călătorească în toiul
iernii de la un centru universitar la altul în căutarea unui medic care să-şi
asume răspunderea eliberării raportului şi, odată găsit, să se pună în poziţia
penibilă de a-i dicta specialistului, cuvânt cu cuvânt, formulele cu cel mai
mare succes la funcţionarii de la asigurări. Pentru ca, după ce au fost refuzaţi
de Casa din judeţul lor, să ajungă să se înscrie pe lista unui medic de familie
din judeţul vecin şi să primească, fără comentarii, formularul de la Casa
adoptivă.
Nici
aceşti părinţi, care au dorit să rămână anonimi, nu au aflat de existenţa E 112
pe cale oficială, ci de pe forumuri, unde poţi descoperi toate acele lucruri pe
care sistemul preferă să nu le promoveze. Pe lângă alte proiecte, asociaţia în
care activează Alina Vasea oferă consiliere pentru obţinerea S2 sau a altei
categorii de fonduri, cele venite de la Ministerul Sănătăţii pentru servicii
medicale nedecontate de CNAS, precum transplantul pulmonar. Pe site-ul ONG-ului
procedurile sunt explicate pas cu pas, cu atenţionări speciale pentru punctele
critice, termene şi chiar diagrame ale procesului. „Dăruieşte viaţă“, foloseşte
deci „mijloacele adecvate de mediatizare pentru informarea asiguraţilor“.
Cineva trebuia totuşi s-o facă şi pe asta.
|
Formularul E112/S2 în 2012
Număr total de
formulare emise 1.125
Primele cinci state
membre pentru care au fost emise formularele:
Germania
– 538
Austria
– 235
Franţa – 121
Italia – 105
Ungaria – 54
Primele cinci afecţiuni
pentru care au fost eliberate formularele:
Afecţiuni oncologice – 481
Boli ale sistemului circulator – 295
Afecţiuni neurologice – 80
Afecţiuni pediatrice – 80
Afecţiuni ortopedice – 58
Casele de asigurări de
sănătate care au eliberat cele mai multe formulare:
CAS Municipiul Bucureşti – 137
CAS Constanţa – 120
CASAOPSNAJ – 93
CAS Timiş – 75
CAS Mureş – 44
sursa: CNAS Articolul continuă după recomandări |
